Decizia nr. 466/1997
referitoare le excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Preda Natalia împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 *)
----------
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 18 octombrie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 și a art. 330^2 din Codul de procedură civilă, ridicată de Preda Natalia.
Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Preda Natalia, pentru următoarele motive: excepția de fost soluționată fără citarea părților; s-a dispus conexarea unor dosare care au obiectul diferit și părți diferite.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece, asupra constituționalității art. 330^1 și ale art. 330^2, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia definitivă, care sunt obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacat, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Motivul de recurs privind necitarea părților la judecata în fond este neîntemeiat. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, soluția se adoptă cu unanimitatea voturilor membrilor completului de judecată, fără citarea părților.
Nici motivul de recurs privind conexarea dosarelor la judecata în fond nu este intemeiata. Potrivit art. 164 din Codul de procedură civilă, pricinile se por conexă atât la cererea părților, cat și din oficiu, de către instanța, atunci când exista o strânsă legătură de obiect și cauza care să justifice judecarea împreună a unor pricini. În speta, obiectul dosarelor conexate fiind excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, evident ca între aceste dosare exista o strânsă legătură, iar conexarea lor este justificată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Preda Natalia împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 1997.
*) Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 202 din 21 august 1997.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.