Decizia nr. 490/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor sau principiilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.405/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Huang Xiaoquan, petent într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de autorul excepției împotriva unei hotărâri a Oficiului Național pentru Refugiați.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat nu îndeplinește "criteriul de calitate" prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind suficient de "accesibil și precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu". Astfel, lipsa de claritate a textului criticat reprezintă un inconvenient major în soluționarea corectă a cererii de acordare a protecției umanitare condiționate, iar motivele invocate de Oficiul Național pentru Refugiați sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi care nu permit nici un fel de limitări, fiind incidente în toate cazurile în care există riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante. De asemenea, consideră că lipsa de precizie și claritate a textului criticat cu privire la natura și conținutul pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante înfrânge caracterul absolut și necondiționat al dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție, interpretate în sensul dispozițiilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza B contra Franței).

Judecătoria Sectorului 5 București opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat stabilește cu claritate condițiile pentru acordarea protecției umanitare condiționate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens

Decizia nr. 151/2003 , prin care Curtea Constituțională a constatat că

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

"a reglementat, ca formă de protecție pentru străinul care nu îndeplinește condițiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecției umanitare condiționate. Acest beneficiu acordat de statul român [...] se află în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, prevăzute de art. 22 din Constituție".

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arată că principalul scop al art. 3 din convenție îl reprezintă protejarea vieții, a demnității umane și a integrității fizice și mentale a persoanei și că "obligațiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul articolului 3 din convenție, nu se limitează numai la obligația negativă, aceea de a nu practica tortura și de a nu aplica tratamente inumane și degradante, ci includ și o obligație pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicția sa contra unei situații iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". În acest sens, art. 3 va fi încălcat ori de câte ori o persoană este extrădată sau expulzată către o țară în care riscă să fie supusă unor tratamente inumane.

Totodată consideră că textul criticat "reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligației sale pozitive, aceea de a oferi o formă de protecție persoanei care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situația în care ar fi returnată în țara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante".

Referitor la susținerea autorului excepției în sensul că dispozițiile criticate limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai în situațiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre motivele următoare: rasă, religie, naționalitate, opinii politice, apartenența la un anumit grup social, arată că prin

Decizia nr. 291/2001

Curtea Constituțională a constatat că "aprecierea conținutului și a înțelesului termenilor dintr-un text de lege, precum și a gradului de obiectivitate a criteriilor stabilite de legiuitor pentru adoptarea unor acte de decizie de către autoritățile chemate să aplice legea, cu alte cuvinte, interpretarea legii, nu intră în competența justiției constituționale, ci în competența instanțelor de drept comun".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocate este neîntemeiată. Astfel, arată că stabilirea prin dispozițiile legale criticate a condițiilor în care se poate acorda protecția umanitară condiționată este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Astfel, protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Arată că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 151/2003 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, dispoziții care au următorul conținut: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în: [...] 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

Totodată susține că prevederile legale criticate contravin și prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat cu privire la aceasta prin numeroase decizii, constatând că prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România nu contravin dispozițiilor art. 22 din Constituție și nici celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De exemplu, prin

Decizia nr. 244/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 1 iulie 2005, Curtea a reținut că "legiuitorul, prin textul de lege criticat, a reglementat, ca formă de protecție pentru străinul care nu îndeplinește condițiile acordării statutului de refugiat, posibilitatea acordării protecției umanitare condiționate. Acest beneficiu acordat de statul român [...] este în deplină concordanță și cu reglementările internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților".

Soluția pronunțată prin decizia menționată, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudența Curții.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției, în sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar și de precis, Curtea reține că aprecierea conținutului și a înțelesului termenilor dintr-un text de lege nu intră în competența instanței de contencios constituțional, ci în competența instanțelor de drept comun.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2005.