Decizia nr. 573/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Polizu Radu Alexandru împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 20 noiembrie 1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Polizu Radu Alexandru.
Prin Decizia nr. 25 din 5 februarie 1997 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentată pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Polizu Radu Alexandru
În ședința publică din data de 27 noiembrie 1997, recurentul Polizu Radu Alexandru a declarat ca își retrage cererea de recurs, solicitând și returnarea Dosarului nr. 490/1996 la Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă.
Ținând seama de prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională ia act de cererea de renunțare la calea de atac, care nu este contrară prevederilor art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, al art. 267 din Codul de procedură civilă, precum și al art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de Polizu Radu Alexandru împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 1997.
---------------
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*) Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 23 octombrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.