Decizia nr. 654/2005
privind difuzarea programelor locale și a programelor retransmise
prezumat în vigoare
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului de garant al interesului public și de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
ținând cont de necesitatea asigurării unui raport echilibrat între serviciile naționale și serviciile locale sau regionale,
în scopul protejării intereselor comunităților locale de a primi informații din actualitatea locală și programe de interes pentru comunitățile din zona de difuzare, pe teme sociale, economice, culturale, politice,
având în vedere obligațiile ce revin Consiliului Național al Audiovizualului în asigurarea pluralismului surselor de informare a publicului și încurajarea liberei concurențe,
în temeiul
art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,
membrii Consiliului Național al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
Articolul 1
În sensul prezentei decizii, termenii utilizați au următorul înțeles:
a) program local - informații, reportaje, interviuri, dezbateri privind evenimente din actualitatea cotidiană a comunității aflate în zona de acoperire a serviciului de programe;
b) retransmisie - captarea și transmiterea simultană a serviciilor de programe sau a unor părți importante din asemenea servicii, prin orice mijloace tehnice, în integralitatea lor și fără nici o modificare, difuzate de radiodifuzori și destinate recepționării de către public;
c) programe retransmise - totalitatea programelor/ emisiunilor audiovizuale editate și difuzate de un alt radiodifuzor și care sunt difuzate prin retransmisie.
Articolul 2
Radiodifuzorul care difuzează pe cale radioelectrică terestră un serviciu de programe de televiziune în localități cu o populație sub 250.000 de locuitori poate solicita renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă asigură în cadrul acelui serviciu de programe retransmisia unui alt serviciu de programe editat și difuzat de aceeași societate titulară a licenței.
În cazul municipiilor reședință de județ cu o populație sub 250.000 de locuitori, radiodifuzorii pot solicita, în condițiile alin. (1), renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă, în urma unor înțelegeri reciproce, cel puțin un radiodifuzor va asigura în cadrul serviciului său de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră sau prin cablu realizarea și difuzarea unui program local. Documentul cuprinzând textul înțelegerii va fi comunicat Consiliului Național al Audiovizualului.
Articolul 3
Radiodifuzorul care difuzează pe cale radioelectrică terestră un serviciu de programe de radiodifuziune sonoră în localități cu o populație de peste 150.000 de locuitori are obligația de a realiza și difuza zilnic în intervalul orar 6,00-24,00 un program local cu o durată cumulată de minimum 30 de minute.
Articolul 4
Radiodifuzorul care difuzează pe cale radioelectrică terestră un serviciu de programe de radiodifuziune sonoră în localități cu o populație cuprinsă între 50.000 și 150.000 de locuitori are obligația de a realiza și difuza zilnic în intervalul orar 6,00-24,00 un program local cu o durată cumulată de minimum 20 de minute.
Radiodifuzorii pot solicita, în condițiile alin. (1), renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă, în urma unor înțelegeri reciproce, cel puțin doi radiodifuzori privați vor realiza și difuza programe locale. Documentul cuprinzând textul înțelegerii va fi comunicat Consiliului Național al Audiovizualului.
Articolul 5
Radiodifuzorul care difuzează pe cale radioelectrică terestră un serviciu de programe de radiodifuziune sonoră în localități cu o populație sub 50.000 de locuitori are obligația de a realiza un program local cu o durată cumulată la nivelul unei săptămâni de minimum 35 de minute; programul local se difuzează în intervalul orar 6,00-24,00.
Radiodifuzorii pot solicita, în condițiile alin. (1), renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă, în urma unor înțelegeri reciproce, cel puțin un radiodifuzor privat va realiza și difuza un program local. Documentul cuprinzând textul înțelegerii va fi comunicat Consiliului Național al Audiovizualului.
Articolul 6
În cadrul serviciilor de programe de radiodifuziune sonoră difuzate în baza unei licențe audiovizuale locale, timpul zilnic de difuzare a programelor retransmise nu poate depăși 6 ore.
Fac excepție de la dispozițiile alin. (1) serviciile de programe de radiodifuziune sonoră ce retransmit un alt serviciu de programe editat și difuzat de aceeași societate titulară a licenței audiovizuale.
Programele retransmise, editate și difuzate de un radiodifuzor aflat sub jurisdicția unui alt stat, se difuzează în limita procentului stabilit în grila de programe aprobată de Consiliul Național al Audiovizualului.
Articolul 7
Renunțarea la realizarea și difuzarea programului local, în condițiile prevăzute la art. 2, 4 și 5, va fi pusă în aplicare numai după comunicarea către Consiliul Național al Audiovizualului a solicitării radiodifuzorului.
Articolul 8
Încălcarea de către radiodifuzori a prevederilor prezentei decizii se sancționează potrivit dispozițiilor
art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 9
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 3, art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1), a căror aplicabilitate începe la data de 1 aprilie 2006.
Începând cu data publicării prezentei decizii, se abrogă
Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 312/2004
privind difuzarea programelor locale și a programelor retransmise, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 6 octombrie 2004.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Ralu Filip București, 22 noiembrie 2005. Nr. 654.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.