Decret · Marea Adunare Națională

Decretul nr. 381/1949

pentru înființarea de cursuri speciale necesare formării de cadre tehnice inginerești de exploatare

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 1949
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 61 din 24 septembrie 1949
Structură
6 articole · 3.145 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAȚIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul art. 44 și art. 45 din Constituția Republicii Populare Române,

Vazand

hotărîrea Consiliului de Miniștri cu nr. 1.018 din 22 septembrie 1949 ,

Emite următorul decret:

Articolul 1

Se înființează, pe data de 1 octombrie 1949, cursuri speciale pe lîngă facultățile institutelor de învățămînt superior pentru pregătirea cadrelor tehnice inginerești de exploatare necesare întreprinderilor industriale de stat.

Aceste cursuri au o durată de 2 ani și se desfășoară sub conducerea și îndrumarea rectorilor institutelor și a decanilor facultăților respective.

Articolul 2

Studenții acestor cursuri se vor recruta dintre oamenii din câmpul muncii, cu o practica de cel puțin 5 ani în aceeași specialitate industriala și care au o pregătire teoretică corespunzătoare specialitatii respective.

Cei admiși să urmeze aceste cursuri vor semna, în prealabil, contracte cu întreprinderile din care au fost recrutati, obligandu-se sa rămînă în serviciul acestei întreprinderi cel puțin 5 ani, după absolvirea cursurilor.

Articolul 3

Pe tot timpul duratei cursurilor studențești vor fi scoși din producție și i se va asigura întreținerea necesară, prin Ministerul Învățămîntului Public, în aceleași condițiuni ca și ceilalți studenți bursieri din școlile de învățămînt superior.

Ei vor avea dreptul sa primească și salariile tarifare de încadrare respective, pe toată durata studiilor, de la întreprinderile de unde provin, după cum urmează:

a) Salariul în întregime, dacă sînt căsătoriti și cu copii;

b) 75% din salariu, dacă sînt căsătoriti și fără copii, și;

c) 50% din salariu, dacă nu sînt căsătoriti.

Pe timpul vacantei școlare toți au dreptul sa primească salariul întreg.

Articolul 4

Absolvenții acestor cursuri vor purta titlul de inginer de exploatare, în baza diplomelor ce li se eliberează.

După absolvirea cursurilor ei se vor întoarce în întreprinderile din care au fost recrutati, în continuarea contractului de serviciu încheiat în condițiunile art. 2, alin. 2.

Articolul 5

Personalul didactic și cel administrativ folosit pentru cursurile speciale, va fi recrutat din personalul facultăților respective, desemnat prin decizia Ministerului Învățămîntului Public, de acord cu ministerele de resort.

Articolul 6

Condițiunile de înscriere și de întocmirea planurilor școlare, precum și modul de organizare și desfășurare a cursurilor, se vor fixa de Ministerul Învățămîntului Public, în colaborare cu ministerele de resort.

Dat în București la 23 Septembrie 1949.

C.I.PARHON

MARIN FLOREA IONESCU
Ministrul învățămîntului public,
N. Popescu Doreanu
Ministrul Industriei,
Chivu Stoica
Ministrul Justiției,
A. Bunaciu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.