Ordin · Autoritatea Națională a Vămilor - Autoritatea Națională de Control

Ordinul nr. 1242/2004

pentru modificarea Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 471/2002 privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României

prezumat în vigoare

Data actului
7 octombrie 2004
Emitent
Autoritatea Națională a Vămilor - Autoritatea Națională de Control
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 952 din 18 octombrie 2004
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 3.543 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Decizia nr. 471/2002 13 mai 2002 privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României

Are ca temei 1

Având în vedere prevederile art. 94 paragraful 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin

Legea nr. 20/1993 , privind interconectarea dintre sistemele de tranzit ale României și cele ale Comunității Europene,

potrivit prevederilor art. 160 alin. 3 și ale art. 400 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001,

secretarul de stat al Autorității Naționale a Vămilor emite următorul ordin:

Articolul I

Normele metodologice prevăzute în anexa la

Decizia directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 471/2002

privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 14 august 2002, se modifică după cum urmează:

1. La punctul 4, litera d) va avea următorul cuprins:

"d) birou centralizator - biroul autorității vamale cu următoarele funcții principale: urmărirea operațiunilor de tranzit neîncheiate, efectuarea procedurii de cercetare, acordarea asistenței pentru recuperarea creanțelor, implementarea NCTS (Noul Sistem Computerizat de Tranzit)".

2. Punctul 68 va avea următorul cuprins:

"68. Originalul exemplarului nr. 5, de confirmare a operațiunii de tranzit comun, se expediază de către biroul de destinație în maximum 3 zile de la data înregistrării în evidențele proprii, prin poștă, la biroul de plecare. Atunci când operațiunea de tranzit comun s-a derulat sub acoperirea unei garanții izolate, exemplarul nr. 5 va fi transmis de către biroul de destinație, prin poștă, la biroul de plecare, a doua zi de la data înregistrării operațiunii în evidențe.

Când se constată nereguli care au fost menționate în declarația de tranzit, exemplarul nr. 5 va fi transmis prin poștă imediat la biroul de plecare.

În toate situațiile pe plic va fi aplicată ștampila TRANZIT COMUN.

În situația prevăzută la pct. 67 alin. 2 lit. e), biroul centralizator transmite originalul exemplarului nr. 5, cu mențiunile aferente și cu documentele anexate, biroului de plecare. Biroul de plecare consideră încheiată procedura T1 numai după ce principalul obligat a achitat drepturile vamale devenite exigibile.

La confirmarea informatică a operațiunii de tranzit, biroul de destinație va înscrie în mod obligatoriu, în câmpul «Observații», numărul și data înregistrării declarației de tranzit în evidențele proprii și, acolo unde este cazul, neregulile constatate cu privire la controlul efectuat."

3. La punctul 71, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Noul birou de destinație va transmite biroului de plecare exemplarul nr. 5, conform celor menționate la pct. 68, în vederea confirmării operațiunii de tranzit."

Articolul II

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Secretarul de stat al Autorității Naționale a Vămilor,
Tudor Tănăsescu
București, 7 octombrie 2004.
Nr. 1.242.
_____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.