Decizia nr. 478/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 5 alin. (1) și

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, modificată prin

Legea nr. 323/2001 ", excepție ridicată de Ye Xiudan și Ye Xiao în dosarele nr. 551/RF/2005 și nr. 7.895/RF/2004 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 484D/2005, respectiv nr. 527D/2005.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 484D/2005 și nr. 527D/2005 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 527D/2005 la Dosarul nr. 484D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prin deciziile nr. 281 din 7 iunie 2005 și nr. 345 din 28 iunie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Consideră că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței constante a Curții în materie, soluțiile adoptate și argumentele ce au stat la baza deciziilor menționate se impun a fi menținute și în prezenta cauză și, în consecință, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 28 și 21 aprilie 2005, pronunțate în dosarele nr. 551/RF/2005 și nr. 7.895/RF/2004, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 5 alin. (1) și

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, modificată prin

Legea nr. 323/2001 ". Excepția a fost ridicată de Ye Xiudan și Ye Xiao în cauze civile având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care Judecătoria Sectorului 5 București a respins plângerile acestora împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de protecție umanitară condiționată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, se susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2), precum și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care instituie și garantează dreptul persoanei la protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante.

Se susține că textul de lege menționat nu este "suficient de accesibil și precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu" și nu îndeplinește criteriul de calitate consacrat atât de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și în practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului ("cauza B. contra Franței"). Dispozițiile legale criticate permit interpretări "eronate" în sensul limitării condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție, pentru unul dintre cele cinci motive cuprinse în definiția Convenției de la Geneva (rasa, religia, naționalitatea, opinii politice, apartenența la un anumit grup social). Or, astfel de limitări sunt contrare principiilor fundamentale cuprinse în art. 22 alin. (2) din Constituție și în art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece aceste principii - absolute și necondiționate - devin incidente "în toate cazurile existenței riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive".

Totodată, dispozițiile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

"nu includ în motivele de acordare a protecției umanitare pedepsele inumane sau degradante, limitând astfel și mai mult sfera posibilităților de acordare a acesteia".

Autoarea excepției, Ye Xiudan, menționează că, în fapt, se află în situația de a fi supusă sterilizării forțate, la întoarcerea în statul de origine, deoarece a încălcat regulamentul planificării natalității prin nașterea a trei copii. Or, instanța de fond nu a apreciat această situație ca fiind un motiv de acordare a unei forme de protecție umanitară condiționată.

Se precizează, de asemenea, că "prezenta excepție nu privește dispozițiile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , republicată, întrucât noile dispoziții, așa cum au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , nu sunt aplicabile cauzei de față - potrivit art. 36 din același act normativ - cererea de acordare a unei forme de protecție umanitară fiind anterioară intrării în vigoare a modificărilor".

În final, se face referire și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului de a interveni în planul legislației naționale, în mod excepțional, însă, atunci când constată că o lege internă nu respectă criteriul calității, impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "argumentele invocate se referă la posibilitatea interpretării restrictive a prevederilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , fără a releva însă un real conflict între textul în cauză și norma înscrisă în art. 22 din Constituție".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În ceea ce privește pretinsa contrarietate a textului de lege criticat față de prevederile

art. 22 din Constituție, se arată că prin Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituțională a reținut că beneficiul acordării unei forme de protecție umanitară condiționată, reglementată de

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , "se află în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și integritate fizică și psihică, prevăzut de art. 22 din Constituție".

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora dispozițiile de lege criticate contravin art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se precizează că principalul scop al acestui articol este de a proteja demnitatea umană și integritatea fizică și mentală a persoanei, prin instituirea unei obligații negative a statului de a nu practica tortura și de a nu aplica tratamente inumane și degradante, dar și a unei obligații pozitive, ce constă în protejarea oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa contra unei situații iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său. Or, reglementarea, prin ordonanța criticată, a condițiilor în care se poate acorda protecția umanitară condiționată reprezintă tocmai asumarea de către stat a acestei obligații pozitive.

Referitor la susținerile autorilor excepției potrivit cărora dispozițiile art. 5 lit. b) limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură sau de tratamente inumane sau degradante are la bază unul dintre cele cinci criterii prevăzute de Convenția de la Geneva, se arată că prin

Decizia nr. 291 din 1 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 21 ianuarie 2002, Curtea Constituțională a constatat că "aprecierea conținutului și înțelesului termenilor dintr-un text de lege, precum și a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autoritățile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii nu intră în competența justiției constituționale, ci în competența instanțelor de drept comun".

În sfârșit, se menționează că, urmare a modificărilor și completărilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , art. 5 prevede, ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, pe lângă riscul de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, și pe acela al riscului de a fi supus pedepselor inumane sau degradante.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 pct. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată, sunt constituționale.

În acest sens, se arată că stabilirea prin dispozițiile legale criticate a condițiilor în care se va acorda protecție umanitară condiționată este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și integritate fizică și psihică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare și motivărilor formulate de autorii excepției, dispozițiile "art. 5 alin. (1) și

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , modificate prin

Legea nr. 323/2001 ".

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2004, și republicată apoi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 5: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în:

(...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

De asemenea, autorii excepției invocă și încălcarea dispozițiilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse, în repetate rânduri, controlului de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , reținând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 281 din 7 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2005, precum și prin

Decizia nr. 345 din 28 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 25 august 2005, Curtea a constatat constituționalitatea

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

față de aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate ca fiind încălcate și în prezenta cauză.

În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului de lege atacat, Curtea, prin deciziile anterior menționate, a reținut că acesta "(...) oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară. Determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectul controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanței de judecată."

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței sale în materie, Curtea constată că soluțiile și argumentele ce au stat la baza deciziilor amintite își mențin valabilitatea.

În ceea ce privește precizările exprese ale autorilor excepției, potrivit cărora dispozițiile de lege criticate vizează forma acestora așa cum au fost modificate prin

Legea nr. 323/2001 , și nu așa cum au fost ele modificate ulterior prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , Curtea Constituțională constată că acestea nu pot fi primite, deoarece, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea decide asupra dispozițiilor de lege în vigoare. În acest sens, Curtea a statuat constant în jurisprudența sa în materie, de exemplu prin

Decizia nr. 214 din 6 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iunie 2004, că textul de lege supus controlului trebuie să fie în vigoare, deoarece intervenția Curții în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au încetat existența ar fi contrară rolului și funcțiilor sale stabilite prin Constituție, precum și principiului neretroactivității legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Ye Xiudan și Ye Xiao în dosarele nr. 551/RF/2005 și nr. 7.895/RF/2004 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2005.