HG nr. 1862/2005
pentru aprobarea proiectului "Incinerarea deșeurilor periculoase și sterilizarea deșeurilor provenite din activități medicale"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 alin. (3) lit. d) și al
art. 10 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 73/2000
privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă proiectul "Incinerarea deșeurilor periculoase și sterilizarea deșeurilor provenite din activități medicale", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru susținerea proiectului prevăzut la alin. (1) se aloca din Fondul pentru mediu suma totală de până la 34 milioane lei (RON), sub forma de finanțare nerambursabilă, rambursabila sau mixtă, până la 31 decembrie 2008, cu o perioadă de grație de maximum 12 luni și o dobânda de 5% actualizată prin planul anual de lucru al Administrației Fondului pentru Mediu.
Articolul 2
Suma prevăzută la art. 1 alin. (2) se acordă beneficiarilor proiectului în vederea realizării și implementarii proiectului prevăzut la art. 1 alin. (1), respectiv pentru achiziționarea de instalații de incinerare și de sterilizare, cu dotările aferente, și va fi distribuita astfel:
a) până la 5 milioane lei (RON) pentru fiecare incinerator, cu dotările aferente;
b) până la 2 milioane lei (RON) pentru fiecare sterilizator, cu dotările aferente.
Intensitatea maxima bruta a ajutorului de stat nu poate depăși 50% din costurile eligibile pentru fiecare beneficiar.
Beneficiarii proiectului vor fi maximum 8 operatori economici, persoane juridice, care și-au achitat obligațiile financiare către bugetul de stat, bugetele locale și Fondul pentru mediu, care nu sponsorizeaza activități cu impact negativ asupra mediului și ale căror proiecte de achizitionare de instalații de incinerare și de sterilizare, cu dotările aferente, sunt selectate pentru a fi susținute financiar din Fondul pentru mediu.
Articolul 3
Sumele alocate din Fondul pentru mediu în vederea realizării și implementarii proiectului prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă beneficiarilor în mod eșalonat, în baza cererii de tragere avizate de agențiile pentru protecția mediului pe a căror rază teritorială se va implementa proiectul.
Administrația Fondului pentru Mediu împreună cu agențiile pentru protecția mediului pe a căror rază teritorială se va realiza proiectul vor urmări menținerea investiției și vor monitoriza rezultatele implementarii acestuia pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea proiectului.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul mediului și gospodăririi apelor, Constantin Popescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu București, 22 decembrie 2005. Nr. 1.862.
Anexa PROIECTUL
"Incinerarea deșeurilor periculoase și
sterilizarea deșeurilor provenite din activități medicale"
Capitolul I Obiectivul vizat
Obiectivul ce se realizează prin intermediul prezentului proiect consta în achiziționarea și punerea în funcțiune a instalațiilor de incinerare a deșeurilor periculoase și a instalațiilor de sterilizare a deșeurilor generate de activități medicale.
Proiectul are în vedere îndeplinirea obligațiilor pe care România și le-a asumat prin Planul de implementare a
Directivei Consiliului Europei 2000/76/CE
privind incinerarea deșeurilor, care este anexa la Documentul complementar de poziție al României, capitolul 22 "Mediu".
Capitolul II Necesitatea implementarii proiectului
Prin implementarea proiectului se urmăresc:
- realizarea capacității de incinerare și de sterilizare, de 63.000 t, necesară eliminării deșeurilor periculoase industriale și a deșeurilor medicale, generate anual la nivelul tarii;
- reducerea poluarii prin realizarea unor instalații de incinerare cu nivel de emisii scăzut.
Capitolul III Condiții obligatorii în vederea finanțării
Instalațiile de incinerare care vor fi achiziționate de beneficiarii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- capacitate de incinerare mai mare de 10.000 t/an;
- incinerator bicameral cu doua arzatoare;
- temperatura de combustie în camera secundară mai mare de 1.100°C;
- dotare cu sistem de recuperare a caldurii și valorificare a energiei;
- dotare cu filtre și sisteme de spalare a gazelor;
- dotare cu sistem de monitorizare continua a emisiilor pentru încadrarea în valorile maxime admise prin
Hotărârea Guvernului nr. 128/2002
privind incinerarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- dotare cu statie de preepurare a apelor uzate - pentru incineratoarele prevăzute cu sisteme de spalare umeda a gazelor;
- recircularea apelor în sistem;
- în incinta întreprinderilor de incinerare trebuie îndeplinite și respectate fluxuri separate pentru deșeurile periculoase și cele nepericuloase, cu eliminarea riscului intersectarii acestora.
Instalațiile de sterilizare termica ce vor fi achiziționate de beneficiarii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- sterilizarea deșeurilor să se efectueze prin procedee termice, fără adaos de alte substanțe;
- sa realizeze o inactivare a germenilor până la gradul III.
Activitățile operatorilor economici care au ca obiect de activitate incinerarea și sterilizarea deșeurilor periculoase se vor desfășura în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, adoptate în concordanta cu directivele care reglementează domeniul.
Capitolul IV Forma de finanțare
Finanțarea prezentului proiect se acordă sub forma de schema de ajutor de stat regional, care se notifica Consiliului Concurentei.
Finanțarea se poate acorda nerambursabil, rambursabil sau mixt.
În cazul finantarilor rambursabile și mixte, diferența de dobânda, calculată între dobânda medie de pe piața bancară românească și dobânda acordată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de 5%, constituie ajutor de stat.
Sumele acordate nu pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat având același obiect, primite în ultimii 3 ani, dacă un asemenea cumul atinge o intensitate a ajutorului mai mare decât cea prevăzută în Regulamentul privind ajutorul de stat regional, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurentei nr. 55/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul V Beneficiarii
Până la data de 31 decembrie 2008 poate beneficia de ajutorul de stat prevăzut de prezentul proiect un număr de maximum 8 operatori economici, întreprinderi mari și întreprinderi mici și mijlocii, persoane juridice ale căror proiecte sunt selectate pentru a fi susținute financiar din Fondul pentru mediu și care:
- și-au achitat obligațiile financiare către bugetul de stat, bugetele locale și Fondul pentru mediu;
- nu sponsorizeaza activități cu efect negativ asupra mediului.
Capitolul VI Criterii de selecție
Operatorii economici care solicită finanțare trebuie să depună formularele informative privind proiectele (FIP) în cadrul sesiunilor de depunere a FIP-urilor anunțate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Operatorii economici care au fost selectați în urma procedurii de verificare și evaluare a FIP-urilor vor depune proiectele pentru care au solicitat finanțare. Proiectele depuse, însoțite de formularele de cerere de finanțare (FCF), urmează procedura de evaluare, selecție și aprobare.
Criteriile de evaluare și de selecție a proiectelor sunt stabilite prin Manualul de operare al Fondului pentru mediu și reprezintă totalitatea condițiilor și criteriilor precizate de către AFM, pe baza cărora Comisia de verificare și evaluare evalueaza și stabilește punctajele cererilor de finanțare a proiectelor de mediu.
Capitolul VII Suma alocata și costurile eligibile
Suma anuală planificata a se aloca din bugetul Fondului pentru mediu în vederea implementarii proiectului: 2005 - incineratoare - 19 miliarde lei [1,9 milioane lei (RON)] - sterilizatoare - 15 miliarde lei [1,5 milioane lei (RON)] 2006 - incineratoare - 235 miliarde lei [23,5 milioane lei (RON)] - sterilizatoare - 25 miliarde lei [2,5 milioane lei (RON)] 2007 - incineratoare - 36 miliarde lei [3,6 milioane lei (RON)] 2008 - incineratoare - 10 miliarde lei [1 milion lei (RON)] ───────────────────────────────────────────────────────────────────── Total - 6 incineratoare - 300 miliarde lei [30 milioane lei (RON)] - 2 sterilizatoare - 40 miliarde lei [4 milioane lei (RON)] Se vor aloca o sumă de până la 5 milioane lei (RON) pentru achiziționarea fiecărui incinerator, cu dotările aferente, care respecta condițiile impuse la cap. III, și o sumă de până la 2 milioane lei (RON) pentru achiziționarea fiecărui sterilizator care respecta condițiile impuse la cap. III. Intensitatea maxima bruta a ajutorului de stat nu poate depăși 50% din costurile eligibile pentru fiecare beneficiar. Costurile eligibile sunt costurile care respecta principiile unui management financiar corespunzător, respectiv utilizarea eficienta a banilor și realizarea unui raport optim cost-beneficiu, la care se va realiza proiectul propus: achiziții de utilaje, montaj de utilaje, construcții aferente și necesare montarii utilajelor, construcții necesare utilajelor, automatizare și informatizare - legate de proiect, manopera aferentă executării proiectului - manopera/ora/om, diriginte de șantier autorizat - manopera/ora/lucru - fără TVA. Nu sunt eligibile: - costurile retroactive; - costurile privind proiectarea și cercetarea; - costurile pentru studii de impact și studii de fezabilitate; - costurile pentru obținerea de avize și/sau autorizații; - costurile privind infrastructura și suprastructura în afară instalației - clădiri administrative, dotări clădiri, mobilier etc. -, achiziții de terenuri, racordari la utilitatile necesare instalației sau utilajelor din proiect, cai de acces între obiectivele tehnologice componente ale instalației, organizare de șantier-schela, amplasare de utilaje ajutatoare de lucru etc. -, laborator, dotări de laborator, birotica și consumabile; - costurile pentru pierderi din rata de schimb valutar; - costurile generate de TVA; - cheltuielile legate de organizarea licitației și încheierea contractului de achiziție; - cheltuielile legate de instruirea personalului, deplasări, salarii, autoturisme și alte cheltuieli ce nu sunt legate de proiect.
Capitolul VIII Implementarea și monitorizarea proiectului
Beneficiarii finanțării vor depune la sediul Administrației Fondului pentru Mediu cereri de tragere însoțite de următoarele documente:
- facturi de achiziții de utilaje și/sau de servicii;
- dovezi ale plăților la bugetul de stat și bugetele locale;
- situațiile de lucrări aferente valorii solicitate prin cererea de tragere;
- dovada achitării obligațiilor către Fondul pentru mediu;
- estimarea cheltuielilor aferente tragerii următoare.
Verificarea conformitatii documentelor depuse împreună cu cererea de tragere și a stadiului lucrărilor pentru care se solicita finanțarea se realizează, la punctul de lucru unde se implementeaza proiectul, de către reprezentanți ai Administrației Fondului pentru Mediu și ai agenției pentru protecția mediului pe a carei raza teritorială se realizează proiectul.
Pe baza documentației depuse și în urma verificării se întocmește o nota de constatare și se efectuează plata către beneficiarul finanțării.
Capitolul IX Efecte și beneficii
Instalațiile vor putea incinera deșeuri periculoase, inclusiv cele rezultate din activități medicale, în incinta întreprinderilor de incinerare, fiind definite și respectate fluxuri separate pentru deșeurile periculoase și pentru cele nepericuloase, cu eliminarea riscului intersectarii acestora. Incinerarea deșeurilor implica recuperarea energiei calorice, care va putea fi utilizata ulterior la producerea de energie.
Se va realiza monitorizarea continua a emisiilor provenite din procesul de incinerare, reducându-se astfel riscul de poluare a mediului. Reglarea arderilor se face automat, în funcție de valorile parametrilor de proces înregistrate.
Se monitorizează și se analizează permanent nivelul temperaturilor dezvoltate, respectându-se timpul de rezidență al gazelor evacuate, astfel încât să se evite formarea dioxinelor, furanilor și a predecesorilor acestora.
Prin filtrarea efluentilor gazosi rezultați din instalatie se va asigura inclusiv reținerea particulelor extrem de fine. Emisiile rezultate în urma incinerarii trebuie să aibă valori situate sub valorile la care pot aparea efecte acute sau cronice la expuneri de lungă durata pentru populație, incadrandu-se în valorile maxime admise, prevăzute în
Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Deșeurile se vor depozita în spații adecvate, cu respectarea legislației în vigoare.
Instalațiile de sterilizare termica realizează neutralizarea deșeurilor rezultate din activități medicale prin sterilizare cu abur, evitandu-se emisiile nocive rezultate din tratarea termica neconforma actuala a deșeurilor și reducându-se cu circa 60-70% din cantitățile inițiale cantitățile de deșeuri depozitate la depozitele de deșeuri municipale, datorită procesului de compactare și tocare a deșeurilor metalice, intepatoare și plastice.
Cantitatea de deșeuri periculoase preconizata a fi eliminata ca urmare a implementarii prezentului proiect este de aproximativ 63.000 tone/an, în conformitate cu cerințele Planului de implementare a
Directivei Consiliului Europei nr. 2000/76/CE
privind incinerarea deșeurilor.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.