Decizia nr. 435/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Caba Bura Alfred împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 28 din 12 februarie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 noiembrie 1997 și apoi pentru data de 13 noiembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 15 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Caba Bura Alfred.
Prin Decizia nr. 28 din 12 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Soluția s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, prin care s-a statuat ca aceste prevederi legale sunt constituționale.
Împotriva
Deciziei nr. 28 din 12 februarie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Caba Bura Alfred, cu motivarea ca, prin decizia recurată, Curtea nu s-a pronunțat și asupra constituționalității dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 112/1995, retinand ca "a fost sesizată de Curtea Suprema de Justiție numai cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă". Apreciază ca aceasta motivare contravine art. 144 lit. c) din Constituție, potrivit căruia Curtea hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor, precum și a Legii nr. 47/1992.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece, în legătură cu constituționalitatea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 112/1995, Curtea s-a pronunțat prin Decizia Plenului nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă și ale art. 24 și 25 din Legea nr. 112/1995, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Prin recursul declarat se susține ca Decizia nr. 28 din 12 februarie 1997 încalcă dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor, atunci când de acestea depinde judecarea cauzei.
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Prin Încheierea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 3.210/1995, Curtea Suprema de Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă, retinand ca dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 1.123/1995 nu sunt incidente în cauza.
Potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere". Asa cum s-a arătat, prin Încheierea din 15 noiembrie 1996, Curtea Constituțională a fost legal investită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, astfel ca, în mod corect, prin Decizia nr. 28 din 12 februarie 1997, Curtea Constituțională s-a pronunțat doar asupra constituționalității dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Caba Bura Alfred împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 28 din 12 februarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.