HG nr. 829/2007

Anexa -----

TEZE PREALABILE

privind elaborarea proiectului Codului de procedură penală

I. Actualul sistem procedural și necesitatea elaborării unei noi legislații procesual penale

Pornind de la realitățile evidente ale vieții juridice actuale, care au relevat atât lipsa de celeritate a desfășurării proceselor penale în general, neîncrederea justițiabililor în actul de justiție, cât și costurile sociale și umane uneori semnificative, traduse în consumul ridicat de resurse de timp și financiare, toate acestea creând un grad ridicat de neîncredere și incertitudine, a apărut necesitatea gândirii unui sistem procedural penal modern, care să răspundă imperativelor creării unei justiții moderne adaptate așteptărilor sociale, precum și creșterii calității acestui serviciu public.

Astfel, în programul legislativ al Ministerului Justiției a fost cuprinsă elaborarea noului Cod de procedură penală al României.

Realizarea acestui demers legislativ se subsumează identificării unor soluții de natură a îmbunătăți cadrul normativ și, subsecvent, a asigura o mai bună și unitară aplicare a legii.

Intenția nu este ca noul Cod de procedură penală să conțină soluții originale cu orice preț, în comparație cu soluțiile de drept existente care s-au dovedit a fi viabile în practică sau a căror utilizare constituie o obișnuință pentru practică, ci mai degrabă să modifice corespunzător toate acele soluții care au devenit desuete sau care au evidențiat o serie de anomalii în practică și să introducă noi soluții, bazate pe experiențe comparative pozitive sau orientate către efectele favorabile așteptate, toate ca urmare a studiului doctrinei dreptului procesual penal din sistemul intern și din sistemele europene.

Prin urmare, Codul de procedură penală își va păstra caracterul predominant continental european, dar, așa cum este tendința în prezent, în mod tipic pentru majoritatea altor proceduri penale moderne, el va presupune multe elemente care își au originea în procedura anglo-saxonă, respectiv cea de tip adversial, dar într-o manieră care să le adapteze corespunzător la propriul nostru concept legislativ. Combinarea elementelor din cele două mari sisteme de procedură penală existente în lume este o formă de convergență a celor mai bune soluții comparate, păstrând însă premisele fundamentale ale procedurii penale europene clasice. O asemenea abordare a reprezentat o tendință în dreptul modern de procedură penală în anii anteriori și astăzi cele mai tradiționaliste țări europene, cum sunt Germania, Italia sau Franța, au în procedura lor penală unele soluții care și-au avut originea în procedurile penale de tip adversial.

Așadar, deși scopul este acela de a menține toate soluțiile bune din actualul Cod de procedură penală, este necesar să se introducă o serie de soluții noi care se concentrează în esență pe facilitarea unui proces de decizie rapid și eficient într-o cauză penală, acordându-se în același timp respectul cuvenit drepturilor și libertăților fundamentale ale inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalți subiecți ai procedurii penale.

Anvergura modificărilor cantitative, sub aspectul conținutului și al calității acestuia, va determina nu doar crearea unui Cod de procedură penală nou, ci și a unui model conceptual semnificativ diferit de procedură penală, în respectul pentru particularitățile sistemului nostru juridic.

Obiectivele urmărite de cod sunt următoarele:

1. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid și mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puțin costisitor;

2. protecția unitară a drepturilor omului și a libertăților garantate de Constituție și de actele normative internaționale;

3. armonizarea soluțiilor derivate din Codul de procedură penală cu dispozițiile legilor speciale cu dispoziții procesual penale;

4. armonizarea conceptuală cu prevederile noului Cod penal, o atenție deosebită fiind acordată noii definiții a faptei care constituie infracțiune;

5. reglementarea adecvată a obligațiilor internaționale asumate de țara noastră privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal;

6. stabilirea unui echilibru corespunzător între cerințele pentru o procedură penală eficientă, protejarea drepturilor procedurale elementare, dar și a celor fundamentale ale omului pentru participanții la procesul penal și respectarea unitară a principiilor care privesc desfășurarea echitabilă a procesului penal.

II. Elaborarea instituțiilor de drept și a soluțiilor fundamentale ale dreptului procesual penal

1. Regulile de bază

În elaborarea noului cod se pornește de la premisa că un proces penal echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, nu poate fi asigurat fără așezarea acestuia pe pilonii unor noi principii, care, alături de cele clasice, să oblige organele judiciare la înfăptuirea unei justiții independente și imparțiale.

Aceste noi principii reprezintă reguli generale prezente în legislațiile din statele Uniunii Europene, care stau la baza procesului penal modern din aceste state, reguli ale căror valabilitate și eficiență au fost verificate de practica judiciară, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și care se bucură de credibilitate.

Noile reguli au scopul de a înlătura anacronismele, incompatibilitățile în exercitarea funcțiilor judiciare și ineficiența procesului penal românesc și de a asigura cu celeritate și în mod eficient realizarea scopului procesului penal.

Aceste obiective vor fi realizate în primul rând prin reașezarea locului și rolului fiecărui organ judiciar pe poziții și în funcții care să garanteze imparțialitatea și credibilitatea în exercitarea atribuțiilor lor specifice.

De aceea, în proiectul noului Cod de procedură penală vor fi introduse, pe lângă principiile clasice (al legalității, al oficialității, al garantării libertății persoanei, al prezumției de nevinovăție, al garantării dreptului la apărare și al respectării demnității umane), reguli noi, precum principiul dreptului părților la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil.

În egală măsură se intenționează limitarea obligativității exercitării acțiunii penale, care derivă din art. 1 al actualului Cod de procedură penală, prin recunoașterea excepțiilor bazate pe oportunitate. În baza acestui nou concept se poate evita desfășurarea unor procese penale în cauze minore, în care lipsește interesul public în aplicarea unei pedepse. O consecință directă a acestei noi concepții, care se aplică de mai mulți ani în Germania, Italia, Franța, Spania, Serbia, Slovenia, fiind reglementată într-o manieră similară și în proiectul de Cod de procedură penală unic european Corpus Juris, va fi reducerea volumului cauzelor penale aflate pe rolul organelor judiciare.

Sub aspectul acțiunii civile se intenționează înlăturarea exercitării acesteia din oficiu, precum și regândirea dispozițiilor procedurale, în scopul de a evita întârzierile în soluționarea conflictului de drept penal.

2. Organele judiciare și competența

În această materie se propune ca urmărirea penală să fie efectuată de către organele de cercetare penală sub conducerea procurorului, eliminându-se astfel obligativitatea efectuării acesteia personal de către procuror. Astfel, procurorul va conduce și va controla activitatea de investigații a poliției judiciare, fiind informat despre orice activitate investigativă. Totodată, procurorul va putea efectua personal orice activitate de urmărire penală. Prin adoptarea acestei idei se vor reconsidera poziția procurorului, rolul și atribuțiile acestuia, fiind înlăturate inconvenientele sesizate în practică în materia nulității actelor de urmărire penală.

În egală măsură se propune reglementarea expresă a instituției judecătorului de libertăți ca organ judiciar distinct. Competența acestuia privește dispunerea asupra măsurilor privative de drepturi în tot cursul urmăririi penale, cum ar fi: arestarea preventivă, percheziția domiciliară, interceptările și înregistrările audiovideo. Acest nou regim judiciar nu necesită eforturi organizatorice mari, judecătorul de libertăți urmând a fi desemnat periodic în aceeași manieră precum judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și judecătorul delegat la compartimentul de executări penale.

Sub aspectul competenței se impune o echilibrare a competenței materiale a instanțelor judecătorești, în paralel cu o reașezare a căilor de atac, cu regândirea principiului apropierii justiției de cetățean. Astfel, se impune reîmpărțirea competenței de primă instanță între tribunale și judecătorii, cu precizarea că tribunalele vor avea competența generală, iar judecătoriile o competență limitată la cazurile de mai mică importanță, respectiv infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate sau pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală. În consecință, tribunalul va judeca în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date în mod expres în competența altor instanțe. Curțile de apel vor judeca toate apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în competență calea extraordinară de atac a recursului în casație.

În mod excepțional, atât curțile de apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție vor judeca în fond cauze penale având ca obiect infracțiuni comise de anumite categorii de persoane (competența după calitatea persoanei). Sub acest aspect se intenționează regândirea competenței personale în conformitate cu prevederile Constituției. Curțile de apel vor judeca infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de către procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, reglementare care are rațiunea de a asigura respectarea principiului egalității și echilibrului puterilor în stat, având în vedere competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membrii Guvernului. Pe aceeași linie de gândire, în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție vor fi infracțiunile săvârșite de judecătorii acestei instanțe, ai curților de apel, de către procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceste instanțe, precum și de către judecătorii Curții Constituționale.

3. Desfășurarea procesului penal

Sub acest aspect se preconizează ca principalele faze ale procesului penal să fie următoarele: faza investigativă (urmărirea penală), faza preliminară (verificarea rechizitoriului) și faza de judecată.

Spre deosebire de reglementarea actuală, care situează faza actelor premergătoare în afara procesului penal, în viziunea noului Cod de procedură penală această fază va dispărea ca etapă distinctă. Prin urmare, toate activitățile (operaționale) desfășurate de organele de poliție vor fi efectuate în cadrul urmăririi penale, soluție care este de natură a asigura atât respectarea drepturilor și garanțiilor acordate persoanei cercetate, pe parcursul întregului proces penal, cât și înlăturarea inconvenientelor constatate în practică, generate de extinderea nejustificată a categoriilor de acte de investigație care pot fi efectuate în această etapă.

Potrivit viziunii noului Cod de procedură penală, urmărirea penală va avea drept unic scop strângerea de probe care sunt necesare procurorului competent pentru a dispune trimiterea în judecată sau o soluție de netrimitere în judecată. Urmărirea penală va fi așadar concepută ca având două faze, faza de investigare a faptei și faza de investigare a persoanei.

Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliția judiciară sau procurorul) și se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În această fază, persoana cu privire la care, din investigații, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o infracțiune va purta denumirea de suspect.

Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se realizează prin punerea în mișcare a acțiunii penale, atunci când, din cercetările efectuate, rezultă motive verosimile de a crede că această persoană a săvârșit fapta investigată.

Ca element de noutate, se vor regândi categoriile soluțiilor de neurmărire. Se are în vedere în primul rând, ca o consecință a limitării obligativității exercitării acțiunii penale, reglementarea soluțiilor alternative la urmărire, date în competența procurorului, respectiv a renunțării la urmărire, cu sau fără aplicarea unor sancțiuni, în cazuri în care gravitatea infracțiunii este redusă, măsura este proporțională cu gravitatea învinuirii, iar aplicarea unei sancțiuni este suficientă pentru a pune capăt tulburării provocate de infracțiune și a realiza îndreptarea inculpatului. Renunțarea la urmărire dispusă de către procuror, cu aplicarea unor sancțiuni, va fi supusă confirmării judecătorului, pentru a se respecta principiul potrivit căruia judecătorul este garantul libertăților fundamentale.

În ceea ce privește faza preliminară, aceasta va avea ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată. Această instituție este cunoscută în multe sisteme europene (Italia, Serbia, Kosovo, Franța), fiind de asemenea reglementată în Statutul Curții Penale Internaționale și are ca scop verificarea existenței unor probe suficiente cu privire la acuzația penală, care să justifice desfășurarea fazei de judecată.

Pornind de la dezideratul asigurării cadrului procesual necesar soluționării cu celeritate a cauzelor penale și urmând exemplul majorității sistemelor europene de drept, inclusiv al celor adoptate în ultimii ani de către țările estice, proiectul unui nou Cod de procedură penală își propune, de asemenea, instituirea unor proceduri simplificate de judecată.

Astfel, urmând modelul german, se intenționează, în cazul infracțiunilor de o gravitate redusă, care pot fi pedepsite numai cu amendă, reglementarea unei proceduri simplificate de tipul ordinului penal.

Ordinul penal este acea procedură, exclusiv scrisă, care presupune acordul prealabil al inculpatului, exprimat numai în prezența unui avocat, judecătorul apreciind pe baza materialului probator, prezentat de procuror și necontestat de inculpat, dacă există o bază faptică pentru pronunțarea unei condamnări și dacă sunt satisfăcute cerințele echității procedurii și pronunțând un ordin penal prin care aplică numai pedeapsa amenzii, într-un cuantum care nu îl poate depăși pe cel propus de procuror. Ordinul penal se comunică inculpatului, care are posibilitatea de a-l contesta, introducerea unei astfel de contestații echivalând cu solicitarea de către inculpat a judecării sale după procedura obișnuită.

Totodată, raliindu-se tendințelor recente din țările vest europene, inclusiv celor exprimate de curând în sistemul de drept francez, proiectul își propune reglementarea instituției "acordului de recunoaștere a vinovăției", în cazul infracțiunilor de gravitate mică și medie, pedepsite de lege cu închisoarea până la un anumit cuantum. Această procedură presupune, în esență, realizarea unui acord între procuror, pe de o parte, și inculpat, asistat de avocat, pe de altă parte, în sensul recunoașterii de către cel acuzat a infracțiunii ce i se reține în sarcină. Acest acord, consemnat în actul de sesizare, va fi supus unui control strict din partea judecătorului, care verifică existența unei baze faptice pentru condamnare, exprimarea liberă (neviciată) de către inculpat a poziției de recunoaștere a faptei ce face obiectul acuzației și echitatea unei astfel de proceduri. Introducerea acestei instituții va fi dublată de reglementarea unei cauze legale de reducere a pedepsei pentru inculpatul care consimte în mod liber la parcurgerea acestei proceduri.

Judecata în primă instanță se va încadra în tipul de proces penal preconizat, respectiv proces penal de tip adversial, iar nu inchizitorial. În principiu, toate probele vor fi administrate nemijlocit în fața judecătorului. Probele de la urmărirea penală nu vor servi la condamnarea/achitarea persoanei, ci doar la justificarea trimiterii în judecată.

Procurorul, ca titular al acțiunii penale, va trebui să dovedească acuzarea, prin administrarea de probe, pe cale de consecință fiind regândit rolul judecătorului, care va veghea cu preponderență ca procedurile ce se desfășoară în fața sa să aibă caracter echitabil. În acest scop, dacă apreciază necesar, judecătorul va putea dispune administrarea și a altor probe decât cele indicate de acuzare sau de apărare.

În acord cu regulile procesului de tip adversial se va modifica ordinea cercetării judecătorești, în sensul administrării probelor în următoarea ordine: probe în acuzare, probe în apărare. Audierea inculpatului va avea loc după administrarea probelor în acuzare.

Procesul se va judeca, de regulă, în prezența inculpatului. În toate cazurile în care nu rezultă că lipsa inculpatului la judecată este rezultatul unui act voit și neechivoc din partea acestuia de renunțare la dreptul său de a fi ascultat de o instanță și de a se apăra în proces va fi reglementată o procedură ulterioară prin care să se statueze, din nou, după ascultarea celui care a lipsit, cu privire la temeinicia acuzațiilor ce i se aduc.

Se va elimina posibilitatea extinderii acțiunii penale sau a procesului penal, instituții care duc la soluționarea cu întârziere a cauzei cu care a fost sesizată instanța. Cu privire la noile fapte descoperite în cursul judecății se propune desfășurarea de proceduri distincte de urmărire penală, pentru a nu se ajunge la întârzierea sau diluarea cauzei inițiale deduse judecății.

În egală măsură, se propune eliminarea restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Eliminarea restituirii va fi pregătită procedural prin modul de reglementare a competenței și a regimului nulităților, precum și prin introducerea fazei intermediare de verificare a legalității și temeiniciei trimiterii în judecată.

Potrivit principiului existent deja în procedura civilă, hotărârile nedefinitive vor fi comunicate integral celor care, potrivit legii, pot exercita căile de atac. În cazul arestării preventive se vor prevedea măsuri speciale, pentru a asigura urgența la redactarea hotărârii și la judecarea căii de atac.

În materia căilor de atac se propune menținerea apelului drept cale ordinară de atac, integral devolutivă. Recursul va deveni o cale extraordinară de atac exercitată exclusiv în cazul neconformității hotărârii cu regulile de drept (recurs în casație).

Reglementarea recursului ca veritabilă cale extraordinară de atac exercitată doar în cazurile excepționale în care legalitatea a fost înfrântă presupune regândirea actualelor motive de recurs. Regândirea căii extraordinare de atac a recursului va fi însoțită de o procedură de filtrare a cererilor.

În ceea ce privește celelalte căi extraordinare de atac, prevăzute actualmente de Codul de procedură penală, se propune reglementarea posibilității exercitării acestora numai în favoarea condamnatului. Se va analiza, de asemenea, necesitatea menținerii actualelor căi extraordinare de atac, în raport de noua viziune asupra recursului.

4. Măsurile preventive

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se propune reglementarea explicită a principiului proporționalității oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzației aduse unei persoane, precum și a principiului necesității unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.

Ca regulă generală, având în vedere și propunerea de decizie-cadru a Consiliului privind anumite drepturi procedurale acordate în cadrul procesului penal în Uniunea Europeană, se intenționează a se reglementa informarea scrisă a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaște.

Cu privire la reținere, spre deosebire de reglementarea în vigoare, se propune recunoașterea doar a două cazuri în care această măsură poate fi dispusă de către organele de cercetare penală sau procuror împotriva unei persoane suspecte față de care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, și anume situația infracțiunii flagrante și situația imposibilității de identificare, sub cel din urmă aspect fiind îmbrățișată soluția din Codul de procedură penală german.

În privința arestării preventive se propune, la nivel de principiu, reglementarea expresă a caracterului său excepțional și totodată a caracterului subsidiar în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta putând fi dispusă numai dacă luarea unei alte măsuri preventive nu este suficientă pentru realizarea scopului legitim urmărit.

Pentru a da eficiență principiilor menționate se preconizează recunoașterea competenței judecătorului de libertăți de a dispune lăsarea în libertate a inculpatului sub control judiciar sau pe cauțiune, aceste instituții fiind, de altfel, reglementate ca măsuri preventive distincte. Reglementarea propusă schimbă optica actuală asupra instituțiilor procesuale ale controlului judiciar și, respectiv, cauțiunii, care în prezent sunt aplicabile numai în cazul unui învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se urmează modelul Codului de procedură penală francez care reglementează controlul judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.

Urmând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și modelul Codurilor de procedură penală din țările membre ale Uniunii Europene, proiectul își propune reformularea cazurilor în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane. Astfel, vor fi recunoscute drept cazuri generale, în care se poate dispune privarea preventivă de libertate, situațiile în care există pericol de sustragere, pericol de influențare a anchetei penale și pericol de comitere a unei alte infracțiuni. În cazul infracțiunilor foarte grave (cum sunt cele îndreptate contra vieții sau cele pedepsibile cu închisoare mai mare de 10 ani), proiectul propune și un caz special de arestare preventivă, respectiv cel al existenței unui pericol concret pentru ordinea publică. Spre deosebire însă de reglementarea actuală, proiectul își propune să stabilească criterii legale în raport cu care să fie apreciat pericolul anterior menționat și, totodată, să instituie, după model german, o nouă trăsătură legală a acestuia, respectiv caracterul actual, ceea ce presupune dovedirea sa la fiecare moment când se dispune asupra privării de libertate.

Ca noutate absolută pentru legislația procesual penală românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărind prin introducerea acestei instituții lărgirea posibilităților de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menționate.

Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestării dispuse în cursul unui proces penal în desfășurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive și pentru faza de judecată.

În privința minorilor, dincolo de reducerea termenelor prevăzute pentru majori, se propune, ca regulă generală, posibilitatea privării preventive de libertate a acestora numai dacă efectele unei astfel de măsuri asupra personalității și dezvoltării lor nu ar fi disproporționate față de scopul legitim urmărit prin luarea măsurii.

Tot în legătură cu măsurile restrictive de libertate, însușindu-și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia numai judecătorul poate dispune în sensul privării de libertate a unei persoane, fie și numai pentru a asigura prezența acesteia în fața unui organ judiciar, proiectul propune o nouă reglementare a instituției mandatului de aducere, recunoscând, pentru faza de urmărire penală, competența exclusivă de emitere a acestuia în sarcina judecătorului de libertăți, la sesizarea procurorului.

5. Probele și mijloacele de probă

În materia regulilor generale se propune consolidarea reglementării excluderii probelor ilegale, sancțiunea specifică probei prin aplicarea căreia se asigură cea mai puternică garanție a respectării reglementărilor legale.

Proiectul va avea în vedere reglementarea clară a mecanismului de aplicare a sancțiunii, cu referire principală la două probleme: stabilirea condițiilor de aplicare a sancțiunii, respectiv a procedurii de aplicare în faza de investigații, în procedura preliminară judecății, precum și în cursul judecății.

Proiectul intenționează și reglementarea ipotezei probelor derivate din probele obținute în mod nelegal, prin promovarea soluției excluderii acestora atunci când se află într-o relație de strânsă dependență cu proba principală.

De asemenea, se intenționează reglementarea unor procedee probatorii care nu se regăsesc în actualul Cod de procedură penală (amprentarea și fotografierea suspectului sau inculpatului, precum și a altor persoane, experimentul judiciar, examinarea fizică a persoanelor, analiza ADN) sau care se regăsesc în legi speciale (procedeele probatorii din domeniul informatic). În egală măsură se are în vedere completarea unor reglementări actuale (în materia percheziției domiciliare, introducerea condiției motivării suspiciunii rezonabile privind existența unor mijloace de probă în imobilul ce va fi supus percheziției; reglementarea condițiilor de dispunere a percheziției corporale și a percheziției vehiculelor).

În ceea ce privește procedeele probatorii prin care se aduce atingere drepturilor fundamentale (de exemplu, percheziția domiciliară, interceptările și înregistrările audiovideo, accesul în sistemele informatice, prelevarea de mostre biologice în vederea efectuării expertizei ADN) proiectul va susține ideea autorizării acestora de către judecător, respectiv "judecătorul de libertăți". Autorizarea jurisdicțională a anumitor acte investigative reprezintă un important mijloc de control al dispunerii acestora, în vederea asigurării echilibrului dintre limitarea drepturilor fundamentale ale individului și interesul public ce impune desfășurarea acestor acte.

În ceea ce privește audierea suspectului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, se intenționează reglementarea posibilității înregistrării audio sau audiovideo a audierii, cu înștiințarea acestuia, precum și a obligativității comunicării drepturilor (dreptul de a nu face declarații, dreptul la apărător și dreptul la interpret), în formă scrisă, distinct de procesul-verbal de consemnare a declarației.

Sub aspectul audierii martorilor, se propune reglementarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina prin declarațiile sale.

În materia tehnicilor speciale de investigație se are în vedere reglementarea unitară a acestora într-un singur capitol din partea generală a proiectului, prin transferul dispozițiilor privind investigatorii sub acoperire din partea specială în partea generală. În mod special, în materia interceptărilor și înregistrărilor audiovideo se intenționează reglementarea obligației organelor judiciare de a informa persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate despre efectuarea acestui act de investigație imediat după finalizarea lui sau, în caz de pericol pentru desfășurarea urmăririi penale, la un moment ulterior. În egală măsură se intenționează reglementarea mai clară a ipotezei interceptărilor prezentate de părți și a condițiilor de admisibilitate a acestora.

În materia mijloacelor științifice de probă se intenționează unificarea regimului acestora, prin înlăturarea constatărilor tehnico-științifice și menținerea ca unic mijloc de probă a expertizelor.

Ca element de noutate, proiectul intenționează să reglementeze în mod expres expertiza ADN ca mijloc de probă și, în mod corelativ, să reglementeze procedura de obținere a prelevărilor biologice de pe corpul persoanelor în vederea realizării acestui tip de expertiză.

6. Concluzii

Prezentele teze preliminare elaborate în baza

art. 26 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, reflectă concepția generală, principiile, noile orientări și principalele soluții ale reglementărilor preconizate în materia procedurii penale.

----------------