Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Ordinul nr. 159/2005

pentru stabilirea cuantumului contribuției anticipate ce se plătește ca procent din tariful anual, din tariful de livrare a apei pentru irigații și ca procent din costurile cu energia electrică necesară pompării apei pentru irigații pentru sezonul de irigații 2005

prezumat în vigoare

Data actului
22 martie 2005
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 251 din 25 martie 2005
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 3.154 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza

art. 68 alin. (3) lit. a) și b) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 ,

văzând Referatul de aprobare al Direcției fond funciar și îmbunătățiri funciare nr. 101.594 din 17 martie 2005 privind stabilirea procentului minim al contribuției proprii anticipate ce se plătește pentru sezonul de irigații 2005, aprobat de conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 155/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Cuantumul contribuției anticipate ce se plătește, în cursul anului 2005, de organizațiile de îmbunătățiri funciare și asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații ca procent din tariful anual, din tariful de livrare a apei pentru irigații și ca procent din costurile cu energia electrică necesară pompării apei pentru irigații se stabilește astfel:

a) 20% din tariful anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual;

b) 10% din tariful de livrare a apei pentru irigații aferent punctelor de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual;

c) 0% din cheltuielile cu energia electrică necesară pompării apei prin punctele de livrare a apei pentru irigații prevăzute în contractul multianual.

(2)

Pentru sezonul de irigații 2005 contribuția proprie la tariful anual se plătește în două tranșe, astfel:

- 5% din tariful anual, până la data încheierii contractului multianual;

- restul de contribuție, conform condițiilor stabilite prin contractele multianuale, dar nu mai târziu de 31 iulie 2005.

Articolul 3

Prezentul ordin abrogă

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 921/2004

pentru stabilirea procentului minim al contribuției proprii anticipate la tariful anual, la tariful de livrare a apei pentru irigații și la costurile cu energia electrică sau termică necesară pompării apei prin punctele de livrare a apei pentru irigații ce se achită de organizațiile de îmbunătățiri funciare și de federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare, precum și de alți utilizatori de apă pentru irigații pentru sezonul de irigații 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.204 din 16 decembrie 2004.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
București, 22 martie 2005.
Nr. 159.
______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.