Decizia nr. 5/1992

Prin sesizările înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 13 și 14 din 10.07.1992, Dosar 6 A și 7 A 1992, 53 de deputați, respectiv 56 de deputați, în conformitate cu dispozițiile art. 144 din Constituția României, ale art. 13 alin. (1) A) a) și ale

art. 17 și următoarelor din Legea nr. 47/1992 , solicita examinarea și constatarea neconstitutionalitatii dispozițiilor cuprinse în art. 1 lit. a) și e) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe. Totodată, se solicita Curții Constituționale "să se pronunțe și asupra altor aspecte de necostitutionalitate cuprinse în formularile din această lege" (punctul c din sesizarea grupului de 53 de deputați).

Curtea, în baza

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata, mai întîi, ca este competența, potrivit art. 144 lit. a) din Constituție, să soluționeze ambele sesizări, iar acestea s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

În ambele sesizări se apreciază ca dispoziția înscrisă la lit. a) din art. 1 al Legii de abilitare, în legătură cu stabilirea sau modificarea de impozite și taxe, este neconstitutionala deoarece art. 138 din Constituție precizează ca impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege. Particula numai, se apreciază în sesizări, exclude o reglementare, "printr-un alt act normativ, în afară de cel cu rang de lege, și care - evident - îl poate elabora doar Parlamentul". Aceasta formulare, se susține, nu ar permite alternativele pe care le-ar fi prezentat o formulare în genul

art. 3 din Legea nr. 10/1991

privind finanțele publice : "Parlamentul, ca organ de decizie în domeniul finanțelor publice, stabilește și aproba prin lege impozitele, taxele și alte venituri ale statului..."

Cît privește dispoziția înscrisă la lit. e) din art. 1 privitoare la "măsuri de asigurare a condițiilor tehnico-materiale și organizatorice pentru funcționarea Fondurilor Proprietății Private" se apreciază ca este neconstitutionala deoarece ar fi o problemă pentru care Constituția cere lege organică - regimul juridic general al proprietății și al moștenirii (art. 72 lit. k). De asemenea, se retine ca abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în aceasta materie ar duce fie la încălcarea Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăților comerciale, fie la încălcarea

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, ambele legi fiind considerate organice. În acest sens, se citeaza art. 4 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 58/1991. Pe de altă parte, argumentarea din sesizarea grupului de 56 de deputați este axata și pe ideea unor contradictii între dispozițiile Legii nr. 58/1991 și ale

Legii nr. 31/1990 . Se susține ca orice ordonanța pe care ar emite-o Guvernul pentru organizarea și funcționarea Fondurilor Proprietății Private înainte de modificarea de către Parlament a celor două legi, inlaturindu-se conflictul legislativ dintre ele, este neconstitutionala deoarece legile respective au caracter organic; ordonanța ar avea rolul unui act normativ de modificare a unei legi organice.

Punctul c din sesizarea grupului de 53 de deputați nu este motivat, solicitindu-se Curții Constituționale sa analizeze dacă Legea de abilitare nu conține și alte texte neconforme Constituției, decît cele expres indicate.

Potrivit

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a solicitat celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului punctul lor de vedere. Atît Camerele, cît și Guvernul au argumentat ca dispozițiile expres nominalizate în sesizări nu contravin Constituției.

Referitor la punctul c din sesizarea celor 53 de deputați, Guvernul, în răspunsul sau, remarca ca acesta nu respecta

art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; Curtea Constituțională judeca numai aspecte concrete, "iar aceasta nu o poate face din oficiu", motiv pentru care, se precizează ca "solicitarea respectiva este lipsită de obiect".

Avînd în vedere ca între cele doua sesizări exista o identitate constind în critica de constituționalitate a art. 1 lit. a) și e) din Legea de abilitare, s-a procedat la conexarea lor, pronunțăndu-se decizia de fața.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

vazind dispozițiile legale invocate, sesizările celor două grupuri de deputați și ținînd seama de dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Nu poate fi primită interpretarea din sesizări după care materia impozitelor și taxelor face obiectul legii organice. Interpretarea literala, dar și sistematica, a dispozițiilor Constituției ne conduce la concluzia după care Guvernul poate fi abilitat sa emita ordonanțe numai în domeniile rezervate legii ordinare. Aceste domenii nu sînt prevăzute în mod expres, ele rezultă dintr-o operațiune logica de eliminare a domeniilor rezervate legii fundamentale și, respectiv, legii organice; legile constituționale sînt cele de revizuire a Constituției (art. 72 alin. (2) din Constituție), iar legile organice sînt limitativ stabilite în art. 72 alin. (3), cît și în alte texte din Constituție.

Cît privește materia impozitelor și taxelor nu se poate retine o atare situație, ea este de domeniul legii ordinare, putind face obiectul unei legi de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe. Nici în art. 53 și nici în Titlul IV "Economia și finanțele publice" (art. 134-139) din Constituție nu intilnim referiri exprese la necesitatea unei legi organice în materia impozitelor și taxelor. Faptul ca în Tezele proiectului de Constituție stabilirea de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat era inclusă în enumerarea legilor organice, fiind eliminata din aceasta sfera în faza de proiect, reprezintă o dovadă graitoare a intentiei finale a legiuitorului constituant. Aceasta împrejurare nu poate fi reținută ca un argument pentru sesizare, cum se pretinde în sesizarea grupului de 56 de deputați, dimpotriva, un contraargument. Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit ca impozite și taxe să se stabilească numai prin legi organice, este de la sine înțeles ca soluția din Tezele proiectului de Constituție s-ar fi regasit în textul final al acesteia.

Formularea din alin. (1) al art. 138 al Constituției: "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege" (subl. ns) trebuie interpretată în corelare cu formularea din alin. (2) al aceluiași articol: "Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii " (subl. ns.). Bugetul public național cuprinde, potrivit art. 137 din Constituție, trei categorii de bugete: 1) bugetul de stat; 2) bugetul asigurărilor sociale de stat și 3) bugetele locale (ale comunelor, orașelor sau județelor). Din bugetul de stat, ca și din bugetul asigurărilor sociale de stat se finanțează cheltuieli de ordin național, ceea ce reclama o anumită grija, un anumit nivel de reglementare a surselor sale de venituri, în primul rind, a impozitelor și taxelor. Pentru a se inlatura posibilitatea proliferarii actelor normative de ordin administrativ în aceasta materie, Constituția a consacrat regula după care impozitele și taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forta juridică a legii, pe cînd impozitele și taxele la bugetele locale se stabilesc prin acte administrative, emise de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.

Cuvintul numai dorește sa bareze posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, cu forta juridică, legii, cum sînt hotărîrile Guvernului, care se emit "pentru organizarea executării legilor" (art. 107 alin. (2) din Constituție) nu și prin ordonanțe ale Guvernului, care se emit în domenii rezervate legii ordinare. A spune ca expresia numai exclude posibilitatea adoptării de ordonanțe fiind un domeniu rezervat legii organice, echivaleaza cu a adauga la Constituție. După cum se retine și în răspunsul Guvernului "cînd legiuitorul a dorit sa prevadă, în textul Constituției, alte domenii decît cele prevăzute de art. 72 alin. (3), a făcut-o, menționînd în mod expres caracterul organic al legii respective".

Nu poate fi primită nici interpretarea din cele doua sesizări cu privire la art. 1 lit. e) din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe, în sensul că stabilirea prin ordonanțe a unor măsuri de asigurare a condițiilor tehnico-materiale și organizatorice pentru Fondurile Proprietății Private este neconstitutionala datorită faptului ca prin ordonanțele emise s-ar ajunge la modificarea Legii nr. 58/1991 și a Legii nr.31/1990, care, se susține ca sînt legi organice. Legile în discuție, cum se remarca în răspunsul primit de la Camera Deputaților, fiind adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției, nu intră în categoria legilor organice, clasificarea legilor în fundamentale, organice și ordinare nefiind cunoscută anterior datei de 8 decembrie 1991. Dincolo de acest aspect, într-o interpretare sistematica a prevederilor Constituției, rezultă ca aceste legi nu au caracter organic, deoarece obiectul lor de reglementare nu face parte din cele limitativ stabilite pentru Constituție, ca fiind de domeniul legii organice.

De asemenea, nu poate fi reținută nici interpretarea după care aceasta materie intra sub incidența art. 72 lit. k) din Constituție (sesizarea celor 53 de deputați), nefiind vorba de "regimul juridic general al proprietății", ci de reguli ce contureaza regimul juridic al condițiilor "tehnico-materiale și organizatorice" pentru funcționarea Fondurilor Proprietății Private. Regimul juridic general al proprietății, publică sau privată, vizează, ca esenta, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosință, dispoziția, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietății și al dreptului de proprietate, și încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică, evocind o anumită esenta, ce reclama lege organică, pe cînd regulile cu privire la asigurarea condițiilor tehnico-materiale și organizatorice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o alta realitate juridică, de o importanța mai mica, putind fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe. Domeniile rezervate legilor organice, fiind expres și limitativ prevăzute în Constituție, iar printre ele neregasindu-se "organizarea Fondurilor Proprietății Private", urmează sa admitem ca reglementarea "organizării" acestora este de domeniul legii ordinare.

Referitor la punctul c din sesizarea grupului de 53 de deputați, ținînd seama ca aceasta sesizare nu este motivată, incalcindu-se astfel

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu a găsit un motiv de neconstituționalitate, însă observa ca, în temeiul art. 114 alin.(1) din Constituție, Guvernul este obligat ca, în exercitarea prerogativelor conferite prin Legea de abilitare, să respecte cu strictețe domeniile rezervate legii organice, orice prevedere dintr-o ordonanța care ar încalcă aceasta limita fiind neconstitutionala. Chiar dacă o asemenea circumstantiere nu rezultă în mod expres din Legea de abilitare, ea este implicita și indiscutabila față de prevederile constituționale.

Pentru motivele arătate, Curtea, în unanimitate,

în numele legii

DECIDE:

1. Dispozițiile cuprinse în Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe sînt constituționale.

2. Prezenta decizie se comunică Președintelui României și Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc în data de 14 iulie 1992 și la ea au participat: Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.