Decizia nr. 480/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Societatea Comercială "Amur Company" - S.R.L. Iași în Dosarul nr. 1.566/2005 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că prevederile art. 129 din Constituție au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.566/2005, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Societatea Comercială "Amur Company" - S.R.L. Iași în dosarul menționat, având ca obiect judecarea recursului autorului excepției împotriva sentinței prin care s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate în condițiile ordonanței de urgență criticate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că "prin sintagma «sunt irevocabile» din textul legal criticat, legiuitorul a îngrădit dreptul părților de a se adresa justiției și de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, pronunțată de prima instanță". Sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 21, art. 24 alin. (1) și art. 129.

Se arată că, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, "exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, însă libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu sunt absolute, legiuitorul fiind ținut de respectarea normelor și principiilor referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului".

Este invocată în sensul acestor susțineri

Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 , referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

În legătură cu incidența prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța arată că "privarea părților interesate de posibilitatea de a cere examinarea hotărârii pronunțate de prima instanță sesizată de către o instanță superioară reprezintă o atingere adusă dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că dispoziția legală criticată, "prin care se derogă de la principiul dublului grad de jurisdicție, nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental privind accesul liber la justiție instituit prin art. 21 din Constituție, ci este destinată să asigure, în primul rând, celeritatea judecării cauzei, scurtând durata procesului și evitând, astfel, tergiversarea judecății prin reluarea ciclului procesual, iar pentru părți economie de timp și bani". De asemenea, în continuare se arată că "dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea «competenței», a «procedurii», precum și a «căilor de atac», în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate". În acest sens sunt menționate deciziile Curții Constituționale nr. 129/1995 și nr. 38/1998.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că nu sunt încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție, întrucât "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

Avocatul Poporului apreciază, de asemenea, că stabilirea prin dispozițiile criticate a unor reguli privind exercitarea căilor de atac este în deplin acord cu prevederile art. 129 din Constituție. Sunt invocate, în acest sens,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994 , precum și deciziile Curții Constituționale nr. 363/2004, nr. 425/2004, nr. 476/2004 și nr. 150/2005.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

față de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că "părților nu le este îngrădit sub nici un aspect dreptul la apărare, acestea beneficiind, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare și de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constitu-ție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată și modificată prin

Legea nr. 486/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 11: "(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile."

În esență, autorul excepției consideră că textul criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 129 privind căile de atac.

Textele constituționale invocate au următorul cuprins:

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispoziția legală criticată a mai format obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 251 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Curtea respingând excepția, a reținut următoarele: "În conformitate cu procedura aprobării tacite prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , cererea de chemare în judecată a autorității administrației publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 9 alin. (2)]. Potrivit art. 11 alin. (2) al ordonanței criticate, în cazul în care instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de această ordonanță de urgență, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.

Prevederea criticată prin excepția de neconstituționalitate, potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în această materie sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituției sau pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Constituția nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită «în condițiile legii»."

De asemenea, prin aceeași decizie s-a mai reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, «nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac» ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) și ale

art. 129 din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , că «accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac». În acest sens, este și

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994".

În consecință, prin decizia menționată, Curtea a constatat că, "în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice prin neemiterea unei autorizații prevăzute de

art. 3 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind, astfel, îndeplinite, fără echivoc, cerințele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Totodată, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a statuat că "acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut, însă, doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanță, în cazul de față, nu este de natură penală, Curtea constată că prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 nu au incidență în cauză".

Soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia menționată, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își păstrează valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu se invocă elemente noi de natură a schimba această jurisprudență.

În legătură cu invocarea, în prezenta cauză, a încălcării dreptului la apărare prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că, în cadrul procesului în care se pronunță hotărârea irevocabilă, părțile beneficiază neîngrădit de toate drepturile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de acela de a fi reprezentate sau asistate de un avocat, de a propune probe pentru dovedirea susținerilor lor și de a-și face toate apărările pe care le consideră necesare.

În sfârșit, invocarea de către autorul excepției a

Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, nu are relevanță în cauză, întrucât, prin decizia respectivă, Curtea s-a pronunțat cu privire la un text al Codului de procedură civilă care prevedea sancțiunea nulității absolute în cazul lipsei din cererea de recurs a unor elemente de identificare a părților, ceea ce nu are nici o legătură cu textul criticat în cazul de față.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Societatea Comercială "Amur Company" - S.R.L. Iași în Dosarul nr. 1.566/2005 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2005.