Decretul nr. 58/1952
pentru colectarea produselor agricole vegetale pe anul 1952
prezumat în vigoare
Prezidiul Marii Adunări Naționale decretează:
Articolul 1
Proprietarii și cultivatorii de terenuri agricole vor preda statului în mod obligatoriu, produse agricole la prețurile fixate și în conformitate cu, prevederile din prezentul Decret.
Articolul 2
Cultivatori, în înțelesul, prezentului Decret sînt:
a) Gospodăriile agricole individuale;
Prin gospodărie agricolă individuală, se înțelege gospodăria a carei membri lucrează împreună pământul propriu, sau deținut sub orice formă, cu unelte mașini sau animale de tracțiune proprii sau închiriate cu forte de muncă proprii sau salariate și care locuesc, consuma și valorifica în comun produsele obținute de pe terenurile pe care le cultiva, indiferent dacă aceste terenuri sînt situate pe teritoriul uneia sau mai multor comune.
Sînt considerate ca făcînd parte din terenurile gospodariilor individuale și acele terenuri deținute sub orice titlu dela rude sau alte persoane, care nu au ca ocupațiune agricultura și care nu mai locuesc în comuna unde se afla, gospodăria și au devenit salariați la întreprinderi sau instituții de Stat sau obștești.
Obligația de predare stabilită pentru gospodărie va fi comunicată conducătorului de fapt al acestuia; el răspunde de executarea ei. Dacă neexecutarea obligației de predare se datorează și altor membri ai gospodăriei agricole, vor răspunde și aceștia;
b) Intovarasirile agricole pe bază de statut model;
c) Gospodăriile agricole colective;
d) Gospodăriile agricole de Stat, fermele școlilor de orice grad, pendinte de Ministerul Agriculturii, Ministerul Comerțului Interior, Ministerul Industriei Alimentare sau alte organe centrale de Stat, Sfaturile Populare, pentru terenurile agricole pe care le exploatează, indiferent sub ce forma;
e) Gospodăriile agricole anexe de pe lîngă întreprinderi și instituții;
f) Așezămintele și asociațiile de orice fel care poseda terenuri agricole;
Articolul 3
Sînt supuse colectării următoarele produse agricole vegetale:
- Cereale: grâu, secara, orz, ovaz, porumb;
- Oleaginoase: floarea soarelui;
- Leguminoase: mazare, fasole, linte;
- Legume; cartofi, ceapa;
- Furaje: fan natural, fan cultivat;
- Semințe de plante furajere (lucerna, trifoi, borceag și iarba de sudan).
Lista produselor agricole vegetale supuse colectării prevăzută la alineatul precedent poate fi modificată prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri.
Articolul 4
Gospodăriile agricole individuale vor preda Statului la prețuri fixate de Stat, cote obligatorii de produse agricole stabilite în raport cu numărul total de ha. de teren folosit, precum și cu condițiunile economico-naturale și fertilitatea pămîntului din raionul, unde se afla pământul gospodăriei. În numărul total de ha. de teren folosit se cuprind: terenurile arabile, fanete naturale pășunile, viile și livezile de pomi. Nu se socotesc în suprafața totală suprafețele de păduri, terenuri degradate, iazurile, baltile și elesteele.
Cotele obligatorii de produse agricole sînt fixe la ha. și nu se schimba în raport cu producția marita pe care producătorii o pot obține prin munca mai chibzuita, rămînînd acestora toate surplusurile de producție, de care pot dispune liber.
În suprafața de teren arabil prevăzută în prezentul Decret, se cuprinde și suprafața arabila ce depășește 10 ari de pe lîngă curțile respective. Nu se impun ogoarele negre stabilite conform planului de cultura, dacă ele nu au fost insamantate.
Articolul 5
Producătorilor care cultiva: bumbac, în pentru samanta, în pentru fuior, canepa pentru samanta, canepa pentru fuior, tutun, sfecla de zahăr, cicoare, orez, rapita de primavara, rapita de toamna, ricin, hamei, soia, sorg de maturi, ardei-boia, mustar, mac, coriandru, chimion, anason dulce, menta și alte plante medicinale, pe bază de contracte încheiate conform Hotărîrilor Consiliului de Miniștrii cu privire la regimul contractarilor, li se scade la calcularea cotelor, din suprafața arabila, suprafețele cultivate cu aceste plante.
La fel se scad și suprafețele ocupate cu lucerna, trifoi și iarba de sudan, în cazul cînd predau drept cote semințe furajere.
Cultivatorii care nu vor respecta obligațiunile contractuale nu vor beneficia de scaderile prevăzute în prezentul articol.
Articolul 6
Pentru gospodăriile agricole colective cotele obligatorii pe ha. sînt fixe, indiferent de suprafața folosită, fiind în funcțiune numai de condițiile economico-naturale și de fertilitatea raionului în care este asezata gospodăria colectivă.
Articolul 7
Pentru sprijinirea intovarasirilor agricole pe bază de statut model, și gospodariilor agricole colective se vor acorda acestora reduceri la cotele obligatorii de produse agricole vegetale. Aceste reduceri se vor stabili prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri.
Articolul 8
Gospodăriile agricole de Stat, fermele școlilor de orice grad, Sfaturile Populare, care exploatează, terenuri agricole, indiferent sub ce forma, vor preda produse agricole după planul ce li se va întocmi de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole pe baza planurilor de producție.
Aceste planuri vor fi întocmite, lasandu-se gospodariilor respective necesarul de semințe pentru planul de cultura al anului viitor.
Articolul 9
Pentru stabilirea cotelor obligatorii, raioanele vor fi împărțite în cinci categorii, după condițiile economico-naturale și fertilitate, iar gospodăriile individuale vor fi clasate în grupe de structuri, după întinderea terenului agricol ce folosesc;
Articolul 10
Prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri se vor stabili:
- împărțirea raioanelor în categorii de predare după condițiile economico-naturale și fertilitate și clasarea gospodariilor agricole individuale în grupe de structuri după întinderea terenului agricol ce folosesc;
- cotele, modul de impunere, colectare, predare și receptionarea cotelor de predare de produse agricole vegetale supuse colectarilor pentru toate categoriile de gospodării agricole prevăzute în prezentul Decret;
- prețurile produselor agricole vegetale predate obligatoriu, condițiunile de calitate a acestor produse, termenele de predare și echivalentele;
- regimul de încasare al debitelor S.M.T. pentru plata în natura a muncilor agricole efectuate;
- reducerile și scutirile.
Articolul 11
Cotele gospodariilor chiaburesti vor putea fi majorate cu pînă la 20% .
Articolul 12
Transportul, vînzarea și cumpărarea produselor agricole vegetale supuse colectarilor înainte de îndeplinirea planului de colectare al regiunii, sînt cu desăvârșire interzisă.
După, îndeplinirea planului de colectare pe regiuni pentru produsul respectiv, și pe baza aprobării Președintelui Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, producătorii din acea regiune pot dispune liber de surplusurile lor.
Articolul 13
Predarea la timp și în condițiunile stabilite a produselor agricole cuvenite Statului este o datorie cetateneasca și patriotica.
Celor care nu predau cotele obligatorii în termenele stabilite de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, li se majorează cota respectiva după cum urmează:
a) Pentru întârzieri pînă, la 10 zile peste termen, cu 3%;
b) Pentru întârzieri pînă la 20 zile peste termen, cu 5%;
c) Pentru întârzieri peste 20 zile peste termen, cu 10%.
Articolul 14
Chiaburii care nu vor declara toate suprafețele cultivate, care vor distruge sau ascunde sub orice formă produsele agricole supuse colectarilor, cu scopul de a nu preda Statului cantitățile ce datorează, se vor pedepsi conform
Decretului Nr. 183/1949 , iar produsele agricole ale acestora, supuse colectarilor, se vor confisca în folosul Statului.
Din produsele astfel confiscate, 25% se va distribui în mod gratuit taranilor saraci și mijlocasi, care au ajutat la descoperirea infracțiunilor.
Articolul 15
Se vor pedepsi în conformitate cu
Decretul Nr. 183/1949
pentru sancționarea infracțiunilor economice:
a) Cei care nu vor preda cotele obligatorii în termen de 20 zile dela data fixată pentru predare sau vor vinde produsele agricole supuse colectarilor prin călcarea prevederilor art. 10;
b) Cei care nu vor declara exact suprafețele folosite sau vor diviza gospodăriile agricole individuale, cu scopul trecerii lor dela o categorie superioară de predare la una inferioară;
c) Cei care nu vor transporta produsele agricole vegetale supuse colectarilor direct dela batoze la bazele de recepție;
d) Cei care se vor sustrage sau vor împiedica sub orice formă, aducerea la îndeplinire a obligațiunilor legale de predare.
Articolul 16
Angajații Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, ai Sfaturilor Populare, ai Centrelor Regionale de receptionare și ai bazelor de receptionare, precum și angajații instituțiilor și întreprinderilor economice de Stat și cooperatiste, care vor contraveni sub orice formă prevederilor legale referitoare la impunerea, colectarea, receptionarea și conservarea produselor agricole vegetale, se vor pedepsi conform legilor penale.
Infracțiunile de mai sus se constata prin procese-verbale adresate de membrii Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare, de împuterniciții Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, precum și de organele judiciare în drept a face astfel de constatări.
Dat în București la 15 Martie 1952.
C.I. PARHON
MARIN FLOREA IONESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.