Decizia nr. 398/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, excepție ridicată de Societatea Sas Company - S.R.L. din Lugoj în Dosarul nr. 503/252/2021 al Judecătoriei Lugoj și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.737D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că nu este nelegală aplicarea a două sancțiuni - suspendarea activității comerciale până la data autorizării și amendă contravențională - pentru desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor legale, întrucât acestea au un regim juridic diferit, iar modalitatea în care se pot aplica, în concret, rămâne la aprecierea instanței judecătorești, ca urmare a unei plângeri formulate de către partea interesată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 10 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 503/252/2021, Judecătoria Lugoj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, excepție ridicată de Societatea Sas Company - S.R.L. din Lugoj într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unor contravenții prevăzute de dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, deoarece prevăd obligativitatea aplicării cumulativ a două sancțiuni principale (suspendarea activității comerciale până la data autorizării și amenda contravențională), aspect ce încalcă principiul legalității, coroborat cu restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți privind desfășurarea activităților comerciale. De altfel, dispozițiile

art. 5 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor dispun că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Raportat la speță, se precizează că au fost aplicate două sancțiuni principale, respectiv suspendarea activității comerciale și amendă contravențională. Or, deși sancțiunea privind suspendarea activității comerciale până la data autorizării a fost consemnată în procesul-verbal de către agentul constatator la rubrica sancțiuni complementare, această sancțiune, potrivit dispoziției legale criticate, respectiv

art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 , este prevăzută ca fiind sancțiune principală, iar după modul de edictare a normei legale criticate, este prevăzută ca fiind chiar prima sancțiune principală care se impune a fi aplicată în cumul cu cea de-a doua sancțiune principală reprezentată de amenda contravențională, ambele sancțiuni fiind aplicate pentru încălcarea dispozițiilor

art. 5 alin. (1)

din același act normativ, însă singura și unica contravenție săvârșită a constat în neavizarea la zi a autorizației de alimentație publică de către primărie.

6.

Judecătoria Lugoj opinează că dispozițiile criticate sunt contrare

art. 53 din Constituție .

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007. Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că este criticată soluția legislativă cuprinsă în

art. 73 pct. 1 partea introductivă din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 , cu următorul cuprins:

Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

1.

desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor

art. 5 alin. (1) , cu suspendarea activității comerciale până la data autorizării și cu amendă: [...].

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității și ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. Având în vedere conținutul motivării excepției de neconstituționalitate, precum și

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține ca normă de referință și dispozițiile constituționale ale

art. 45

- Libertatea economică.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia apreciază că dispozițiile criticate stabilesc, în realitate, două sancțiuni principale - suspendarea activității comerciale și amendă, aspect care ar fi contrar principiului legalității, ținând seama și de cadrul legal general în materia contravențiilor prin care se statuează că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare [ art. 5 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din data de 25 iulie 2001], și restrâng exercițiul libertății economice.

13.

Curtea observă că

Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

circumscrie principiile generale privind desfășurarea activității comerciale, vizează dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață (cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului), reglementează activitățile din sectorul comercial și al serviciilor de piață, cerințele necesare desfășurării acestor activități, structurile de vânzare, practicile comerciale și regulile generale de comercializare, precum și sancțiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia. Potrivit

art. 5 alin. (1) din capitolul II

- Cerințe și criterii necesare desfășurării activității comerciale cuprins în actul normativ antemenționat, orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii. În virtutea prevederilor

art. 73 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 , constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, spre exemplu, desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor

art. 5 alin. (1)

și se sancționează cu suspendarea activității comerciale până la data autorizării și cu amendă în cuantumul stabilit de lege.

14.

Față de această împrejurare, Curtea subliniază că este atributul legiuitorului să sancționeze anumite fapte antisociale în funcție de gravitatea acestora și de valorile sociale ocrotite, astfel că orice exercițiu comercial trebuie să se desfășoare numai de către comercianți autorizați în condițiile legii, în caz contrar fiind supuși măsurilor contravenționale cuprinse în dispozițiile

art. 73 pct. 1 partea introductivă din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 , dispoziții care enumeră sancțiunile aplicabile în contextul dat: suspendarea activității comerciale până la data autorizării și amendă. Cuantumul amenzii este stabilit în funcție de mărimea structurii de vânzare (suprafață mică, medie, mare) și/sau de modalitatea exercitării activității și tipul comercializării (comercianții ambulanți, comercianții care practică vânzări în afara spațiilor comerciale, comercianți care practică vânzări directe). Astfel, textul criticat prevede sancțiunile (și care se aplică cumulat), fără a stabili în mod concret dacă sunt principale, așa cum susține autoarea excepției de neconstituționalitate, sau care este principală și care este complementară, iar faptul că acestea sunt trecute în enunț într-o anumită ordine nu le atribuie calificarea respectivă. Aspectele referitoare la calificarea sancțiunilor contravenționale se regăsesc în

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , care stabilește cadrul sancționator general,

alin. (2)

reglementând sancțiunile contravenționale principale (avertismentul, amenda contravențională, prestarea unei activități în folosul comunității), iar

alin. (3) , sancțiunile contravenționale complementare (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, a acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități, închiderea unității, blocarea contului bancar, suspendarea activității operatorului economic, retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv, desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială), în același timp

art. 5 alin. (4)

reglementând și posibilitatea impunerii de noi sancțiuni contravenționale principale și complementare prin legi speciale. De altfel, cele două tipuri de sancțiuni prevăzute în textul criticat își găsesc justificarea cumulării prin prisma faptului că vizează scopuri diferite, respectiv: suspendarea activității are un scop preventiv, în ceea ce privește desfășurarea unei activități ilicite, și de intrare în legalitate a operatorului economic, iar amenda are scopul de a sancționa o încălcare a legii prin măsuri care conduc la diminuarea patrimoniului propriu al contravenientului și de a descuraja săvârșirea unor fapte contravenționale în materie.

15.

Din perspectiva regimului juridic al contravențiilor,

Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

este o reglementare specială ce prevede o serie de conduite pe care le califică drept contravenții, precum și sancțiunile contravenționale corespunzătoare, aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravențional, iar aplicarea în concret a acestora se realiză, potrivit

art. 77

din acest act normativ, prin completare și ținând seama de dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , cu excepția

art. 28

și

29

din acest din urmă act normativ (care reglementează cu privire la posibilitatea contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ).

16.

Față de cele prezentate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul legalității, în componentele privind calitatea legii (spre exemplu,

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17), precum și

art. 16 alin. (1)

teza a doua și

art. 44 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care statuează că partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, Curtea constată că dispozițiile criticate, astfel cum sunt redactate, nu sunt contrare dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

17.

În ceea ce privește accesul liber al persoanelor la o activitate economică, Curtea are în vedere jurisprudența sa cu privire la aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale prin care a reținut că acestea se aplică și persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetățenii își exercită un drept constituțional, iar exigențele unor drepturi sau libertăți fundamentale, spre exemplu, accesul liber la justiție, libertatea individuală, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică, se aplică și în privința persoanelor juridice. În consecință, exigențele și garanțiile rezultate din drepturile și libertățile fundamentale reglementate prin

Constituție

sunt aplicabile și în privința persoanelor juridice în măsura în care conținutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul și particularitățile ce caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (în acest sens, a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27,

Decizia nr. 498 din 10 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, și

Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996).

18.

Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a

art. 45 din Constituție , Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că prin acest articol se garantează exercitarea în condițiile legii a accesului liber al persoanelor la o activitate economică. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora ( Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011).

19.

Aplicând considerentele de principiu mai sus enunțate la normele criticate, Curtea observă că, în contextul dat, libertatea economică trebuie privită în coroborare cu dispozițiile

art. 135 alin. (2) lit. a)

și

b) din Constituție , potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, precum și protejarea intereselor naționale în activitatea economică. Or,

Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

este o aplicare a dispozițiilor constituționale antereferite, întrucât stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. Așadar, normele criticate nu constituie, în realitate, o limitare a libertății economice, ci dau expresie principiului legalității, consacrat de prevederile

art. 1 alin. (5) din Constituție , potrivit căruia, în România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie, și conferă rigoare cerințelor constituționale cu privire la libertatea comerțului, la protecția concurenței loiale și la protejarea interesului general (pentru identitate de rațiune, a se vedea

Decizia nr. 190 din 31 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 5 septembrie 2022, paragraful 18).

20.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, dezvoltate în dinamica controlului de constituționalitate, acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece dispozițiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional ( Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte legate de obligațiile persoanelor care comercializează produse sau desfășoară servicii de piață.

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Sas Company - S.R.L. din Lugoj în Dosarul nr. 503/252/2021 al Judecătoriei Lugoj și constată că dispozițiile

art. 73 pct. 1 partea introductivă din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Lugoj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.