Decizia nr. 787/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 , excepție ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006 al Curții de Apel Suceava - Secția penală.
La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță cu prevederile constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 19 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.237/39/2006, Curtea de Apel Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Dorin Andronic.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
sunt neconstituționale, întrucât ele contravin principiului constituțional al separației puterilor în stat [art. 1 alin. (4)], reprezentând o ingerință în activitatea instanțelor judecătorești prin instituirea unui termen pentru judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate. Totodată, se susține că dispozițiile legale criticate contravin principiilor constituționale privind liberul acces la justiție [art. 21 alin. (1) și (3)] și dreptul la apărare (art. 24), prin instituirea unui termen prea scurt pentru judecarea recursului. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă și prevederile art. 124 și art. 126 alin. (2) din Constituție, referitoare la competența instanțelor judecătorești al căror atribut exclusiv de fixare a termenelor de judecată ar fi încălcat, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea de Apel Suceava - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate în motivarea excepției.
Avocatul Poporului, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, având următorul cuprins: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Autorul excepției susține că acest text de lege încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 alin. (2) referitor la competența instanțelor judecătorești.
Analizând textul de lege criticat și prevederile din Legea fundamentală pretins a fi încălcate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 , față de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, se constată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece autoritatea legislativă este singura în măsură să stabilească procedura de judecată, autoritatea judecătorească pronunțându-se asupra cauzelor deduse judecății cu respectarea normelor legale. Astfel, stabilirea termenului de 3 zile pentru judecarea recursului nu reprezintă o ingerință în activitatea instanțelor judecătorești, așa cum susține autorul excepției, întrucât acestea își desfășoară activitatea cu respectarea normelor de procedură stabilite de legiuitor. Stabilirea unui termen maxim pentru judecare recursului are în vedere asigurarea judecării cu celeritate a cauzelor.
Referitor la susținerea că
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, se constată că aceasta este neîntemeiată. Dispozițiile criticate nu îngrădesc dreptul unei persoane de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime, o dovadă în acest sens fiind și faptul că instanța se pronunță prin încheiere asupra admisibilității excepției tocmai în cadrul unui proces aflat în desfășurare.
Prin
Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, și
Decizia nr. 514 din 20 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, Curtea a statuat că prevederile
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
conțin norme de procedură care nu contravin condiției soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, stabilită de art. 21 alin. (3) din Constituție, ci, dimpotrivă, îi dau expresie, textul de lege instituind în mod expres un termen imperativ pentru soluționarea recursului (3 zile). Prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. (6) din legea criticată răspund întru totul cerinței de celeritate impuse de condiția soluționării cauzelor într-un termen rezonabil și reflectă totodată preocuparea legiuitorului de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, sub toate aspectele sale, inclusiv dreptul la apărare.
Curtea constată că
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992
nu este neconstituțional, nici raportat la art. 124 și la art. 126 alin. (2) din Constituție. Astfel, conform art. 124 din Constituție, justiția este unică, în sensul că activitatea de judecată se înfăptuiește după aceleași legi pentru toți cetățenii, imparțială, în sensul că este realizată de autorități special create, fără interese particulare în procesele pe care le judecă și egală pentru toți, în sensul că părților din proces li se aplică același regim juridic, fără privilegii și discriminări. De asemenea, termenul de 3 zile este stabilit prin lege, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, care prevede că procedura de judecată și competența instanțelor judecătorești sunt stabilite prin lege.
Având în vedere acestea, rezultă că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu sunt de natură a afecta principiile unicității, imparțialității și egalității justiției sau al independenței judecătorilor.
De altfel, asupra constituționalității prevederilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 , sub aspectul unor critici similare, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 757 din 31 octombrie 2006 , constatând că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 , excepție ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006 al Curții de Apel Suceava - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.