Decretul nr. 405/1949
pentru identificarea bunurilor supuse confiscării, în baza diferitelor dispozițiuni legale și pentru punerea în circulație a celor necesare circuitului economic
prezumat în vigoare republicat
Conform art. III din decretul Nr. 37, publicat în Buletinul Oficial Nr. 11 din 14 Februarie 1950 din 20 Octomvrie 1949, pentru identificarea bunurilor supuse confiscării în baza diferitelor dispozițiuni legale și pentru punerea în circulație a celor necesare circuitului economic, cuprinzînd modificările și completările aduse ulterior, cu o noua numerotare a articolelor.
Articolul 1
În cazul infracțiunilor ce, potrivit legii, au drept urmare confiscarea în total sau în parte a bunurilor, de orice fel ale infractorului, organele de cercetare vor proceda, fără întîrziere la inventarierea acestor bunuri.
Articolul 2
După inventariere, aceleași organe vor lua măsurile cuvenite, după cum urmează:
a) Vor vinde de îndată dacă va fi necesar, la prețul oficial, iar în lipsa, la cel curent, bunurile supuse stricăciunii sau prin trecerea timpului pierd din valoarea de preferinta organelor, instituțiilor sau întreprinderilor de Stat, cu atributiuni de colectare, altor întreprinderi sau organizațiuni economice ale Statului, ori cooperativelor sau gospodariilor agricole colective, iar în caz de lipsa ori de refuz a acestora, oricăror alte întreprinderi, ori persoane, sau vor preda de îndată aceste bunuri, spre vânzare în aceleași condițiuni Secțiunilor comerciale ale Sfaturilor Populare de plasa sau județene, ori ale Sfaturilor Populare al Capitalului.
Sumele obține dispoziția Tribunalului, pe lîngă care funcționează șeful parchetului, căruia i s'ar trimis potrivit articolului 3, procesul-verbal de inventariere, iar recipisa de consemnare, va fi înaintată spre păstrare, aceleași instanțe;
b) Vor preda neîntârziat sub luarea de dovada, instituțiilor sau întreprinderilor comerciale, ori industriale ale Statului, sau cooperativelor ori gospodariilor agricole colective, bunurile ce se vor constata, în mod neîndoielnic au fost sustrase, în mod dela acestea;
c) Vor consemna la C.E.C., potrivit punctului a) de mai sus, sumele ridicate și vor trimite spre conservare tribunalului valorile aflate;
d) Vor aplica cu autorizația parchetului un sechestru asupra bunurilor nevandute sau nepredate, potrivit punctelor precedente, încunoștiințând despre aceasta în privinta bunurilor imobile, instanța civilă sau cea de carte funciară, pentru a preceda potrivit legii.
Împotriva sechestrului nu exista nici o cale de atac.
Sechestrul va inceta de drept în cazurile prevăzute de art. 9 și 15 din prezentul decret.
Operațiunile prevăzute la punctele a-d inclusiv, se vor consemna în procesul-verbal de inventariere, făcându-se mențiunea pentru bunurile sechestrate, dacă au fost lăsate pe loc, sau dacă au fost ridicate și în acest din urmă caz, arătându-se locul unde au fost depozite; custodele va semna în toate cazurile de primirea custodiei.
Acest proces-verbl de inventariere și sechestru se va atașa la actele de cercetare infractii.
Articolul 3
Un exemplar de pe proces-verbal de inventariere și sechestru, va fi înaintat șefului parchetului tribunalului în circumscripția căruia se găsesc situate bunurile inventariate, cu arătare instanței ce urmează sa judece infracțiunea, pentru a proceda potrivit art. 5, în cazul bunurilor ce constituiesc corpuri delicte, un altul va fi afișat la sediul Sfatului Popular comunal respectiv sau al organul care îl înlocuiește pentru ca cei îndreptățiți a ridica vreo pretentiune asupra bunurilor, să facă cuvenitele intamplarile.
Acestea vor fi comunicate, din oficiu, șefului parchetului căruia i-a fost înaintat procesul-verbal de inventariere și sechestru.
Articolul 4
Pentru a stabili care bunuri sînt necesare circuitului economic dintre cele ce au fost sechestrate, va funcționa, pe lîngă fiecare tribunal, o comisiune formată din șeful parchetului sau inlocuitorul sau ca președinte, și din următorii membrii:
1. Un reprezentant al Comitetului executiv al Sfatului Popular Județean respectiv sau al organului care îl înlocuiește.
2. Un reprezentant al Comitetului executiv al Sfatului Popular Comunal, în comunele de reședința asimilate cu județul, ori al Sfatului Popular al Capitalei, în București, sau ale organelor care le înlocuiesc.
3. Un reprezentant al secțiunii financiare, de pe lîngă organul puterii locale arătate la punctul 1.
4. Câte un reprezentant al secțiunii comerciale de pe lîngă organele puterii locale, arătate la punctul 1.
6. Un reprezentant al Ministerului Industriei Ușoare, desemnat de secțiunea gospodăriei și industriei locale din organele de conducere ale întreprinderilor industriale de Stat din localitate, în al căror obiect de activitate intra bunurile inventariate.
Articolul 5
După ce șeful parchetului va primi procesul-verbal de inventariere și sechestru prevăzut de art. 1 și 2, va convoca pe membrii comisiei pentru a stabili dacă în interesul economiei naționale, bunuri inventariate și sechestrate - în afară corpurilor delicte socotite de parchet ca fiind necesare pentru judecarea procesului - urmează să între neîntârziat, în parte sau în total, în circuitul economic.
Pe baza incheierei sale, comisiunea va stabili tabelul provizoriu al bunurilor ce urmează a fi redate circuitului economic, bunuri care vor fi precizate și descrise în amănunt.
Articolul 6
După ce comisiunea va întocmi tabelul prevăzut de articolul precedent, ea va dispune să fie încunoștiințați pentru a se prezenta în fața Comisiunii aducandu-și dovezile în susținerea pretentiunilor lor, toți acei care, potrivit aratarilor cuprinse în procesul-verbal de inventariere și sechestru, ori a reclamațiunilor ce au fost înaintate ulterior, ar putea avea pretențiuni asupra bunurilor ce constituiesc corpuri delicte, prevăzute în tabel.
Încunoștiințarea se va face prin intermediul poștei.
Articolul 7
La termenul prevăzut în încunoștiințarea, comisiunea va dispune ca bunurile, astfel reclamate, să fie date sau lăsate în păstrarea celor ce le reclama, pînă la definitivă soluționare de către instanțele competente, a pretențiilor ridicate de aceștia, dacă din dovezile prezentate reiese, cu destula evidenta, ca bunurile aparțin acestora.
Comisiunea va hotărî chiar în lipsa părții regulat incunostiintata, neputând în nici un caz amana soluționarea reclamantiunii.
Articolul 8
Pe baza hotărîrii luate potrivit art. precedent, comisiunea va stabili tabelul definitiv al bunurilor ce urmează a fi redate circuitului economic, putând la cerere, dispune repartizarea lor, contra plata, către organele sau instituțiile Statului, pe care le va menționa în același tabel.
Acest tabel va fi comunicat, prin îngrijirea șefului parchetului- chiar înainte de a fi intervievat o hotărîre definitivă de condamnare, însă numai după sesizarea instanței cu judecarea acțiunii penale- Secțiunii comerciale de pe lîngă comitetul executiv al Sfatului Popular Judeten, respectiv comunal, al locului situației, bunurilor sau de pe lîngă organul ce înlocuiește acest comitete.
Articolul 9
Secția comercială, primind tabelul, va proceda la vînzarea bunurilor, în termen de cel mult 20 zile dela primirea acestuia.
Bunurile vor fi vândute întreprinderilor sau organizațile economice ale Statului, ori cooperativelor sau gospodariilor agricole colective.
Pentru bunurile rămase, Secțiunea comercială va înștiința de îndată prin adresa, organele, instituțiile sau întreprinderile de Stat, cu atribuțiile de colectare care vor trebui sa răspundă, în termen de 3 zile dela primirea înștiințării, arătând ce anume pentru care nu s'a dat răspunsul, vor putea fi vândute oricăror altor întreprinderi sau persoane. Pentru pieile confiscate, se va proceda, potrivit normelor stabilite în aceasta materie, prin hotărîrea Consiliuliui de Miniștri.
Prețul de vânzare al bunurilor va fi prețul oficial, iar în lipsa acestuia, prețul curent. Dacă bunurile sînt degradate sau dezasortate, ori dacă și-au pierdut din valoarea, prețului de vânzare se va stabili în raport cu starea lor.
Prețurile de vânzare vor fi stabilite de un colectiv, format din 3 salariați ai fiecărei secții comerciale. Acest colectiv va avea dreptul de a trece la scăderea prin proces-verbal urmând a fi aprobat de comisia prevăzută la art. 15.
Pentru constatarea vânzărilor efectuate, Secțiunea comercială va încheia procese-verbale.
Articolul 10
Secțiunea comercială care a efectuat vînzarea va depune la C.E.C. într'un cont special, pe semn și la dispoziția tribunalului pe lîngă parchetul căruia funcționează comisiunea dela care a primit tabelul prevăzut la art. 8, sumele obținute din vînzarea bunurilor, înaintând totodată acestei instanțe recipisa de consemnare, spre păstrare.
De asemenea, ea va comunică la expirarea termenului prevăzut de art. 9, alin. 1, comisiunii dela care a primit tabelul bunurilor, vînzările efectuate, indicând, atît pe cumpărătorii bunurilor vândute, cat și bunurilor din tabel, rămase nevandute.
Articolul 11
Comisiunea, primind datele prevăzute în art. 10, alin. 2, va verifica aplicarea dispozițiunilor art. 9, alin. 1-5 inclusiv, și le va comunică de îndată instanței care judeca infracțiunea.
Articolul 12
În caz de clasare, de scoatere de sub urmărire, de încetare ori anulare a urmăririi sau de achitare a inculpatului- dacă nu au fost aplicate dispozițiunile prevăzute de art. 80, alin. 3, cod penal, sau alte dispozițiuni asemănătoare din legi speciale- sumele consemnate și valorile depuse se vor restitui inculpatului, cu respectarea dispozițiunilor art. 14. În acest scop la cererea celui în drept, parchetul, cabinetul de instrucție sau instanța de judecată va inainta după caz, ordonanța sau hotărîrea rămasă definitivă tribunalul în păstrarea căruia se afla recipisele, care va autoriza eleberarea sumelor consemnate.
Cheltuielilor necesare pentru manipularea, transportul și securitatea bunurilor ce urmează a fi vândute, vor fi făcute din bugetul Sfatului Popular respectiv, dela articolul "Diverse".
Articolul 13
În cazul intervenirii unei hotărîri definitive în bugetul Sfatului Popular respectiv, prin deconsemnarea recipiselor, de către tribunalul în păstrare căruia acestea se afla, cu respectarea dispozițiunilor art. 14 și pe baza comunicărilor făcute de parchetul respectiv.
Articolul 14
Sumele consemnate, provenite din vînzarea bunurilor, precum și valorile conservate ce vor constata, prin hotărîri definite ce aparțin altor persoane decât inculpatului, vor fi eliberate celor în drept, pe baza autorizării tribunalului în păstrarea căruia se afla recipisele de consemnare sau valorile conservate.
Articolul 15
Bunurile definitiv confiscate, rămase în urma aplicării dispozițiunilor art. 2, lit. a, art. 5 și art. 9, cu excepția acelor corpuri delicte destinate de Ministerul Justiției pentru muzeele de știința penală, vor fi vândute la prețul oficial sau în lipsa, la prețul curent, ori vor fi repartizate contra plata organelor puterii sau administrației de Stat sau întreprinderilor de Stat, cooperativelor, ori gospodariilor agricole colective, interesate, de către o comisiune formată din câte un reprezentat al Ministerelor Finanțelor, Metalurgiei și Industriei Chimice, Industriei Ușoare, Agriculturii, Comerțului Interior și al Departamentului Gospodăriei Locale.
Comisiunea va funcționa la Ministerul Comerțului Interior și va putea convoca la ședințele ei pe reprezentanții oricăror alte ministere sau instituțiuni interesate.
Sumele rezultate vor fi făcute venit la bugetul Sfatului Popular respectiv.
Articolul 16
Dispozițiunile prezentului decret sînt aplicabile, prin asemănare și în cazurile de confiscare, ca urmare a retragerii cetateniei române.
În acest caz, inventarierea bunurilor va fi efectuată de organele Militiei, la cererea Ministerului Justiției.
Articolul 17
Dispozițiunile prezentului decret sînt aplicabile, în mod corespunzător, și bunurilor care au făcut obiectul unor măsuri de confiscare înainte de intrarea lui în vigoare.
Bunurile reținute în vederea confiscării pînă la data de 20 Octomvrie 1949, ce se vor afla la depozitele secțiunilor comerciale ale Sfaturilor Populare, cat și cele ce se găsesc în păstrarea unor custozi, vor fi inventariate și sortate pe categorii de bunuri și evaluate de către colectivul prevăzut la art. 9, inventarul comunicându-se comisiunii prevăzute în art. 15. Aceasta va repartiza contra plata sau va dispune de vînzarea acestor bunuri comunicând hotărîrea luată secțiunilor comerciale respective, care vor proceda la vînzarea bunurilor potrivit art. 9.
Sumele obținute din vânzări, se vor face venit în bugetul Sfatului Popular respectiv.
În cazurile prevăzute de art. 12 și 14, secțiunile financiare ale Sfaturilor Populare, prevăzute în alin. precedent, vor restitui celor în drept dela art. bugetar "Diverse" sumele obținute din vînzarea bunurilor respective.
Restituirea se va face pe baza încheierii sau hotărîrii definitive certificate ca atare, de parchet sau organul judecătoresc respectiv.
Articolul 18
Organele Militiei vor preda, de îndată , prin derogare dela dispozițiunile prezentului decret, toate bunurile ridicate, potrivit normelor legale în vigoare, dela vînzătorii ambulanti sau părăsite de aceștia, secțiunii comerciale a Sfatului Popular din comuna unde bunurile au fost ridicate, care va proceda potrivit dispozițiunilor ce se vor da în aceasta privinta prin decizia Sfatului Popular.
Articolul 19
Ministerul Justiției R.P.R., va putea preciza prin deciziuni modul de aplicare al prezentului decret.
Articolul 20
Legea Nr. 175 din 22 Martie 1946
pentru unele măsuri privitoare la corpurile delicte,
decretul Nr. 65 din 1949 , precum și orice alte dispozițiuni contrarii, se abroga.
_____________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.