Ordin · Ministerul Economiei și Finanțelor

Ordinul nr. 2273/2007

privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii decembrie 2007

prezumat în vigoare

Data actului
30 noiembrie 2007
Emitent
Ministerul Economiei și Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 837 din 6 decembrie 2007
Citează
11 acte
Structură
26 de articole, 2 anexe · 11.912 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, ale Regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.408/2005 , cu modificările și completările ulterioare, ale

Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2005

privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României și ale

Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 12/2005

privind piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, precum și ale

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 773/2006

pentru aprobarea procedurii privind contractarea datoriei publice guvernamentale interne prin emiterea de titluri de stat tip benchmark și ale

Convenției nr. 184.575/13/2005

încheiate între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României,

ministrul economiei și finanțelor emite următorul ordin:

Articolul 1

În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice în luna decembrie 2007, se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 1.500 milioane lei, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei
și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 30 noiembrie 2007.
Nr. 2.273.

Anexa 1 PROSPECT DE EMISIUNE

a certificatelor de trezorerie cu discont lansate în luna decembrie 2007

Articolul 1

În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice în luna decembrie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor anunță lansarea de emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, astfel:

Cod ISIN

Data

licitației

Data

emisiunii

Data

scadenței

Nr.

de

zile

Valoarea

emisiunii

- lei -

RO0708CTN0M6

12.12.2007

14.12.2007

12.12.2008

364

300.000.000

Articolul 2

Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 10.000 lei.

Articolul 3

Metoda de vânzare este licitația, care va avea loc la data menționată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va face după metoda cu preț multiplu.

Articolul 4

Certificatele de trezorerie cu discont pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât și în contul clienților, persoane fizice și juridice.

Articolul 5

(1)

Ofertele de cumpărare sunt competitive și necompetitive.

(2)

În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 7 la

Normele Băncii Naționale a României nr. 13/2005

în aplicarea

Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2005

privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Numărul de tranșe valorice la rate diferite ale randamentului nu este restricționat.

(4)

Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice și juridice, cu excepția instituțiilor de credit, astfel cum sunt acestea definite în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 227/2007 , în calitate de clienți ai dealerilor primari.

(5)

În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5 la

Normele Băncii Naționale a României nr. 13/2005 , cu modificările și completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 10% din totalul emisiunilor anunțate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6)

Fiecare tranșă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 10.000 lei.

Articolul 6

Prețul și randamentul se vor determina utilizându-se următoarele formule:
d x r
P = 1 - ───────
360
Y = r/P,
în care:
P = prețul titlului cu discont, exprimat cu patru zecimale;
d = numărul de zile până la scadență;
r = rata discontului, exprimată cu două zecimale;
Y = randamentul, exprimat cu două zecimale.

Articolul 7

Ofertele de cumpărare se depun la Banca Națională a României, ce acționează în calitate de administrator al pieței primare și secundare a titlurilor de stat și al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitației, până la ora 12,00.

Articolul 8

Rezultatul licitației se va stabili în aceeași zi la sediul Băncii Naționale a României de către Comisia de licitație constituită în acest scop și va fi dat publicității.

Articolul 9

Evenimentele de plată aferente certificatelor de trezorerie cu discont se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Articolul 10

Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație rămân în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.

Articolul 11

Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislația în vigoare.

Anexa 2 PROSPECT DE EMISIUNE

a obligațiunilor de stat de tip benchmark lansate în luna decembrie 2007

Articolul 1

În vederea finanțării și refinanțării datoriei publice în luna decembrie 2007, Ministerul Economiei și Finanțelor anunță redeschiderea emisiunilor de obligațiuni de stat de tip benchmark cu scadența la 3 ani și 10 ani, cu următoarele caracteristici:

Cod ISIN

Data li-

citației

Data

emisiunii

Data

scadenței

Maturitate

Nr. de ani

Rata

cupon

%

Dobânda

acumu-

lată*)

-lei/

titlu-

Valoarea

nominală

totală

- lei -

RO0710DBN017

6.12.2007

10.12.2007

25.10.2010

3

6,00

75,41

600.000.000

RO0717DBN038

20.12.2007

24.12.2007

11.06.2017

10

6,75

361,48

600.000.000

__________

pentru aprobarea procedurii privind contractarea datoriei publice guvernamentale interne prin emiterea de titluri de stat de tip benchmark.

*) Dobânda acumulată este determinată în conformitate cu prevederile

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 773/2006

Articolul 2

Valoarea nominală totală a emisiunii de obligațiuni de stat de tip benchmark poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

Articolul 3

Valoarea nominală individuală a unei obligațiuni de stat de tip benchmark este de 10.000 lei.

Articolul 4

Dobânda (cuponul) se plătește anual la datele specificate în prospectele de emisiune, aprobate prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 126/2007

privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont și ale obligațiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii februarie 2007, pentru obligațiunile cu scadență la 3 ani, și, respectiv, prin

Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 266/2007

privind prospectele de emisiune ale certificatelor de trezorerie cu discont și ale obligațiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iunie 2007, pentru obligațiunile cu scadența la 10 ani, și va fi determinată conform formulei:

D = VN* r/frecvența anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN= valoarea nominală;

r = rata cuponului.

Articolul 5

Metoda de vânzare este licitația, care va avea loc la data menționată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preț multiplu. Cotația de preț va fi exprimată sub formă procentuală, cu 4 zecimale.

Articolul 6

Obligațiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât și în contul clienților, persoane fizice și juridice.

Articolul 7

(1)

Ofertele de cumpărare sunt competitive și necompetitive.

(2)

În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 10 la

Normele Băncii Naționale a României nr. 13/2005 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Numărul cotațiilor de preț nu este restricționat.

(4)

Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice și juridice, cu excepția instituțiilor de credit, așa cum sunt acestea definite în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, în calitate de clienți ai dealerilor primari.

(5)

În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 9 la

Normele Băncii Naționale a României nr. 13/2005 , cu modificările și completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 10% din totalul emisiunilor anunțate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat prețului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6)

Fiecare tranșă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 10.000 lei.

Articolul 8

Ofertele de cumpărare se depun la Banca Națională a României, ce acționează în calitate de administrator al pieței primare și secundare a titlurilor de stat și al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitației, până la ora 12,00.

Articolul 9

Rezultatul licitației se va stabili în aceeași zi la sediul Băncii Naționale a României de către Comisia de licitație constituită în acest scop și va fi dat publicității.

Articolul 10

Evenimentele de plată aferente obligațiunilor de stat de tip benchmark se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Articolul 11

Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație rămân în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.

Articolul 12

Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislația în vigoare.

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.