HG nr. 66/1997
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu apa a comunelor Corbu și Tulghes, județul Harghita"
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu apa a comunelor Corbu și Tulghes, județul Harghita", prevăzuți în anexa*) la prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinație, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
---------------------
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
----------------
p. Ministru delegat
pe lângă primul-ministru
pentru coordonarea Secretariatului
General al Guvernului
și a Departamentului pentru
Administrație Publică Locală,
Radu Stroe
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Mircea Ciumara
*) Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.
PRIM-MINISTRU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.