Înțelegere din 19 iulie 2005
între Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania privind detașarea a doi experți germani la Ministerul Administrației și Internelor din România
prezumat în vigoare
Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Federal de Interne din Republica Federală Germania, denumite în continuare partea română, respectiv partea germană, sau, după caz, părțile,
acționând în temeiul prevederilor art. 11 din Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate, precum și a terorismului și a altor fapte penale de o gravitate deosebită, semnat la București la 15 octombrie 1996, denumit în continuare Acordul, pentru aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) și ținând cont de dispozițiile art. 7 și 12 din Acord,
hotărâte să contribuie la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre statele lor în domeniul afacerilor interne, îndeosebi în privința întăririi controlului și supravegherii frontierei de stat, combaterii criminalității organizate și a altor forme de criminalitate,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Partea germană va asigura detașarea a doi lucrători germani, care vor fi puși la dispoziție părții române, pentru a acționa unul în calitate de consilier al ministrului administrației și internelor în probleme de securitate internă și combaterea criminalității, iar celălalt în calitate de coordonator al unui program pentru îmbunătățirea controlului și supravegherii la frontiera de stat a României.
Articolul 2
Partea germană desemnează, în calitate de consilier al ministrului administrației și internelor, pe domnul Gernot Heinrich Mager, fost lucrător al Poliției Federale Criminale, iar pentru coordonarea programului menționat la art. 1, pe domnul Walter Sperner, inspector al Poliției Federale de Frontieră (r).
Articolul 3
Detaliile privind perioada și modul în care experții germani își vor desfășura activitatea în România, raporturile acestora cu partea română, drepturile și obligațiile care revin acestora și părții române vor fi reglementate printr-un contract încheiat cu fiecare lucrător german și cu reprezentantul autorizat al părții române, pe o perioadă determinată de timp, cu posibilitate de prelungire, cu acordul scris al ambelor părți semnatare.
Articolul 4
Părțile se angajează să urmărească și să asigure aplicarea în cele mai bune condiții a acestei înțelegeri pe durata care va fi necesară pentru îndeplinirea obiectivelor Acordului.
Articolul 5
Prezenta înțelegere se încheie pe o perioadă nedeterminată, intră în vigoare la data primirii de către partea germană a notificării prin care partea română anunță încheierea procedurii legale interne, necesară pentru intrarea sa în vigoare, și își încetează valabilitatea în termen de 30 de zile de la data notificării intenției oricăreia dintre părți de a o denunța.
Prezenta înțelegere poate fi modificată oricând, de comun acord, la inițiativa oricăreia dintre părți, modificările urmând să producă efecte potrivit prevederilor alin. (1).
Semnată la Berlin la 11 iulie 2005 și la București la 19 iulie 2005, în câte două exemplare originale, fiecare exemplar în limbile română și germană, toate textele fiind egal autentice.
Pentru Ministerul Administrației și Internelor din România,
Mircea Alexandru,
secretar de stat
Pentru Ministerul Federal de Interne
din Republica Federală Germania,
Lutz Diwell,
secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.