Ordinul nr. 5418/2005
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională și a regulamentelor-cadru ale instituțiilor din subordine
prezumat în vigoare
În baza dispozițiilor
Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 223/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere
Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005
privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale din cadrul sistemului de învățământ special și special integrat,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Se aprobă Regulamentul-cadru de înființare, organizare și funcționare a centrelor școlare pentru educație incluzivă, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
Se aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea centrelor județene/al municipiului București și a cabinetelor de asistență psihopedagogică, prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4
Se aprobă Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a centrelor și cabinetelor logopedice interșcolare, prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5
Serviciile de mediere școlară funcționează în baza reglementărilor legislației în vigoare.
Articolul 6
Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală managementul resurselor umane, Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 8
Odată cu intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile
Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 4.923/2003
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor și a cabinetelor de asistență psihopedagogică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 7 octombrie 2003, și prevederile art. 88-96 din Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special.
Ministrul educației și cercetării, Mircea Miclea București, 8 noiembrie 2005. Nr. 5.418.
Anexa 1 REGULAMENT
de organizare și funcționare a centrelor județene/al
municipiului București de resurse și de asistență educațională
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Se înființează în fiecare județ centrul județean de resurse și de asistență educațională, iar în municipiul București se înființează Centrul municipiului București de resurse și de asistență educațională.
Centrele menționate la alin. (1) sunt unități conexe ale învățământului preuniversitar, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Educației și Cercetării și coordonate de inspectoratele școlare județene/al municipiului București.
Articolul 2
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională reprezintă o nouă instituție de învățământ specializată în oferirea, coordonarea și monitorizarea de servicii educaționale specifice acordate copiilor/elevilor, cadrelor didactice, părinților și membrilor comunității pentru a asigura tuturor accesul la o educație de calitate, precum și asistența necesară în acest sens.
Articolul 3
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională oferă servicii specializate de mediere școlară, coordonează, monitorizează și evaluează, la nivel județean, activitatea și serviciile educaționale oferite de centrele școlare pentru educație incluzivă, centrele și cabinetele logopedice interșcolare, centrele județene și cabinetele de asistență psihopedagogică.
Articolul 4
Scopul activității centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională îl constituie asigurarea calității serviciilor educaționale în domeniile menționate la art. 3.
Articolul 5
Obiectivele principale ale activității centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională sunt:
- cuprinderea și menținerea în sistemul de învățământ obligatoriu a tuturor copiilor/tinerilor, indiferent de particularitățile lor psihoindividuale și sociale;
- asigurarea suporturilor suplimentare necesare desfășurării educației de calitate în funcție de potențialul biopsihosocial al fiecărui copil/tânăr;
- informarea și consilierea cadrelor didactice în spiritul schimbării mentalității și al îmbunătățirii activității didactico-educative;
- crearea condițiilor de dezvoltare a personalității elevilor/tinerilor în vederea integrării acestora în viața școlară, socială și profesională;
- implicarea părinților în activități specifice unei relații eficiente: școală-familie-comunitate, ca bază a adaptării școlare și integrării sociale a copiilor/tinerilor.
Articolul 6
Finanțarea centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională se asigură de la bugetele județelor/bugetele consiliilor locale ale municipiului București, conform
art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2005
privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale din cadrul sistemului de învățământ special și special integrat.
Articolul 7
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională se înființează în cel mult 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin.
Capitolul II Responsabilitățile și serviciile centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională
Articolul 8
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională îndeplinește următoarele funcții:
- de coordonare, realizare, monitorizare și evaluare a serviciilor educaționale din județ/municipiu;
- de monitorizare a evoluțiilor beneficiarilor serviciilor educaționale menționate;
- de informare și documentare pentru toți membrii comunității (cadre didactice, părinți, copii, studenți, autorități locale etc.);
- de colaborare cu partenerii sociali din comunitate, precum și cu organizații și asociații la nivel național și internațional.
Articolul 9
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională dezvoltă următoarele servicii:
- servicii de consiliere psihopedagogică și orientare școlară și profesională, prin centrele județene și cabinetele de asistență psihopedagogică;
- servicii de terapie a tulburărilor de limbaj, prin centrele și cabinetele logopedice interșcolare;
- servicii de sprijin pentru copiii cu cerințe educative speciale, integrați în unitățile de învățământ de masă, prin centrele școlare pentru educație incluzivă;
- servicii de mediere școlară, prin mediatorii școlari;
- servicii complexe de educație pentru copiii cu deficiențe, prin centrele școlare pentru educație incluzivă;
- servicii de informare și consiliere pentru cadre didactice, copii, părinți, alți membri ai comunității;
- servicii de orientare a formării inițiale și continue prin parteneriate cu instituțiile abilitate să ofere formare inițială și continuă;
- servicii de terapii specifice, oferite prin centrele județene și cabinetele de asistență psihopedagogică și prin centrele școlare pentru educație incluzivă.
Articolul 10
Responsabilitățile centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională sunt următoarele:
- coordonează, monitorizează și evaluează metodologic și științific serviciile educaționale realizate de instituțiile de învățământ preuniversitar enumerate la art. 3;
- participă la formarea inițială a cadrelor didactice prin asigurarea practicii pedagogice în unități de învățământ preuniversitar din județ/municipiu;
- participă la formarea continuă prin identificarea nevoii de formare continuă și colaborarea cu instituțiile acreditate în acest scop (Casa Corpului Didactic, instituții de învățământ superior, ONG-uri etc.);
- informează și consiliază cadrele didactice în domeniul educației incluzive;
- informează beneficiarii în domeniul consilierii privind cariera;
- realizează materiale și mijloace de învățământ cu valoare de suport metodico-științific pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar;
- evaluează specialiștii care oferă servicii educaționale din centrele de asistență psihopedagogică și din centrele logopedice, precum și mediatorii școlari;
- realizează o bază de date care centralizează toate serviciile oferite beneficiarilor;
- semnează/aprobă documentele elaborate de profesioniștii din subordine;
- gestionează cărțile de muncă ale personalului din subordine, cu excepția personalului din centrele școlare pentru educație incluzivă;
- înființează cabinete de resurse în școlile de masă, pentru a oferi serviciile educaționale direct beneficiarilor;
- realizează studii și cercetări privind: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței forței de muncă și implementarea strategiilor moderne de predare-învățare-evaluare în actul didactic;
- facilitează relaționarea unităților și instituțiilor din învățământul preuniversitar cu comunitatea, prin parteneriate, proiecte și programe;
- coordonează și certifică activitățile de voluntariat desfășurate în cadrul Strategiei naționale de acțiune comunitară.
Articolul 11
De serviciile centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională beneficiază:
- copii, elevi, tineri;
- părinți sau aparținători legali ai copiilor;
- personalul angajat în unitățile de învățământ sau în alte instituții care acționează în domeniul problematicii copiilor;
- studenți;
- membri ai comunității locale.
Articolul 12
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională poate organiza prestări de servicii de tipul celor precizate la art. 9 către terți, pentru activitățile care se subscriu prezentului regulament, în baza unui contract de prestări servicii.
Capitolul III Resurse umane și materiale
Articolul 13
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională are următoarea structură organizatorică:
- personal de conducere;
- personal didactic auxiliar;
- personal nedidactic.
Conducerea centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională este asigurată de directorul acestuia și de un consiliu de administrație format din coordonatorul centrului logopedic interșcolar, directorul centrului județean de asistență psihopedagogică, coordonatorul mediatorilor școlari, directorii adjuncți ai centrelor școlare pentru educație incluzivă și alți membri, în conformitate cu legislația în vigoare. Directorul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională este președintele consiliului de administrație.
Articolul 14
Statul de funcții al centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională va cuprinde:
- un post didactic de profesor cu funcția de director;
- posturi didactice auxiliare: mediatori școlari, asistent social, secretar, contabil, documentarist;
- posturi nedidactice: îngrijitor, portar.
Numărul total de posturi/catedre din cadrul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională este cel aprobat de inspectoratul școlar județean/al municipiului București cu consultarea serviciilor specializate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Personalul didactic și didactic auxiliar al centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională va fi încadrat de inspectoratul școlar județean/al municipiului București, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.
Articolul 15
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională va avea următoarea bază tehnico-materială:
- birouri;
- sală de festivități/conferințe;
- bibliotecă/centru de documentare metodico-științifică și în domeniul legislației școlare, sală de lectură;
- baza logistică necesară desfășurării activităților de formare, precum și de editare a unor materiale didactice;
- săli multifuncționale;
- cel puțin două calculatoare conectate la rețeaua de Internet.
Capitolul IV Încadrarea, normarea și salarizarea personalului
Articolul 16
Personalul didactic și didactic auxiliar din centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională beneficiază de toate drepturile prevăzute de
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 17
Funcția de director se ocupă în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) și ale
art. 21 din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Metodologia privind ocuparea postului de director al centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională se include în Metodologia de ocupare a posturilor de conducere (de îndrumare și control) din învățământul preuniversitar, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Funcția de director al centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională se ocupă numai de absolvenți ai unităților de învățământ de lungă durată, cu specializarea pedagogie, psihologie, psihopedagogie specială.
Articolul 18
Încadrarea personalului didactic auxiliar se face pe bază de concurs, potrivit
art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 19
Centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională poate să angajeze colaboratori în regim de cumul sau plata cu ora, fără a depăși numărul de posturi/catedre aprobat anual.
Articolul 20
Personalul didactic auxiliar și nedidactic își desfășoară activitatea având norma de 8 ore pe zi.
Capitolul V Evaluarea personalului
Articolul 21
Domeniile de competență ale personalului didactic auxiliar și nedidactic vor fi stipulate în fișele postului, însoțite de fișe de evaluare. În funcție de aceste documente se realizează evaluarea anuală a acestor categorii de personal.
Articolul 22
Evaluarea anuală (an școlar) a directorului centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională se face de consiliul de administrație al inspectoratului școlar, în baza unei fișe de post și a unei fișe de evaluare specifice, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 23
În termen de 90 de zile de la aprobarea funcționării, fiecare centru județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională își va elabora regulamentul de ordine interioară.
Anexa 2 REGULAMENTUL-CADRU
de înființare, organizare și funcționare a
centrelor școlare pentru educație incluzivă
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Centrul școlar pentru educație incluzivă reprezintă cadrul instituțional de acțiune care asigură accesul la educație tuturor copiilor prin educație formală și servicii educaționale acordate copiilor cu cerințe educative speciale școlarizați atât în învățământul special, cât și în învățământul de masă, precum și personalului care este implicat în educația acestora.
Centrul școlar pentru educație incluzivă este o unitate de învățământ cu personalitate juridică, din rețeaua școlară, aflată sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, în conformitate cu prevederile art. 141, coroborate cu prevederile alin. (2) al
art. 10 din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Activitățile specifice procesului de învățământ din centrul școlar pentru educație incluzivă se află sub îndrumarea și coordonarea inspectoratului școlar județean/al municipiului București, iar documentele emise vor fi echivalente celor emise de orice unitate școlară din țară.
Serviciile educaționale organizate și desfășurate de centrul școlar pentru educație incluzivă sunt coordonate, monitorizate și evaluate de centrul județean de resurse și de asistență educațională, conform prevederilor anexei nr. 1.
Articolul 2
Centrul școlar pentru educație incluzivă utilizează sediul, patrimoniul, logistica, însemnele, regimul juridic și ștampila unității/instituției de învățământ fondatoare. După transformarea unității/instituției de învățământ în centru școlar pentru educație incluzivă, însemnele și ștampila vor purta antetul acestuia (CSEI).
Articolul 3
Centrul școlar pentru educație incluzivă desfășoară activități de predare-învățare-evaluare, normate în baza legislației în vigoare, și dezvoltă servicii educaționale în domeniul educației incluzive, de tipul: formare, informare, documentare, consiliere, proiecte și programe etc.
Articolul 4
Centrul școlar pentru educație incluzivă colaborează cu: instituții de învățământ, instituții conexe ale învățământului preuniversitar, cu direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului, cu autoritățile locale, cu agenți economici, cu organizații neguvernamentale, cu reprezentanți ai comunității locale, cu persoane fizice din țară și din străinătate care au preocupări în domeniul educației.
Articolul 5
În centrul școlar pentru educație incluzivă se interzic activități de organizare și propagandă politică, prozelitismul religios sau activități care încalcă normele generale de moralitate.
Capitolul II Funcțiile, atribuțiile și serviciile centrului școlar pentru educație incluzivă
Articolul 6
Centrul școlar pentru educație incluzivă îndeplinește următoarele funcții:
- de intervenție directă prin oferire de servicii psihopedagogice, psihologice și de consiliere în domeniul educației incluzive beneficiarilor direcți: copii/elevi/tineri cu cerințe educative speciale, părinți, cadre didactice din școlile de masă, membri ai comunității locale;
- de informare, formare continuă/perfecționare și consiliere a personalului didactic în domeniul educației incluzive;
- de suport metodico-științific în domeniul educației incluzive pentru cadrele didactice din școlile de masă;
- de învățare, de pregătire pentru viața de adult.
Articolul 7
Centrul școlar pentru educație incluzivă are următoarele atribuții:
- realizează depistarea precoce și asigură intervenția timpurie în cazul copiilor cu cerințe educative speciale;
- școlarizează copii cu diverse grade și tipuri de dizabilități;
- realizează terapii specifice pentru copiii cu cerințe educative speciale din învățământul special și din învățământul de masă;
- evaluează, diagnostichează și urmărește evoluția școlară a copiilor cu cerințe educative, prin intermediul comisiei interne de evaluare continuă, conform
art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004
privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului. Examinarea și testarea psihologică sunt efectuate doar de către profesorul psiholog, conform atestării din partea Colegiului Psihologilor din România, pe baza metodologiei unitare elaborate de Colegiul Psihologilor și avizate de Ministerul Educației și Cercetării;
- realizează și aplică planuri de servicii personalizate pentru fiecare copil evaluat;
- realizează adaptări curriculare pentru copiii cu cerințe educative speciale integrați în învățământul obișnuit;
- propune servicii de sprijin și/sau terapii specifice, după caz;
- asigură asistență psihoeducațională copiilor cu cerințe educative speciale, prin cadre didactice de sprijin/itinerante, terapeuți, consilieri etc.;
- de consiliere și asistență psihopedagogică a cadrelor didactice care furnizează programe de educație remedială;
- promovează învățământul incluziv;
- asigură asistență educațională copiilor/elevilor nedeplasabili, prin formele de școlarizare: la domiciliul elevului, cu frecvență redusă, cu scutire de frecvență, comasat etc.;
- monitorizează evoluția copiilor cu cerințe educative speciale;
- oferă asistență socială și servicii în regim de semiinternat/centru de zi pentru copiii/elevii cu cerințe speciale care solicită acest lucru;
- informează și consiliază familiile copiilor cu cerințe educative speciale cu privire la problematica educației copiilor lor;
- participă, împreună cu centrul județean de resurse și de asistență educațională, la activități de informare, formare, perfecționare și documentare a cadrelor didactice din învățământul obișnuit și special, care se ocupă de educația copiilor cu cerințe educative speciale;
- valorifică experiența psihopedagogică pozitivă și promovează ideile moderne privind educația specială prin publicații de specialitate periodice, prin cercetare aplicativă și prin crearea de mijloace didactice;
- asigură resursele umane și materiale necesare realizării practicii pedagogice în domeniul educației speciale;
- desfășoară activități de cercetare și consultanță metodico-științifică, sub coordonarea centrului județean de resurse și de asistență educațională;
- asigură propria dezvoltare instituțională, precum și cea a centrului județean de resurse și de asistență educațională, prin mijloacele legale disponibile (granturi, proiecte de finanțare, sponsorizări, donații, parteneriate etc.);
- colaborează cu instituțiile care promovează alternativele educaționale aprobate;
- colaborează cu toate instituțiile din comunitatea locală implicate în problematica copiilor.
Atribuțiile personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic sunt derivate din atribuțiile prevăzute la alin. (1) și sunt stipulate în fișa postului.
Articolul 8
Centrul școlar pentru educație incluzivă asigură servicii specializate în următoarele domenii:
- educație specială și specializată a copiilor cu deficiențe;
- compensare prin terapii specifice pentru copii/elevi cu dificultăți de învățare, dificultăți de dezvoltare, dificultăți de adaptare, tulburări de limbaj, tulburări de comportament, deficiențe fizice și neuromotorii, deficiențe senzoriale etc.;
- evaluare psihopedagogică, diagnosticare, orientare școlară și profesională;
- asistență educațională și terapeutic-recuperatorie pentru copiii/elevii cu cerințe educative speciale integrați în unitățile de învățământ de masă;
- informare și consiliere pentru părinți;
- informare și consiliere a cadrelor didactice;
- cercetare psihopedagogică și elaborare de studii de specialitate;
- testare și consiliere psihologică (realizate numai de către profesorii psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România).
Articolul 9
De serviciile centrului școlar pentru educație incluzivă beneficiază:
- copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani;
- preșcolari și școlari din învățământul special și din cel de masă;
- părinți sau aparținători legali ai copiilor;
- personalul angajat în unitățile de învățământ sau în alte instituții care acționează în domeniul educației speciale a copiilor;
- elevi/studenți care efectuează module de practică pedagogică;
- membri ai comunității locale.
Capitolul III Resurse umane și materiale
Articolul 10
Statul de funcții al centrului școlar pentru educație incluzivă va cuprinde:
- posturi/catedre didactice, didactic auxiliare și nedidactice, în conformitate cu planul de școlarizare aprobat anual prin hotărâre a Guvernului;
- posturi/catedre didactice, personal nedidactic și auxiliar, în funcție de necesarul de resurse umane cerut de asistența educațională.
Numărul total de posturi/catedre nu poate să depășească pe cel aprobat de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.
În cadrul centrului școlar pentru educație incluzivă există posibilitatea redistribuirii posturilor/catedrelor în funcție de conținutul activității proiectate.
Personalul didactic și didactic auxiliar al centrului școlar pentru educație incluzivă va fi încadrat de inspectoratul școlar județean/al municipiului București, cu respectarea prevederilor
art. 7 și 8 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 11
Activitatea de predare-învățare-evaluare din centrul școlar pentru educație incluzivă se poate desfășura în următoarele formațiuni de studiu:
- grupe de copii pentru intervenție timpurie;
- grupe de preșcolari cu cerințe educative speciale;
- clase I-IV pentru elevi cu grade/tipuri diferite de deficiențe;
- clase V-X pentru elevi cu grade/tipuri diferite de deficiențe;
- grupe/clase I-X pentru elevi cu deficiențe asociate, severe, profunde;
- clase de arte și meserii pentru elevi/tineri cu deficiențe asociate, severe, profunde;
- copii/elevi cu cerințe educative speciale integrați în unitățile de învățământ de masă în grupe/clase sau care beneficiază de servicii de sprijin și/sau de terapii specifice.
Prevederile alin. 1 ale prezentului articol nu se referă la situația în care centrul școlar pentru educație incluzivă funcționează într-o școală de masă. În această situație centrul școlar pentru educație incluzivă își va axa cu prioritate activitatea pe serviciile de asistență educațională, terapii specifice și consiliere psihopedagogică.
Articolul 12
Centrul școlar pentru educație incluzivă va beneficia de baza didactico-materială a unității de învățământ în care s-a înființat și va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin zece dintre următoarele spații/utilități, cu obligația de a le realiza în totalitate în decurs de trei ani de la înființarea centrului:
- săli de clasă;
- cabinete pentru terapii specifice și consiliere;
- cabinet pentru comisia internă de evaluare continuă;
- sală de sport și cabinet de cultură fizică medicală/kinetoterapie;
- laboratoare și cabinete pentru învățarea limbilor străine și de informatică;
- ateliere pentru activități practice sau de profesionalizare;
- sală de festivități;
- ludotecă;
- bibliotecă/centru de documentare metodico-științifică și în domeniul legislației școlare, care beneficiază și de o sală de lectură;
- baza logistică necesară desfășurării activităților de formare și de editare de materiale didactice;
- sală de mese și bloc alimentar;
- spații de joacă special amenajate pentru copii.
Capitolul IV Structura organizatorică
Articolul 13
Centrul școlar pentru educație incluzivă se organizează și funcționează ca unitate de tip școlar, în conformitate cu legislația actuală, respectiv
Legea nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare,
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.925/2005
pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special în vigoare etc.
Articolul 14
Centrul școlar pentru educație incluzivă are următoarea structură organizatorică:
- personal de conducere;
- personal didactic;
- personal didactic auxiliar;
- personal nedidactic.
Articolul 15
Centrul școlar pentru educație incluzivă poate beneficia de sprijin material și financiar din partea unor persoane fizice sau juridice din țară și din străinătate, în condițiile legii.
Articolul 16
Centrul școlar pentru educație incluzivă poate organiza prestări de servicii de tipul celor precizate la art. 15 către terți, pentru activitățile care se subscriu prezentului regulament, în baza unui contract de prestări de servicii.
Capitolul V Încadrarea, normarea și salarizarea personalului
Articolul 17
Statul de funcțiuni al centrului școlar pentru educație incluzivă va cuprinde:
- personal de conducere (director, director-adjunct);
- membrii comisiei interne de evaluare continuă;
- posturi/catedre didactice de specialitate pentru activitatea de predare-învățare-evaluare, care vor fi ocupate de: cadru didactic de sprijin/itinerant, profesor de psihopedagogie specială, profesor, institutor, învățător, educatoare, învățător/profesor-educator, profesor psihopedagog, profesor consilier, profesor psiholog școlar, kinetoterapeut, maistru-instructor etc.;
- asistent social;
- bibliotecar - gestionar al centrului școlar de resurse și de asistență educațională și al bazei didactico-materiale din unitate.
Articolul 18
În cadrul centrului școlar pentru educație incluzivă norma didactică de predare-învățare-evaluare și pentru activități specifice se poate constitui din mai multe componente:
- post de educatoare, învățător, institutor, în conformitate cu prevederile
art. 43 lit. a) și b) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare;
- catedră de profesor, în conformitate cu prevederile
art. 43 lit. c) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare;
- post de învățător, institutor în învățământul special, conform prevederilor
art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare;
- catedră de profesor, profesor psihopedagog, profesor psihopedagogie specială, conform prevederilor
art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare;
- catedră de cadru didactic de sprijin/itinerant - 16 ore/săptămână, conform prevederilor art. 7 din Metodologia de organizare și funcționare a serviciilor educaționale prin cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu cerințe educative speciale, școlarizați în învățământul de masă, aprobată prin
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.379/2004 ;
- catedră de profesor psihopedagog pentru reabilitarea audio-verbală cu aparatură surdologică, la fiecare grupă de preșcolari cu deficiențe de auz, precum și pentru elevii și studenții cu deficiențe de auz integrați în învățământul de masă preuniversitar și universitar, cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
- câte două catedre de profesori psihopedagogi pentru fiecare grupă de intervenție timpurie, cu norma didactică de 16 ore/săptămână;
- catedră de psihopedagogie specială constituită din 8 ore/săptămână la clasă/grupă și 8 ore/săptămână constând în activități de expertiză, diagnostic și evaluare, terapii specifice, sprijin și asistență educațională pentru membrii comisiei interne de evaluare continuă;
- activități complementare realizate prin alte tipuri de activități educaționale specifice centrului (informare, formare, consiliere, coordonare de proiecte și programe, expertiză, diagnostic și evaluare educațională etc.), în cadrul normei didactice.
Învățătorul/profesorul-educator are norma didactică de 20 de ore/săptămână, iar maistrul-instructor are norma didactică de 20 de ore/săptămână, în conformitate cu prevederile
art. 43 lit. f) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 19
Finanțarea activității centrului școlar pentru educație incluzivă este asigurată de la bugetele județelor/bugetele consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, precum și din alte surse legal constituite.
Articolul 20
Personalul didactic și didactic auxiliar din centrul școlar pentru educație incluzivă beneficiază de toate drepturile prevăzute de
Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Cu excepția activității de predare-învățare-evaluare și a celei de formare/perfecționare din centrul școlar pentru educație incluzivă organizat în școala de masă, toate celelalte acțiuni și activități prevăzute la art. 7 și 8 din ordin sunt considerate ca aparținând educației speciale și, ca urmare, sunt remunerate în conformitate cu legislația în vigoare.
Articolul 21
Coordonatorul centrului școlar pentru educație incluzivă este directorul-adjunct al unității școlare (care este cadru didactic cu specialitatea psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie sau pedagogie socială), numit prin concurs organizat în baza Metodologiei de ocupare a posturilor de directori în învățământul preuniversitar, aprobată anual prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Articolul 22
Ocuparea posturilor centrului școlar pentru educație incluzivă se realizează conform metodologiei Ministerului Educației și Cercetării de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante în învățământul preuniversitar, aprobată anual.
Articolul 23
Centrul școlar pentru educație incluzivă poate să angajeze colaboratori în regim de cumul sau plată cu ora, fără a depăși numărul de posturi/catedre aprobat anual.
Articolul 24
Personalul didactic auxiliar își desfășoară activitatea având norma de 8 ore pe zi.
Articolul 25
Personalul nedidactic își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor: financiar-contabil, administrativ, informatizare, tehnic și de întreținere, medical, cu normă de 8 ore pe zi.
Articolul 26
Numărul maxim al centrelor școlare pentru educație incluzivă nu este limitat la nivelul județului/ municipiului București.
Capitolul VI Evaluarea personalului
Articolul 27
Domeniile de competență ale personalului didactic auxiliar și nedidactic sunt cele stipulate în normativele aflate în vigoare, precum și în regulamentul de ordine interioară al centrului școlar pentru educație incluzivă. În funcție de aceste documente se realizează evaluarea anuală a acestor categorii de personal.
Articolul 28
Evaluarea anuală a personalului didactic din centrul școlar pentru educație incluzivă se face de conducerea centrului și de consiliul de administrație al acestuia, conform atribuțiilor menționate în fișa postului.
Evaluarea vizând calitatea serviciilor educaționale este realizată de centrul județean de resurse și de asistență psihopedagogică.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 29
Unitatea de învățământ sau centrul de zi care funcționează în parteneriat cu inspectoratul școlar pentru a deveni centru școlar pentru educație incluzivă trebuie să răspundă cerințelor prezentului regulament. În acest sens va alcătui un dosar care va cuprinde documentația justificativă, însoțit de acte doveditoare, pe care îl va depune la inspectoratul școlar județean/al municipiului București, conform art. 34.
Articolul 30
În urma aprobării de către inspectoratul școlar județean/al municipiului București, instituția solicitantă va dobândi statutul de centru școlar pentru educație incluzivă (CSEI).
Articolul 31
În termen de 90 de zile de la aprobarea funcționării, fiecare centru școlar pentru educație incluzivă își va elabora propriul regulament de ordine interioară.
Articolul 32
Documentele necesare pentru înființarea centrelor școlare pentru educație incluzivă:
- atestarea bazei materiale, prin prezentarea inventarului de mijloace fixe;
- oferta de servicii educaționale;
- protocoale de colaborare (ONG-uri, unități de învățământ, autorități locale);
- schema de încadrare, cu menționarea numărului total de posturi/catedre, precum și descrierea lor pe specialități;
- protocol cu unitățile școlare pentru activitățile de voluntariat;
- minimum 1/3 din numărul total al personalului didactic trebuie să fie absolvenți ai învățământului superior, cu una dintre specializările: psihopedagogie, pedagogie, psihologie, pedagogie socială sau limbă și literatură română, incluzând și metodiștii în domeniul educației speciale, precum și inspectorul școlar de specialitate;
- număr de elevi cu deficiențe din centrul școlar de resurse și de asistență educațională;
- număr de copii cu cerințe educative speciale asistați în școala obișnuită;
- strategie de dezvoltare instituțională cu componente de perfecționare profesională, cercetare și promovare a serviciilor;
- oferta managerială a directorului privind dezvoltarea centrului școlar pentru educație incluzivă;
- avizul consiliului de administrație;
- alte documente: proiecte derulate, solicitări din comunitate, posibilități de sponsorizare etc.
Anexa 3 REGULAMENT-CADRU
privind organizarea și funcționarea centrelor județene/al
municipiului București și a cabinetelor de asistență psihopedagogică
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Centrele de asistență psihopedagogică, denumite în continuare centre județene de asistență psihopedagogică - CJAP, respectiv Centrul Municipal de Asistență Psihopedagogică - CMAP, sunt unități conexe ale învățământului preuniversitar, care funcționează în fiecare județ, respectiv în municipiul București, în baza
art. 49 alin. (1) din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și sunt coordonate, monitorizate și evaluate de centrele județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională.
Cabinetele de asistență psihopedagogică funcționează în unități de învățământ preuniversitar și asigură asistența psihopedagogică unui număr de 800 de elevi sau de 400 de preșcolari.
Cabinetele de asistență psihopedagogică funcționează în unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați cel puțin 800 de elevi. În unitățile de învățământ cu mai puțin de 800 de elevi vor funcționa cabinete interșcolare arondate unui cabinet de asistență psihopedagogică, în funcție de resursele umane calificate și de dotările materiale specifice.
Se pot înființa cabinete interșcolare de asistență psihopedagogică pentru un număr minim de 400 de preșcolari. Unui cabinet interșcolar i se pot aronda și unități de învățământ preșcolar.
Articolul 2
CJAP/CMAP sunt instituții subordonate organizatoric inspectoratului școlar județean/al municipiului București și centrelor județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, iar din punct de vedere metodologic, Ministerului Educației și Cercetării.
Activitățile cabinetelor de asistență psihopedagogică sunt coordonate de CJAP/CMAP.
De activitatea CJAP/CMAP răspund coordonatorul CJAP/CMAP și directorul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională.
Finanțarea centrelor județene și a cabinetelor de asistență psihopedagogică se realizează din bugetele județelor/bugetele consiliilor locale ale municipiului București, prin intermediul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională.
CJAP/CMAP prezintă, la cererea directorului centrului județean de resurse și de asistență educațională, rapoarte periodice privind activitatea proprie.
Articolul 3
CJAP/CMAP organizează acțiuni de cunoaștere și consiliere psihopedagogică a preșcolarilor/ elevilor, realizate individual și colectiv, acțiuni cu părinții prin consultații individuale și colective, precum și acțiuni de colaborare cu comunitățile locale, în scopul orientării școlare și profesionale, orientării carierei elevilor, prin informare, documentare, consiliere, acestea fiind monitorizate și evaluate periodic de centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională și de inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISJ/ISMB).
Cabinetele de asistență psihopedagogică din unitățile de învățământ asigură în permanență informarea, cunoașterea și consilierea psihopedagogică a preșcolarilor/ elevilor, prin consultații individuale și colective, acțiuni de îndrumare a părinților și de colaborare cu comunitățile locale, în scopul orientării școlare, profesionale și a carierei elevilor.
Articolul 4
ISJ/ISMB asigură, prin intermediul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, tuturor centrelor și cabinetelor de asistență psihopedagogică spații și dotări corespunzătoare, în cabinete sau laboratoare, destinate exclusiv desfășurării activităților de cunoaștere și consiliere psihopedagogică a preșcolarilor/elevilor, în cadrul unităților de învățământ.
Articolul 5
CJAP/CMAP colaborează în cadrul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională cu unități și instituții de învățământ, cu direcțiile județene pentru protecția copilului, cu agențiile județene de ocupare și formare profesională, cu alte organizații guvernamentale și neguvernamentale, cu inspectoratul județean de poliție (Compartimentul prevenire), precum și cu alte persoane juridice care au atribuții în domeniul educației.
Articolul 6
Activitatea CJAP/CMAP nu se subordonează doctrinelor promovate de partide sau formațiuni politice. În spațiile aparținând CJAP/CMAP sunt interzise:
a) funcționarea partidelor sau formațiunilor politice;
b) desfășurarea activității de organizare și propagandă politică;
c) prozelitismul religios;
d) activitățile care încalcă normele generale de moralitate.
Capitolul II Organizarea centrelor județene/al municipiului București de asistență psihopedagogică și a cabinetelor de asistență psihopedagogică
Articolul 7
Orientarea școlară și profesională, precum și alte activități desfășurate în CJAP/CMAP și în cabinetele de asistență psihopedagogică se realizează prin: intervenție (asistență) psihologică, metode psihopedagogice și de consiliere în carieră.
Articolul 8
Categoriile de personal care funcționează în cadrul CJAP/CMAP sunt:
a) personal de conducere;
b) personal didactic;
c) personal didactic auxiliar.
Personalul de conducere - coordonatorul CJAP/CMAP, asimilat funcției de director de unitate de învățământ, prevăzută la
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, poate fi profesor cu specializarea în pedagogie, psihopedagogie, psihologie, sociologie, pedagogie socială, psihosociologie, psihopedagogie specială sau, în mod excepțional, profesor, absolvent al Facultății de Filosofie-Istorie (promoțiile 1978-1989, grupe opționale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevăzut de
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, având cel puțin gradul didactic II și o vechime de minimum 5 ani în activitatea de asistență psihopedagogică.
Ocuparea funcției de coordonator al CJAP/CMAP se face prin concurs organizat de ISJ, conform metodologiilor elaborate de Ministerul Educației și Cercetării privind organizarea și desfășurarea concursului pentru funcțiile de director și director-adjunct din unitățile de învățământ.
Coordonatorul CJAP/CMAP este degrevat parțial de norma didactică a personalului didactic din CJAP/CMAP, având obligația de a preda efectiv între 2 și 4 ore săptămânal în specialitatea înscrisă pe diplomă, conform dispozițiilor
art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Salarizarea coordonatorului se face conform dispozițiilor
art. 51 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 9
În cadrul CJAP/CMAP funcțiile didactice sunt: profesor pedagog, profesor psihopedagog, profesor psiholog, profesor sociolog, profesor pedagog social, profesor psihosociolog, profesor de psihopedagogie specială sau, în mod excepțional, profesor, absolvent al Facultății de Filosofie-Istorie (promoțiile 1978 - 1989, grupe opționale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevăzut de
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 10
În cadrul CJAP/CMAP funcțiile didactice auxiliare sunt: asistent social, laborant, informatician, secretar, în conformitate cu prevederile
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 11
Structura organizatorică, statul de funcții și numărul de personal didactic și didactic auxiliar din structura CJAP/CMAP sunt aprobate anual prin intermediul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea ISJ/ISMB.
Articolul 12
Cabinetele de asistență psihopedagogică au prevăzut în statul de funcții un post de profesor, având una dintre specializările: pedagogie, psihopedagogie, psihologie, sociologie, pedagogie socială, psihosociologie, psihopedagogie specială sau, în mod excepțional, profesor, absolvent al Facultății de Filosofie-Istorie (promoțiile 1978-1989, grupe opționale de psihologie, pedagogie, sociologie), prevăzut de
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 13
Încadrarea CJAP/CMAP, precum și a cabinetelor școlare și interșcolare de asistență psihopedagogică cu personal didactic și didactic auxiliar se face pe bază de concurs, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1), (2), (3) și ale
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor din Metodologia de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante în învățământul preuniversitar, aprobată anual prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Capitolul III Funcționarea centrelor județene/al municipiului București de asistență psihopedagogică și a cabinetelor de asistență psihopedagogică
Secțiunea 1 Stabilirea normei didactice
Articolul 14
Norma didactică a personalului didactic din CJAP/CMAP se stabilește potrivit prevederilor
art. 43 lit. e) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și conform
Ordonanței Guvernului nr. 103/1998
privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/1999.
Norma didactică a personalului didactic din CJAP/CMAP cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:
a) 18 ore/săptămână, care constau în: activități de asistență psihopedagogică, desfășurate individual și colectiv cu preșcolarii/elevii, consiliere, examinare, preorientare, orientare, reorientare școlară și profesională, activități de consiliere a părinților, cadrelor didactice, participare la ședințe cu părinții, la comisiile metodice și consiliile pedagogice cu tematică specifică, centralizarea datelor pentru elaborarea materialelor informative pe problematica orientării școlare și profesionale la nivel județean, întocmirea și realizarea de programe de informare și consiliere privind cariera, activități de cercetare științifică cu tematică psihopedagogică; 2-4 ore de predare în specialitatea înscrisă pe diplomă;
b) 22 de ore/săptămână, care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, pregătirea și corectarea rezultatelor examinărilor, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de intervenție și evaluare psihopedagogică, activități de documentare științifică, colaborarea cu comunitățile locale, pretestarea psihologică a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile art. 3 din Ordinul ministrului educației și cercetării, al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 4.840/IR 38.342/2.796/2005 privind controlul medical anual pentru personalul din învățământul preuniversitar.
Articolul 15
Norma didactică a personalului didactic din cabinetele de asistență psihopedagogică se stabilește potrivit prevederilor
art. 43 lit. e) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și conform
Ordonanței Guvernului nr. 103/1998 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/1999.
Norma didactică a personalului didactic din cabinetele de asistență psihopedagogică cuprinde un număr de 40 de ore/ săptămână, repartizate astfel:
a) 18 ore/săptămână, care constau în: activități de asistență psihopedagogică, desfășurate individual și colectiv cu preșcolarii/elevii, consiliere, examinare, preorientare, orientare, reorientare școlară și profesională, activități de consiliere a părinților, cadrelor didactice, participare la ședințe și lectorate cu părinții, la comisiile metodice și consiliile pedagogice cu tematică specifică; 2-4 ore de predare în specialitatea înscrisă pe diplomă;
b) 22 de ore/săptămână, care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, pregătirea și corectarea rezultatelor examinărilor, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de intervenție și evaluare psihopedagogică, activități metodico-științifice, colaborarea cu comunitățile locale.
Secțiunea 2 Atribuțiile centrelor județene/al municipiului București de asistență psihopedagogică și a cabinetelor de asistență psihopedagogică
Articolul 16
CJAP/CMAP are următoarele atribuții:
a) oferă informare, consiliere, documentare și îndrumare pentru preșcolari/elevi, părinți, educatoare, învățători, institutori și profesori pe diferite teme: cunoaștere și autocunoaștere, adaptarea elevilor la mediul școlar, adaptarea școlii la nevoile elevilor, optimizarea relațiilor școală-elevi-părinți;
b) asigură prin intermediul metodelor, procedeelor și tehnicilor specifice prevenirea și diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic. Tehnicile de intervenție în domeniul psihoterapiei și consilierii psihologice pot fi utilizate doar de profesorul psiholog, conform atestării din partea Colegiului Psihologilor din România;
c) asigură examinarea psihologică atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, la cererea părinților, a școlii sau a inspectoratelor școlare, în situații de eșec școlar, abandon școlar, conflicte. Examinarea și testarea psihologică sunt efectuate doar de profesorul psiholog, conform atestării din partea Colegiului Psihologilor din România, pe baza metodologiei unitare elaborate de Colegiul Psihologilor și avizate de Ministerul Educației și Cercetării;
d) propune și organizează programe de orientare a carierei elevilor în școli;
e) asigură servicii de consiliere și cursuri pentru părinți;
f) coordonează și sprijină cabinetele de asistență psihopedagogică și cabinetele interșcolare din unitățile de învățământ preuniversitar;
g) colaborează cu personalul de la centrele medicale de igienă și profilaxie;
h) colaborează cu personalul de la agențiile locale de ocupare și formare profesională;
i) sprijină și asigură asistența și consilierea metodologică a educatoarelor, învățătorilor, institutorilor, profesorilor și diriginților;
j) elaborează studii psihosociologice privind opțiunile elevilor claselor terminale vizând calificările profesionale prin învățământul profesional și liceal, precum și tipurile de școli din cadrul rețelei;
k) înaintează ISJ/ISMB, prin centrele județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, studii de specialitate privind elementele de prognoză și analiză referitoare la oferta forței de muncă în zonă (evoluție, dinamică, profesii în dispariție, profesii noi), în vederea orientării școlare, profesionale și a carierei elevilor din județ;
l) este implicat alături de ISJ în examinarea propunerilor tuturor unităților școlare din rețea și a ofertei privind planul de școlarizare;
m) coordonează acțiunea de derulare a proiectelor/ programelor, parteneriatelor educaționale interne sau internaționale derulate pe plan local, vizând problematica consilierii, orientării școlare, profesionale și a carierei elevilor, în parteneriat cu autoritățile de învățământ, autoritățile locale, asociații și fundații cu preocupări în domeniu;
n) monitorizează, prin intermediul echipei operative a profesorilor din centru, situațiile deosebite din unitățile de învățământ preuniversitar din județ/municipiul București (abandon școlar ridicat, risc privind consumul de droguri, tulburări comportamentale) în care din motive obiective nu au putut fi normate catedre în cabinete școlare, urmând să prezinte rapoarte semestriale;
o) recomandă părinților consultarea altor instituții pentru problemele care nu sunt de competența CJAP/CMAP (centre logopedice, comisii de expertiză, cabinete medicale, cabinetele psihologice etc.);
p) coordonează și sprijină cadrele didactice din centru și cabinete în vederea perfecționării curente și prin grade didactice;
r) colaborează cu cabinetele logopedice;
s) colaborează cu mediatorii școlari;
ș) asigură servicii de consiliere și asistență psiho-pedagogică pentru copiii cu cerințe educative speciale.
Articolul 17
Cabinetele de asistență psihopedagogică și cabinetele interșcolare au următoarele atribuții:
a) asigură informarea și consilierea preșcolarilor/elevilor, părinților, educatoarelor, învățătorilor, institutorilor și profesorilor pe diferite subiecte: cunoaștere și autocunoaștere, adaptarea elevilor la mediul școlar, adaptarea școlii la nevoile elevilor, optimizarea relațiilor școală-elevi-părinți;
b) asigură prin intermediul metodelor, procedeelor și tehnicilor specifice prevenirea și diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic. Tehnicile de intervenție în domeniul psihoterapiei și consilierii psihologice pot fi utilizate doar de profesorul psiholog, conform atestării din partea Colegiului Psihologilor din România;
c) asigură examinarea psihologică atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, la cererea părinților, a școlii sau a inspectoratelor școlare, în situații de eșec școlar, abandon școlar, conflicte. Examinarea și testarea psihologică sunt efectuate doar de profesorul psiholog, conform atestării din partea Colegiului Psihologilor din România, pe baza metodologiei unitare elaborate de Colegiul Psihologilor din România și avizate de Ministerul Educației și Cercetării;
d) propun și organizează programe de orientare școlară, profesională și a carierei elevilor în școlile unde își desfășoară activitatea, în colaborare cu consilierii educativi;
e) asigură servicii de consiliere și cursuri pentru părinți;
f) sprijină și asigură asistența și consilierea metodologică a educatoarelor, învățătorilor, institutorilor, profesorilor și diriginților;
g) elaborează studii psihosociologice privind opțiunile elevilor claselor terminale vizând calificările profesionale prin învățământul profesional și liceal, precum și tipurile de școli din cadrul rețelei;
h) recomandă părinților consultarea altor instituții pentru problemele care nu sunt de competența cabinetului de asistență psihopedagogică (centre logopedice, comisii de expertiză, cabinete medicale, cabinete psihologice etc.);
i) colaborează cu mediatorii școlari;
j) asigură servicii de consiliere și asistență psihopedagogică pentru copiii cu cerințe educative speciale.
Articolul 18
Atribuțiile personalului de conducere, ale personalului didactic, ale personalului didactic auxiliar și ale personalului nedidactic din centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare și în Regulamentul de ordine interioară ale CJAP/CMAP, precum și în fișa postului și sunt monitorizate anual de către centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională și ISJ.
Unul dintre posturile didactice din CJAP/CMAP va fi orientat/specializat în domeniul psihologiei copilului preșcolar și din învățământul primar.
Fișele de post se aprobă anual de către inspectorul școlar general, cu avizul directorului centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, respectiv de coordonatorul CJAP/CMAP pentru personalul din cabinetele de asistență psihopedagogică.
Articolul 19
Personalul didactic încadrat în cabinetele școlare și interșcolare de asistență psihopedagogică sprijină activitatea comisiilor metodice ale educatoarelor, învățătorilor, institutorilor și profesorilor, activitatea de consiliere și orientare a diriginților din unitățile de învățământ preuniversitar în care funcționează cabinete școlare și interșcolare.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 20
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale CJAP/CMAP, precum și a cabinetelor de asistență psihopedagogică se asigură conform legii.
Articolul 21
CJAP/CMAP, precum și cabinetele de asistență psihopedagogică pot beneficia în cadrul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională de sprijin material și financiar din partea unor persoane fizice sau juridice, potrivit prevederilor
art. 170 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 22
Personalul didactic și didactic auxiliar din CJAP/CMAP, precum și din cabinetele de asistență psihopedagogică beneficiază de toate drepturile prevăzute de
Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Anexa 4 REGULAMENTUL-CADRU
de organizare și funcționare a centrelor și cabinetelor
logopedice interșcolare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Centrele și cabinetele logopedice interșcolare (CLI) sunt structuri de învățământ special integrat pentru copiii/elevii cu cerințe educative speciale, care prezintă tulburări de limbaj și de comunicare, precum și dificultăți de învățare.
Centrele și cabinetele logopedice interșcolare sunt unități conexe de învățământ preuniversitar, coordonate de centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională.
Articolul 2
Activitatea specială desfășurată în centrele și cabinetele logopedice interșcolare constă în terapia tulburărilor de limbaj și de comunicare, precum și în elaborarea și realizarea unor programe/proiecte specifice, corespunzătoare principalelor disfuncționalități ale limbajului și comunicării.
Articolul 3
Activitatea desfășurată în centrele și cabinetele logopedice interșcolare constă în terapia tulburărilor de limbaj și de comunicare. Tulburările de limbaj și de comunicare care intră în competența profesorilor logopezi din centrele și cabinetele logopedice interșcolare sunt:
- tulburările de pronunție/articulare;
- tulburările de ritm și fluență a vorbirii;
- tulburările limbajului scris-citit;
- tulburările de dezvoltare a limbajului;
- tulburările de voce;
- alte tulburări de limbaj care influențează negativ adaptarea școlară și socială a copiilor.
Articolul 4
Activitatea de intervenție logopedică își propune obiective specifice care vizează:
a) depistarea, evaluarea complexă și identificarea tulburărilor de limbaj și de comunicare la copiii preșcolari cuprinși sau nu în grădinițe și la școlarii mici;
b) asigurarea caracterului preventiv al activității de terapie logopedică, prin acordarea unei atenții prioritare copiilor preșcolari cu tulburări de limbaj, în scopul prevenirii instalării dificultăților de învățare a scrisului/cititului la vârsta școlară;
c) orientarea terapiei logopedice spre corectare, recuperare, compensare, adaptare și integrare școlară și socială;
d) corectarea tulburărilor de limbaj și de comunicare în vederea diminuării riscului de eșec școlar.
Articolul 5
Activitatea de îndrumare logopedică a educatoarelor, învățătorilor și instructorilor de educație cu privire la activitatea de intervenție logopedică se realizează de către profesorii logopezi din centrele și cabinetele logopedice interșcolare prin:
a) participarea/organizarea unor acțiuni de informare și consiliere logopedică în unitățile școlare și preșcolare arondate fiecărui profesor logoped;
b) acțiuni metodice de îndrumare/consiliere logopedică a cadrelor didactice din școli și grădinițe, în vederea corectării tulburărilor ușoare de limbaj;
c) dezbateri tematice privind importanța consolidării limbajului în procesul dezvoltării generale a copilului, condiție esențială unei integrări școlare și sociale optime.
Articolul 6
Înființarea centrelor și a cabinetelor logopedice interșcolare, stabilirea sediilor, încadrarea acestora cu personal didactic calificat și dotarea cabinetelor logopedice cu aparatură și material didactic necesar se fac de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București, la propunerea centrelor județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională, cu avizul inspectorului școlar pentru învățământ special și special integrat.
Articolul 7
Intervențiile logopedice se desfășoară în centre logopedice, cabinete logopedice și cabinete de resurse, organizate de regulă în școlile sau în grădinițele de masă.
Unitățile de învățământ precizate mai sus vor asigura spațiul și dotarea minimă necesară bunei desfășurări a activității logopedice și vor permite accesul părinților și al copiilor în cabinet.
Într-un centru logopedic interșcolar pot funcționa unul sau mai multe cabinete logopedice, în funcție de numărul elevilor cu tulburări de limbaj care au nevoie de terapie logopedică, precum și de numărul profesorilor logopezi normați și încadrați.
Activitatea logopedică se desfășoară în cabinetele logopedice sau în cabinetele de resurse dotate corespunzător normelor metodologice cu cel mult 2 profesori logopezi care își planifică activitățile în ture diferite.
Articolul 8
Finanțarea centrelor/cabinetelor logopedice interșcolare se asigură din bugetul de stat prin bugetele județelor/bugetele consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, prin centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Conform prevederilor legale, centrele/cabinetele logopedice interșcolare pot beneficia de sponsorizări din partea unor persoane fizice și juridice, a unor organizații guvernamentale și nonguvernamentale naționale și internaționale.
Capitolul II Normarea, încadrarea și organizarea activității profesorilor logopezi
Articolul 9
Numărul posturilor de profesori logopezi se stabilește de inspectoratul școlar județean/al municipiului București, la propunerea inspectorului școlar de specialitate, în funcție de:
a) numărul copiilor din grădinițe;
b) numărul elevilor din clasele I-IV.
Un profesor logoped acoperă o zonă de intervenție (circumscripție logopedică) de cel puțin 500 de copii/elevi din grădinițe și din clasele I-IV.
Repartizarea zonelor de intervenție din teritoriul alocat centrelor și cabinetelor logopedice interșcolare se realizează de către comisia metodică a centrelor logopedice interșcolare, în funcție de numărul copiilor/elevilor și de numărul de profesori logopezi încadrați.
Depistarea copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj din zona de intervenție logopedică arondată, examinarea complexă și planificarea activității (programarea copiilor la cabinet) se vor realiza în decurs de o lună de la începutul fiecărui an școlar.
Activitățile de reevaluare/reexaminare se realizează la începutul semestrului al II-lea, timp de o săptămână.
Articolul 10
Pe parcursul unui an școlar un profesor logoped lucrează cu un efectiv de 15-40 copii/elevi cu tulburări de limbaj.
Norma didactică a unui profesor logoped este de 16 ore pe săptămână.
Activitatea logopedică se poate desfășura zilnic între orele 8,00-19,00, în cabinetele logopedice din sediu, în cabinetele logopedice interșcolare sau în cabinetele de resurse, în funcție de orarul unităților de învățământ (școli și grădinițe) de la care provin copiii.
Durata unei activități de terapie logopedică este de regulă de 45 de minute.
Activitatea de intervenție logopedică se realizează de regulă în afara orelor de curs. Forma de organizare este activitatea cu grupe mici de 2-4 copii sau individual, în funcție de următoarele criterii:
- tipul tulburării de limbaj;
- gravitatea tulburării de limbaj;
- vârsta copilului/elevului;
- colaborarea cu familia (receptivitatea, implicarea activă în procesul terapeutic, posibilitatea de răspuns la programarea propusă etc.).
Articolul 11
Activitatea profesorilor logopezi din centrul logopedic interșcolar se desfășoară în conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile prevăzute în fișa postului, precum și cu normele deontologice ale profesiei.
Activitatea este eșalonată în etape și vizează următoarele obiective specifice:
a) identificarea, depistarea și înregistrarea copiilor sesizați din zona de intervenție logopedică, examinarea de către fiecare profesor logoped, la începutul fiecărui an școlar, a tuturor copiilor preșcolari din grupele mari și pregătitoare din grădinițe și a copiilor din clasa I din toate unitățile care aparțin circumscripției sale logopedice;
b) înregistrarea copiilor cu tulburări de limbaj în fișele de depistare avizate de directorul unității în care s-a făcut depistarea;
c) convocarea copiilor cu tulburări medii și grave la centrul logopedic interșcolar, pe bază de invitații scrise adresate părinților;
d) examinarea complexă logopedică și psihopedagogică a copiilor luați în corectare, în colaborare cu familia și cu cadrele didactice, în scopul identificării tuturor factorilor care au influențat negativ evoluția limbajului și a comunicării copilului;
e) formularea diagnosticului și prognosticului pentru fiecare copil/elev evaluat;
f) proiectarea activității de terapie a tulburărilor de limbaj și de comunicare identificate;
g) intervenție terapeutic-recuperatorie în concordanță cu diagnosticul logopedic al copiilor/elevilor evaluați;
h) evaluarea periodică a progreselor realizate de elevi și reproiectarea activității de intervenție.
Articolul 12
Evidența copiilor/elevilor cu tulburări de limbaj se realizează prin următoarele documente:
- fișe de depistare pe unități școlare și preșcolare - anuale;
- registre de evidență a copiilor cu tulburări de limbaj care sunt cuprinși în corectare în centrul logopedic interșcolar, realizate pe an școlar;
- registre de evidență a prezenței la corectare;
- fișa logopedică, ca instrument de consemnare a datelor anamnezice, a demersului terapeutic și a dinamicii corectării;
- programe de terapie logopedică pe tip de tulburare.
Articolul 13
Numirea, transferul, stabilirea normei didactice și salarizarea profesorilor logopezi se fac în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și de precizările Ministerului Educației și Cercetării.
Administrarea, dotarea și gospodărirea directă a centrelor/cabinetelor logopedice interșcolare revin unității școlare în care își are sediul centrul/cabinetul logopedic interșcolar.
Plata salariilor profesorilor logopezi se realizează de centrele județene/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Articolul 14
Coordonarea metodologică a profesorilor logopezi este asigurată la fiecare centru logopedic interșcolar de către un profesor logoped coordonator, care conduce și comisia metodică a centrului logopedic interșcolar respectiv. El este propus de profesorii logopezi din județ/municipiul București și este numit de către directorul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Articolul 15
Prezența profesorilor logopezi este completată și avizată de către directorul unității școlare în care își desfășoară activitatea profesorul logoped și contrasemnată de către directorul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Condica de consemnare a activității profesorilor logopezi este completată și avizată de către coordonatorul centrului logopedic interșcolar și contrasemnată de către directorul centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Articolul 16
Normele de încadrare, salarizare și premiere a profesorilor logopezi din centrele/cabinetele logopedice interșcolare se stabilesc și se acordă conform legislației în vigoare.
Articolul 17
La încadrarea/perfecționarea cadrelor didactice din centrul logopedic interșcolar este obligatorie asigurarea calificării și perfecționării corespunzătoare domeniului specific de activitate - calificarea în psihologie/psihopedagogie specială/pedagogie.
Ocuparea posturilor de profesor logoped se face cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. c) coroborat cu
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor din Metodologia de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante în învățământul preuniversitar, aprobată anual prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Formarea inițială, încadrarea și formarea continuă a cadrelor didactice din centrele logopedice interșcolare se reglementează prin legislația școlară în vigoare.
Articolul 18
Perfecționarea pregătirii cadrelor didactice din centrele/cabinetele logopedice interșcolare se realizează prin forme și programe diversificate, în funcție de necesitățile și de interesele de perfecționare.
Această activitate este coordonată de Ministerul Educației și Cercetării și se realizează prin formele stipulate în legislația școlară în vigoare.
Formarea continuă a profesorilor logopezi se realizează și prin participarea la cursuri, seminarii, simpozioane și alte manifestări organizate în conformitate cu legislația în vigoare.
Articolul 19
Consiliile județene/ale sectoarelor municipiului București, prin centrele județene/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică în a căror subordine se află centrele/cabinetele logopedice interșcolare, au obligația să asigure în cabinetele logopedice materialele, aparatura și echipamentele specifice necesare (casetofoane, casete audio, calculatoare, imprimantă și soft, copiator, reportofon, TV și video, consumabile).
Articolul 20
Cabinetele logopedice vor fi dotate corespunzător cu:
- material didactic: audio-video, oglindă logopedică, copiator, calculator, truse logopedice, atlase logopedice, jocuri pentru dezvoltarea limbajului, casete, dischete etc.;
- materiale psihopedagogice speciale: teste pentru examinarea limbajului, probe pentru cunoașterea vârstei psihologice;
- teste de evaluare a proceselor psihice;
- probe de evaluare a nivelului de cunoștințe.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 21
La nivelul județului/sectoarelor municipiului București funcționează un singur centru logopedic interșcolar a cărui activitate este coordonată, monitorizată și evaluată de centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică.
Articolul 22
Evaluarea activității din centrele logopedice interșcolare, ca structuri de învățământ special integrate în sistemul de învățământ public, se realizează de centrele județene/al municipiului București de resurse și de asistență educațională.
Articolul 23
Rețeaua care cuprinde centrul și cabinetele logopedice interșcolare este propusă de centrul județean/al municipiului București de resurse și de asistență educațională și aprobată de inspectoratele școlare județene/al municipiului București.
Articolul 24
Cabinetele logopedice interșcolare sunt numerotate la nivelul județelor/municipiului București.
Articolul 25
În vederea integrării și reabilitării copiilor/elevilor cu deficiențe în și prin comunitate, inspectoratele școlare vor asigura un număr suficient de posturi de profesor logoped, corelat cu populația școlară.
Articolul 26
Centrul logopedic interșcolar poate participa, sub coordonarea centrului județean/al municipiului București de resurse și de asistență psihopedagogică, la acțiuni de formare continuă, oferind sprijin pentru practica studenților de la facultățile de profil, în baza unui protocol.
Articolul 27
La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă prevederile referitoare la centrele logopedice interșcolare din Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special.
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.