HG nr. 1698/2004
privind aprobarea stemei orașului Moldova Nouă, județul Caraș-Severin
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema orașului Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, prevăzută în anexa nr. 1.
Descrierea elementelor stemei și semnificațiile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu București, 14 octombrie 2004. Nr. 1.698.
Anexa 1
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei orașului Moldova Nouă,
județul Caraș-Severin
Descrierea stemei:
Stema orașului Moldova Nouă, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, compusă din șase fascii mici, trei de argint și trei albastre, care se intercalează.
În câmpul superior, pe fond albastru, se află o ancoră cu vârful în jos, de argint, cu funie șerpuită de aur; ancora este flancată, dreapta-stânga, de câte un pește înotând, de aur.
În câmpul inferior, zidit, roșu, se află o gură de mină cu zidărie de argint, broșată de două ciocane minerești încrucișate, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.
Semnificațiile elementelor însumate:
Brâul undat reprezintă fluviul Dunărea, iar ancora semnifică faptul că localitatea este port.
Peștele reprezintă bogăția piscicolă a zonei și una dintre ocupațiile tradiționale ale locuitorilor.
Gura de mină relevă ponderea activității miniere în economia localității, predominantă fiind exploatarea de cupru.
Câmpul zidit simbolizează trecutul istoric al localității, încă de pe vremea românilor.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.
________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.