Hotărârea nr. 7/1996
referitoare la soluționarea contestației privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996
prezumat în vigoare
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea contestației privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, formulată de domnul Niculae Cerveni, președintele Partidului Național Liberal - Convenția Democratica, depusa la Biroul Electoral Central cu nr. 98 din 9 septembrie 1996.
Contestația a fost înaintată Curții Constituționale cu adresa nr. 101 din 9 septembrie 1996 și formează obiectul Dosarului nr. 174 D/1996.
Curtea a decis soluționarea contestației fără citarea părților, având în vedere cerința legală a rezolvarii acesteia în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) și alin. (3) și
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la
art. 85 din Legea nr. 68/1992
și coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Magistratul-asistent prezintă obiectul contestației.
În motivarea contestației, domnul Niculae Cerveni susține, în esenta, ca domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze pentru funcția de Președinte al României, deoarece prin
Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989
s-a prevăzut "alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate". Aceasta "dispoziție" de ordin constituțional se pretinde ca a fost reconfirmata prin " art. 81 alin. (1)" din Legea nr. 69/1992 , (art. 10), și art. 81 alin. (4) din Constituție. Domnul Ion Iliescu a obținut un prim mandat de șef al statului în decembrie 1989 (ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale), al doilea în anul 1990 în urma alegerilor desfășurate în baza
și, în fine, al treilea mandat în anul 1992. Aceasta noua candidatura ar fi a patra, ceea ce încalcă prevederile Constituției și ale celorlalte acte normative sus-menționate, deoarece depășește durata maxima a doua mandate președințiale de 8 ani. Pe de altă parte, domnul Ion Iliescu a declarat în repetate rinduri, în cursul mandatelor sale, ca "nimeni nu va putea deține mai mult de doua mandate". De asemenea, considera ca domnul Ion Iliescu nu a vegheat la buna funcționare a instituțiilor statului. Pentru aceste motive solicita invalidarea acestei candidaturi, care este contrară legii, politicii, moralei și chiar bunului simt.
Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neîntemeiată contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, susținând, în esenta, următoarele:
este un act normativ cu caracter provizoriu și tranzitoriu, care nu se referă la noțiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcției de Președinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizează pentru prima data prin
Legea nr. 69/1992 , adoptată în temeiul Constituției din 1991, de unde rezultă ca singurul mandat presedintial, în înțeles constituțional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. Pe de altă parte, prin contestație se invoca și consideratii care nu pot fi avute în vedere la soluționarea ei de către Curtea Constituțională. În consecința, solicita respingerea contestației.
CURTEA,
luând în dezbatere contestația înaintată de Biroul Electoral Central, constata ca este competența sa o soluționeze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al
art. 27 din Legea nr. 47/1992
și al
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestația în raport cu prevederile Constituției, ale
pentru alegerea Președintelui României și vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:
În legătură cu temeiurile contestației, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin
Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, și nu exista motive să se revină asupra celor statuate.
În opinia contestatorului, domnul Ion Iliescu a îndeplinit trei "mandate" și la alegerile din 3 noiembrie 1996 ar candida pentru al patrulea mandat. Se invoca, în acest sens:
Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989
și
Decretul-lege nr. 92 din 18 martie 1990 , acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins și reglementări cu privire la instituția de șef al statului.
în nici una dintre prevederile sale nu indica funcția de șef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referă la președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, stabilindu-i sumar atribuțiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui șef de stat, altele, însă, neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, însă, unele atribuții dintre cele care ar fi putut aparține unui șef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acest act normativ, Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca organ colegial de putere.
Cît privește invocarea
art. 81 din Legea nr. 69/1992 , textul este improvizat, întrucît legea nu are decît 30 de articole.
Prin
s-a instituit într-adevăr funcția de șef al statului, sub denumirea "Președintele României". În condițiile date, reglementarea acestei instituții se remarca prin elemente specifice esențiale, diferite de Constituție, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. 2, art. 10 alin. 2, art. 81 și art. 82 din acest act, privind vârsta minimă pentru a fi ales, interdicția pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii și momentul de la care cel ales este declarat președinte, precum și cele care au stabilit atribuțiile președintelui și raporturile sale cu celelalte autorități publice. Mai mult, este de observat ca
nu a stabilit durata îndeplinirii funcției de președinte. Comparând acele reglementări cu reglementările constituționale actualmente în vigoare având ca obiect instituția de Președinte al României, cuprinse la art. 35 și la art. 80-100 din Constituție, rezultă ca, deși, formal, cît privește denumirea instituției, s-ar părea ca suntem în prezenta uneia și aceleiași autorități, în realitate cele doua instituții sunt esențial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezultă, asadar, ca sub aceeași denumire au fost reglementate instituții de autoritate publică esentialmente diferite, prima având un caracter tranzitoriu, cealaltă în condiții de stabilitate constituțională.
Cele doua acte normative,
și
Decretul-lege nr. 92/1990 , au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituțională. Dar tot atât de neindoielnica este și constatarea ca ele nu au fost constituții. Chiar
în art. 99 evoca perspectiva adoptării unei constituții.
Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. În acest sens sunt relevante prevederile "tranzitorii" de la
art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 : "Prezentul decret-lege se aplică până la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituții". Constituția României a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementărilor anterioare. Astfel, art. 150 alin. (1) a prevăzut ca legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin Constituției. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca instituțiile republicii, existente la data intrării în vigoare a Constituției, rămân în funcțiune numai până la constituirea celor noi. Deși textul constituțional se referă la "instituțiile republicii", aceasta locutiune implica neîndoielnic și normele care au stat la baza organizării și funcționarii acelor instituții, o "instituție", ca structura organizatorică și funcțională, neputind exista în afară cadrului juridic care o reglementează. De altfel, prin
art. 30 din Legea nr. 69/1992
pentru alegerea Președintelui României,
a fost expres abrogat, asa încât nici una dintre reglementările cuprinse în acel decret-lege nu poate fi revitalizata decît artificial și anacronic, în afară rigorilor juridice.
O alta constatare însă este deplin pertinenta și concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra căreia urmează a se pronunța Curtea Constituțională, și anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituția mandatului presedintial. Aceasta instituție este pentru prima oara reglementată prin Constituția din 1991. De aceea este inexactă susținerea din contestație în sensul că prevederile Constituției ar fi reprodus "întocmai" o dispoziție anterioară acesteia.
Mandatul presedintial are determinări constituționale specifice și inedite față de reglementările anterioare. Acestea privesc mai ales funcțiile ce deriva din mandat, condițiile de dobândire, de validare și de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitățile și imunitățile pe care le antreneaza, atribuțiile ce deriva din mandat și, implicit, raporturile în care se afla deținătorul acestuia cu celelalte autorități publice, răspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcție, dobândită pe baza unor reglementări anterioare Constituției, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încât trebuie admis ca prevederile Constituției României marcheaza o soluție de ruptura sau de reasezare esențial diferita a instituției de șef al statului. Pe cale de consecința, mandatul presedintial reglementat de Constituția României nu poate fi așezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcției de Președinte al României anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale.
Articolul 81
alin. (4) din Constituție prevede: "Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decît pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive."
Pentru a se demonstra ilegitimitatea constituțională a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României se face referire constanta numai la aceasta "funcție", ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementării cuprinse la art. 81 alin. (4), anume instituția mandatului. Or, funcția de Președinte nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementării, neținându-se seama de conceptul de mandat. Cu alte cuvinte, pentru compararea instituției de șef al statului, în reglementarea actuala, cu situații anterioare, trebuie să se observe ca instituția Președintelui României este definită între altele și prin mandatul constituțional. În lipsa unui astfel de mandat, anterior intrării în vigoare a Constituției, orice asociere cu situații juridice premergătoare Constituției este nefondata.
Perioada de la 8 decembrie 1991 și până la alegerile din septembrie 1992 nu constituie mandat presedintial în sensul dispozițiilor constituționale, deoarece numai prin alegerile din 1992, organizate înăuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituției, prevăzut de art. 80 alin. 2 combinat cu
art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 , autoritățile publice, inclusiv Președintele României, s-au constituit pentru prima oara ca instituții noi, în sensul art. 151 din Constituție.
Desigur, în ce privește atribuțiile acestor autorități, Constituția a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituțional, al acestor autorități, având semnificatia unei rupturi față de legitimitatea lor anterioară, este, fără indoiala, consecința alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Constituției și alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituțional prevăzut de art. 81 alin. (4) din Constituție.
Se mai susține prin contestație ca, dacă ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depăși limita maxima a doua mandate de 4 ani, prevăzută de art. 81 alin. (4) și art. 83 alin. (1) din Constituție, fără a se tine seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituțional, în urma alegerilor din septembrie 1992.
În sprijinul contestației s-au invocat și prevederile
art. 10 din Legea nr. 69/1992
pentru alegerea Președintelui României, potrivit cărora" "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 35 din Constituție pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Președinte al României".
Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituționale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie făcând de dispozițiile legii fundamentale, chiar dacă este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestațiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziții din Constituție, imprima litigiilor cu care a fost sesizată Curtea Constituțională trăsăturile contenciosului constituțional. Or, în contenciosul constituțional, Curtea, garant al supremației Constituției, trebuie să se raporteze la dispozițiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente și inferioare acestora.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, având în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înțeles ca norma legală nu poate fi opusă normei constituționale. Fiind vorba de un text adoptat după intrarea în vigoare a Constituției, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispozițiile art. 81 alin. (4) din Constituție, referindu-se la aceeași interdicție ce privește, astfel cum s-a reținut deja, exclusiv mandatul constituțional de Președinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reținută, chiar dacă, sub aspect literal, textul ar permite-o.
Fața de cele arătate, rezultă ca mandatul de Președinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituțional al domnului Ion Iliescu.
În fine, considerentele de ordin economic, politic și moral, cuprinse în contestație, nu pot fi reținute ca argumente juridice în soluționarea contestației, deoarece instanța constituțională, potrivit
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunța în numele legii". Pe de altă parte, art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale precizează explicit și imperativ: "Curtea nu statuează decît asupra problemelor de drept".
Pentru considerentele arătate și vazind dispozițiile art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. B. a), ale
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , precum și cele ale art. 2 alin. (2) și
art. 11 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, formulată de domnul Niculae Cerveni, președintele Partidului Național Liberal - Convenția Democratica.
Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.