Decizia nr. 830/2006

Ion Predescu - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (6), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și

art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Mariana Dumitru în Dosarul nr. 32.503/2/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că sesizarea instanței de contencios constituțional s-a făcut cu nerespectarea

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , iar, pe de altă parte, că, prin

Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006 , Curtea s-a pronunțat asupra unei excepții identice, ridicate de același autor, în aceeași cauză și cu aceeași motivare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.336 din 18 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 32.503/2/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (6), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și

art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Mariana Dumitru într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva încheierii prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea acesteia de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 1 alin. (1) sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "anularea actului" se înțelege constatarea nulității relative a acestuia, iar nu și cea în constatarea nulității absolute, întrucât constituie o îngrădire a exercițiului dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a actului administrativ, și, implicit, a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2), precum și ale art. 52 din Constituție.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (6) din lege, autorul excepției apreciază că acestea sunt contrare art. 52 din Constituție, întrucât textul constituțional recunoaște dreptul la acțiune numai persoanei vătămate prin actul administrativ ilegal emis de o autoritate publică, iar nu și autorității publice emitente a actului ilegal. Se apreciază că acest text încalcă și art. 21 alin. (1) din Constituție, întrucât autoritatea publică emitentă poate acționa împotriva principiului potrivit căruia nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Totodată sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție, atât timp cât textul art. 1 alin. (6) din lege are în vedere acțiunea pentru constatarea nulității absolute a actului administrativ ilegal exercitată de autoritatea publică emitentă, în timp ce celelalte subiecte de drept pot introduce numai acțiuni în constatarea nulității relative a actului administrativ ilegal. Aceasta înseamnă că pentru instituția publică emitentă a actului, acțiunea este imprescriptibilă, iar pentru alți subiecți de drept acțiunea este prescriptibilă în condițiile art. 11 alin. (1) din lege. În opinia autorului excepției, art. 1 alin. (6) din lege încalcă principiul stabilității raporturilor juridice administrative și civile, al irevocabilității actelor administrative unilaterale individuale intrate în circuitul civil, precum și al bunei-credințe, dar și art. 59 și 131 din Constituție. Totodată, teza a doua a art. 1 alin. (6) din lege contravine art. 126 alin. (5) și (6) din Constituție, încălcându-se competența instanțelor de contencios administrativ.

Cu privire la dispozițiile art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (4) din lege, se apreciază că sunt neconstituționale, în măsura în care ar limita obiectul acțiunilor în contencios administrativ numai la cele care au în vedere nulitatea relativă a actului administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se consideră că textele legale criticate nu încalcă art. 21, 52 și art. 126 alin. (5) și (6), asigurând atât dreptul părților de a avea un proces echitabil, cât și controlul judecătoresc al actelor administrative. Se apreciază că celelalte prevederi constituționale invocate nu au incidență în cauză.

În subsidiar, Avocatul Poporului, având în vedere că autorul excepției invocă neconstituționalitatea textelor legale criticate din perspectiva unei omisiuni de reglementare, apreciază că nu intră în competența Curții soluționarea unei astfel de critici, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și (6), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și

art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1) și (6): "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. [...]

(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se va pronunța, la cerere, și asupra legalității actelor civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor civile produse.";

- Art. 8 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii".;

- Art. 11 alin. (1): "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);

c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative".;

- Art. 18. - "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

(5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și la alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere".

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 59 privind exercitarea atribuțiilor de către Avocatul Poporului, ale art. 126 alin. (5) și (6) privind instanțele extraordinare și controlul judecătoresc al actelor administrative, precum și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, care, prin Încheierea din 14 martie 2006, pronunțată în Dosarul acesteia nr. 32.503/2/2005, a respins-o, în baza

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , ca fiind inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei. Ulterior, autorul excepției a formulat recurs împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul prin Decizia nr. 1.336 din 18 aprilie 2006 și a sesizat, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională cu excepția în cauză, înregistrată pe rolul Curții la 12 iunie 2006. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, primind un certificat de grefă cu soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Încheierea din 9 mai 2006 sesizând, în mod corect Curtea Constituțională. Aceasta, ca urmare a sesizării Curții de Apel, înregistrată la Curtea Constituțională la 31 mai 2006, a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, respingând-o și pronunțând

Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006.

Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate este identică cu cea care a făcut obiectul

Deciziei nr. 638 din 3 octombrie 2006 . Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit, în recurs, să se pronunțe numai cu privire la admisibilitatea excepției, fără sesizarea Curții, sesizarea acesteia făcându-se, în baza

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , numai de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția, prin încheiere, adică de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, Curtea observă că a fost sesizată cu aceeași excepție de neconstituționalitate de către două instanțe de judecată diferite, însă nu poate reține existența în cauză a autorității de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 1201 din Codul civil, chiar dacă există identitate de obiect, cauză și părți, având în vedere faptul că autorul excepției nu a reiterat excepția de neconstituționalitate și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a cerut numai reexaminarea condițiilor de admisibilitate a excepției ridicate în fața Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, Curtea reține că

Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006

este opozabilă atât părților, cât și instanței de contencios constituțional.

Față de cele învederate, Curtea reține că soluționarea din nou a aceleiași excepții de neconstituționalitate, cu judecarea căreia a fost învestită, cu nerespectarea

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , de către Înalta Curte de Casație și Justiție, apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (6), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și

art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Mariana Dumitru în Dosarul nr. 32.503/2/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2006.