Decizia nr. 498/2006

Articol unic

al legii ce face obiectul sesizării prevede: "Se respinge

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99 din 14 iulie 2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 20 iulie 2005."

În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată următoarele:

- potrivit expunerii de motive a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , promovarea acesteia a avut ca scop extinderea domeniilor pentru care Președintele României poate solicita cetățenilor să se exprime în legătură cu probleme de interes național, prin organizarea unui referendum, "deoarece democrația presupune consultarea directă a poporului, care nu trebuie îngrădită datorită unui cadru legal insuficient [...]". Posibilitatea consultării poporului de către Președintele României este prevăzută în mod expres de art. 90 din Constituție, dar domeniile considerate de interes național pentru care se poate organiza referendum sunt reglementate "restrictiv, printr-o enumerare limitativă, în mod neconstituțional" prin

art. 12 din Legea nr. 3/2000 . Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 70/1999 , Președintele României este singurul îndreptățit să stabilească problemele de interes național asupra cărora poate cere poporului să își exprime voința prin referendum. Așa fiind, nu doar situațiile enumerate limitativ de

art. 12 din Legea nr. 3/2000 , modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , pot constitui domenii de interes național pentru care se poate organiza referendum, ci orice alt domeniu, în caz contrar, limitându-se însăși voința poporului, cu încălcarea art. 2 din Constituție;

- în temeiul art. 146 din Constituție, toate legile adoptate de Parlament pot fi supuse, înainte de promulgare, controlului de constituționalitate, așadar, și legile de aprobare sau de respingere a ordonanțelor Guvernului, cu privire la care dispun prevederile constituționale ale art. 115 alin. (7). Controlul constituționalității unei legi adoptate conform acestui text din Constituție, "care are o configurație juridică distinctă, aparte", se realizează la sesizarea Președintelui României, prilej cu care "se exercită un control de constituționalitate și asupra ordonanței în cauză, deoarece conținutul legii este chiar ordonanța, legea de aprobare sau respingere formează un bloc legislativ indivizibil cu ordonanța.";

-

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , care modifică art. 12 din Legea nr. 3/2002, "are o dublă natură juridică și un regim juridic special, complex, de drept public", și anume, "sub aspectul autorității emitente este vorba despre un act administrativ, iar sub aspectul conținutului, este un act ce conține norme cu putere de lege". Or, potrivit Constituției, ordonanțele de urgență sunt supuse aprobării Parlamentului, care le poate aproba cu sau fără modificări, sau le poate respinge, moment până la care însă acestea produc efecte. La fel și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , care modifică

art. 12 din Legea nr. 3/2000

în sensul extinderii sferei domeniilor în care se poate organiza referendum național de către Președintele României, produce efecte până la intrarea în vigoare a legii de respingere a acesteia. O altă interpretare ar fi inadmisibilă, întrucât "ar însemna ca dispozițiile acestui act normativ să scape de sub controlul de constituționalitate". Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale în materie, de exemplu, deciziile nr. 1/1995 și nr. 255/2005, se arată că aceasta, pronunțându-se asupra constituționalității legii de aprobare sau de respingere a unei ordonanțe, se pronunță "și cu privire la textul ordonanței și la textul legii modificate de ordonanță dacă formează același obiect", iar controlul poate fi atât extrinsec, cât și intrinsec.

Se consideră că, sub aspectul identității formale,

Legea nr. 2/2003 ,

Ordonanța de urgență nr. 99/2005

și legea de respingere a ordonanței "fac corp comun", formează un "unic text", ceea ce este în concordanță și cu prevederile

art. 68 din Legea nr. 24/2004

privind tehnica legislativă, de unde rezultă că "legea inițială împreună cu toate celelalte acte modificatoare subsecvente formează un tot unitar". Ca atare, ceea ce interesează este ca "un text de lege precum cel din

art. 12 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului să poată fi aplicat în concordanță cu dispozițiile textului constituțional". Aceasta deoarece, sub aspect procedural, "s-ar putea crede că un astfel de text de lege ar putea fi controlat din punct de vedere al constituționalității numai pe calea unei excepții", însă în cauză "nu se pot iniția de către Președintele României proceduri de organizare a unui referendum, pentru ca apoi să se pornească un proces în fața instanțelor judecătorești și în acest caz șeful statului să ridice excepția de neconstituționalitate a

art. 12 din Legea nr. 3/2000 ".

În concluzie, invocând doctrina în materie (Le Conseil constitutionnel, gardien du droit positif ou dιfenseur de la transcendance des droits de l'homme, Pouvoirs nr. 13/1991, pag. 209 și urm. - George Vedel), "Curtea Constituțională trebuie să fie nu doar garant al supremației Constituției, ci și acea autoritate statală care ajută la buna înțelegere a textului constituțional și la funcționarea instituțiilor statale, nu la blocarea lor", iar "în acest caz, judecătorul constituțional trebuie să se pronunțe asupra unei probleme de principiu ce își așteaptă rezolvarea în practică, mai ales că în cadrul dezbaterilor parlamentare la legea de aprobare a

Ordonanței de urgență nr. 99/2005

numeroși parlamentari au afirmat că au adoptat lege de respingere a acestei ordonanțe pentru a putea fi respectată

Decizia Curții Constituționale nr. 70/1999 ". Ca atare, se solicită constatarea neconstituționalității "dispozițiilor legii de respingere a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , precum și a

art. 12 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului".

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Președintele Senatului, în punctul de vedere transmis în legătură cu sesizarea de neconstituționalitate a Legii privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , apreciază că aceasta este neîntemeiată și, în parte, inadmisibilă, întrucât are ca obiect extinderea controlului de constituționalitate asupra unor dispoziții legale în vigoare.

Astfel, cu privire la obiectul sesizării consideră că "ceea ce face obiectul controlului de constituționalitate anterior promulgării, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, este Legea privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , precum și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , propriu-zisă, potrivit soluțiilor de principiu, anterioare, ale Curții Constituționale, și nu se poate extinde asupra

Legii nr. 3/2000

ori asupra altor legi în vigoare"; supunerea unei ordonanțe a Guvernului spre aprobare Parlamentului, în temeiul art. 115 alin. (7) din Constituție, poate fi urmată de aprobarea pură și simplă, aprobarea cu modificări sau completări sau respingerea ordonanței și, "prin aceste opțiuni, Parlamentul își exercită competența sa de unic organ legiuitor, ca și obligația sa constituțională de a reglementa prin lege relațiile sociale cele mai importante și mai generale", iar aprobarea sau respingerea prin lege a unor ordonanțe exprimă "soluții politice și juridice fundamental diferite, ce implică efecte juridice diametral opuse". Prin aprobarea ordonanței, normele juridice cuprinse în aceasta capătă putere de lege și, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat anterior promulgării, ea se pronunță nu numai asupra legii de aprobare, ci și asupra ordonanței propriu-zise. Potrivit doctrinei, efectul respingerii prin lege a unei ordonanțe este abrogarea, ceea ce "exprimă voința legiuitorului ca un asemenea act să fie desființat, nu numai să nu se mai aplice", situație de care Curtea Constituțională nu poate face abstracție în cadrul controlului de constituționalitate. Consideră că, sub aspectul finalității practice, "între respingerea prin lege a unei ordonanțe și constatarea neconstituționalității sale este o oarecare identitate a efectelor juridice, în sensul că în ambele situații ordonanța de urgență urmează să nu se mai aplice pe viitor", așa încât în cauză respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

"se referă numai la art. 12 alin. (1) lit. B.h) și nu întregul

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 "; prezenta sesizare are mai degrabă ca obiect neconstituționalitatea

art. 12 din Legea nr. 3/2000

și, pe cale de consecință, neconstituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 ; or, plecând de la premisele de principiu că sub aspect tehnic-legislativ

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005

și

Legea nr. 3/2000

fac corp comun și, pe de altă parte, că pe calea excepției nici legea și nici ordonanța nu ar putea face obiectul unui control de constituționalitate, "Președintele României solicită, în fapt, extinderea controlului de constituționalitate de la obiectul de reglementare strict al Legii de respingere a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

și, implicit, al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

la

Legea nr. 3/2000 , pe care ordonanța de urgență o modifică și completează". O asemenea soluție este inadmisibilă față de prevederile art. 146 lit. a) din Constituție, în temeiul cărora, în cadrul controlului anterior, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra legilor înainte de promulgare. Ca atare, în această cauză, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la constituționalitatea extinderii sferei domeniilor în care Președintele României poate consulta poporul prin referendum, potrivit art. 90 din Constituție, iar nu cu privire la constituționalitatea

art. 12 din Legea nr. 3/2000 . Acceptarea altui raționament ar putea duce nu numai la eludarea dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, dar și la perturbarea ordinii juridice constituționale.

Președintele Camerei Deputaților și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Senatului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, raportată la prevederile Constituției, precum și dispozițiile din

Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și celor ale

art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, care prevede: "Se respinge

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99 din 14 iulie 2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 20 iulie 2005."

În motivarea sesizării de neconstituționalitate se invocă, în ordine, art. 90, art. 2, art. 146 lit. a) și art. 115 alin. (7) din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 90: "Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.";

- Art. 2: "(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.

(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.";

- Art. 146 lit. a): "Curtea Constituțională are următoarele atribuții:

a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției.";

- Art. 115 alin. (7): "Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."

Examinând obiecțiile de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată următoarele:

În esență, obiectul sesizării formulate de Președintele României privește două aspecte, și anume: controlul de constituționalitate a "dispozițiilor Legii de respingere a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului și, implicit, a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 ", precum și controlul de constituționalitate a

art. 12 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului.

În legătură cu cel de-al doilea aspect, prin sesizare se solicită Curții să constate, odată cu neconstituționalitatea dispozițiilor legii de respingere a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005 , și neconstituționalitatea

art. 12 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului pe care această ordonanță îl modifică și îl completează. Or, conform art. 146 lit. a) din Constituție, controlul de constituționalitate a priori se exercită de Curtea Constituțională numai asupra legilor înainte de promulgarea acestora, iar nu și asupra dispozițiilor unei legi în vigoare. Indiferent de conexiunile ce se pot face între textul modificator și textul modificat, Curtea Constituțională, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, nu se poate pronunța în cadrul controlului a priori decât asupra textului modificator al legii care urmează să fie supusă promulgării și nu poate extinde controlul de neconstituționalitate și asupra textului modificat dintr-o lege în vigoare. În cazul legilor în vigoare, controlul de constituționalitate al acestora se exercită de Curtea Constituțională, potrivit art. 146 lit. d), numai pe calea excepțiilor. A proceda altfel ar însemna să nu se respecte dispozițiile constituționale privind tratamentul diferit ce se aplică în cazul controlului de constituționalitate, după cum acesta se referă la legi înainte de promulgare sau la legi promulgate, publicate în Monitorul Oficial al României și intrate în vigoare.

Întrucât, în acest dosar, sesizarea de neconstituționalitate este formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunțe doar cu privire la constituționalitatea Legii privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Cu privire la acest aspect care privește controlul de constituționalitate a unei legi de respingere a ordonanței și a ordonanței ca atare, Curtea Constituțională constată următoarele:

Obiectul de reglementare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

îl constituie modificarea și completarea

art. 12 alin. (1) lit. A și B din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului. Această ordonanță prevede, pe lângă domeniile existente, și alte probleme de interes național - "[...] reforma și strategia de dezvoltare economică și socială a țării" și "reforma justiției și combaterea corupției" - pentru care Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum, astfel cum prevăd dispozițiile art. 90 din Constituție.

Conform prevederilor art. 115 alin. (7) din Constituție, ordonanțele, indiferent dacă sunt simple sau de urgență, se aprobă sau se resping printr-o lege adoptată de Parlament.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului a fost respinsă printr-o lege adoptată de Parlament, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție.

Controlul de constituționalitate a unei legi se declanșează, în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție, "[...] înainte de promulgarea acesteia". Întrucât textul constituțional nu face nicio distincție, prin "legi" ca obiect al controlului de constituționalitate se înțeleg și "legile de aprobare sau de respingere a unor ordonanțe", indiferent de natura lor, "legi ordinare" sau "legi organice".

Respingerea prin lege a unei ordonanțe reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanța o exprimase, având drept consecință ca un asemenea act să își înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor. Odată ce Parlamentul a respins ordonanța prin care a fost modificată și completată reglementarea cuprinsă în

art. 12 din Legea nr. 3/2000 , rămâne în vigoare art. 12 în redactarea anterioară, iar constituționalitatea acestuia, așa cum s-a mai arătat, nu poate fi controlată decât pe calea excepției, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție. Ordonanța respinsă printr-o lege nu poate fi repusă în vigoare ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate de Curtea Constituțională, aceasta neavând competențe de legislator pozitiv.

Într-o asemenea situație, controlul de constituționalitate a priori asupra unei legi de respingere a unei ordonanțe poate privi numai constituționalitatea extrinsecă a acesteia sub aspectul respectării procedurilor constituționale de dezbatere și adoptare.

Or, în ceea ce privește ordonanța de urgență a Guvernului ce face obiectul prezentei sesizări, Curtea Constituțională constată că aceste proceduri au fost respectate și, în consecință, Legea privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională, urmând ca, în temeiul art. 77 alin. (1) și (3) din Constituție, legea să fie trimisă spre promulgare Președintelui României.

În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 și al

art. 18 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea privind respingerea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2005

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului este constituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 8 iunie 2006 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu și Șerban Viorel Stănoiu, judecători.