Decizia nr. 368/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Lazăr în Dosarul nr. 27.806/245/2019/a1 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 303 D/2020.
2.
La apelul nominal lipesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că autorul excepției solicită, în realitate, completarea dispozițiilor legale criticate cu un nou caz de nulitate absolută referitor la obligativitatea asistenței juridice a tuturor persoanelor vătămate.
4.
În subsidiar, se solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens, soluția și considerentele
deciziilor Curții Constituționale nr. 102 din 6 martie 2018
și
nr. 104 din 25 februarie 2020.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 5 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 27.806/245/2019/a1, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Lazăr într-o cauză având ca obiect soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a unor excepții invocate de același autor.
6.
În susținerea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că nu există o justificare obiectivă și rezonabilă cu privire la neincluderea în categoria nulităților absolute a cazurilor în care sunt încălcate dispozițiile legale referitoare la obligativitatea asigurării asistenței juridice a persoanei vătămate, în condițiile în care, conform
art. 33 alin. (2) din Codul de procedură penală , aceasta are aceleași drepturi și obligații ca părțile, cu excepția celor pe care legea le acordă numai părților. Se arată că persoana vătămată nu este parte în procesul penal, ci subiect procesual principal, și că aceasta dobândește calitatea de parte doar în situația în care se constituie parte civilă. În aceste condiții, persoana vătămată nu este participant la procesul penal, conform
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , motiv pentru care încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistența obligatorie a persoanei vătămate atrage nulitatea relativă a actelor astfel încheiate. Se susține că reglementarea cazurilor în care este obligatorie asigurarea asistenței juridice are la bază vulnerabilitatea categoriilor de persoane vizate. Or, identitatea situațiilor în care se regăsesc persoanele prevăzute la
art. 90 din Codul de procedură penală
impune identitatea sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării acestor dispoziții legale. Totodată, se apreciază că soluția legislativă criticată discriminează persoana vătămată minoră, care nu alege să exercite acțiunea civilă în procesul penal, în raport cu cea care, constituindu-se parte civilă, devine parte a procesului penal și beneficiază de dispozițiile
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală . Pentru aceste motive, se susține că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la apărare al persoanei vătămate, atunci când asistența juridică a acesteia este obligatorie.
7.
Pentru aceste considerente, se apreciază că dispozițiile legale criticate sunt contrare principiului legalității incriminării și principiului egalității în drepturi, acesta din urmă fiind încălcat deoarece sintagma „cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive“ din cuprinsul
art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale generează aplicarea neunitară a textelor criticate. Se face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 367 din 31 mai 2018 .
8.
De asemenea, se apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor
art. 21 alin (1) din Constituție , întrucât sintagma mai sus menționată, prin conținutul său confuz, determină considerarea unor operațiuni reale ca fiind fictive, fapt ce schimbă atât relevanța juridică a acestora, întrucât pot fi considerate infracțiuni, cât și întinderea prejudiciului, care poate fi una mult mai mare.
9.
Judecătoria Iași - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată susținând că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu prevederile
Constituției .
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care, la data invocării excepției, aveau următorul cuprins: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.“
14.
Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin
articolul unic al Legii nr. 279/2022
pentru modificarea
art. 281 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 4 octombrie 2022, acestea având în prezent următorul conținut: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...) f) asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, a celorlalte părți, precum și a persoanei vătămate, atunci când asistența este obligatorie.“
15.
Având însă în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 29 alin. (1)
și ale
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
în forma acestora în vigoare la data sesizării Curții Constituționale.
16.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
referitoare la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale
art. 24
- Dreptul la apărare, precum și dispozițiilor
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțată, în acest sens,
Decizia nr. 311 din 25 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 16 august 2023, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală .
18.
Prin decizia anterior menționată, Curtea a reținut că, în faza camerei preliminare, în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, problema juridică invocată în susținerea acesteia, aceea a imposibilității invocării cazului de nulitate absolută prevăzut la
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
și în privința persoanei vătămate, este una ipotetică, aceasta putând fi apreciată drept eventual viciu de constituționalitate doar în fazele procesului penal ulterioare camerei preliminare. Spre deosebire de acestea, în faza camerei preliminare, în condițiile formei textului criticat de la data ridicării excepției, neasigurarea apărării persoanei vătămate putea fi invocată ca nulitate relativă, având în vedere obiectul camerei preliminare, astfel cum acesta este prevăzut la
art. 342 din Codul de procedură penală . Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei în faza procesuală în care prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată, neîndeplinind, prin urmare, condițiile de admisibilitate prevăzute la
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“.
19.
Mai mult, Curtea a reținut că, în susținerea excepției se solicită, în realitate, modificarea dispoziției legale criticate, în sensul prevederii și a persoanei vătămate printre participanții la procesul penal în cazul cărora asigurarea asistenței juridice este obligatorie. Or, modificarea și completarea legii constituie operațiuni legislative care sunt de competența exclusivă a Parlamentului, acestea excedând competenței instanței de contencios constituțional, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
20.
De altfel, Curtea a reținut că, prin
Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, a constatat că dispozițiile
art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală
raportat la
art. 281 alin. (1) lit. f)
din același act normativ sunt neconstituționale. Ca urmare a pronunțării
Deciziei nr. 88 din 13 februarie 2019 , anterior menționată, legiuitorul a modificat dispozițiile legale criticate în sensul arătat în motivarea excepției de neconstituționalitate.
21.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat
Decizia nr. 311 din 25 mai 2023
anterior menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
22.
Distinct de cele reținute de Curtea Constituțională prin decizia anterior invocată, Curtea reține faptul că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție, autorul acesteia are calitate de inculpat, și nu de persoană vătămată, acesta invocând prezenta excepție în interesul persoanei vătămate, fără a justifica un interes procesual propriu referitor la asigurarea dreptului său la apărare, prin aplicarea dispozițiilor
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
în faza camerei preliminare. Așadar, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1
-
3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Lazăr în Dosarul nr. 27.806/245/2019/a1 al Judecătoriei Iași - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.