Tratat · Parlamentul

Tratatul din 21 aprilie 1992

între România și Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca și parteneriatul în Europa

prezumat în vigoare

Data actului
21 aprilie 1992
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 237 din 24 septembrie 1992
Structură
32 de articole · 24.408 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

România și Republica Federala Germania,

hotărîte sa continue tradițiile relațiilor fructuoase dintre țările și popoarele lor și să le aseze pe o baza noua, larga, orientata spre viitor, în spiritul cooperării prietenești și parteneriatului,

încurajate de schimbările istorice din Europa sa întreprindă noi pasi hotariti pentru depășirea definitivă a divizării Europei și pentru crearea unei ordini juste și durabile de pace în Europa, precum și a unor structuri cooperative de securitate,

constiente de interesele lor comune și de răspunderea lor comuna pentru edificarea unei noi Europe, libere și unite prin drepturile omului, democratie și statul de drept,

convinse ca dobindirea calității de membru al Consiliului Europei, spre care aspira România, și apropierea ei de alte instituții europene vor întări aceste valori,

recunoscind ca un element important pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale îl reprezintă cooperarea economică,

ținînd seama de contribuția creatoare a celor două popoare la moștenirea culturală comuna a Europei se de insemnatatea schimburilor culturale pentru înțelegerea reciprocă și calauzite de dorința de a păstra și valorifica imbogatirea reciprocă a culturii lor, acumulate de-a lungul secolelor,

constiente ca minoritatea germană din România a adus și aduce în continuare o contribuție valoroasa și inconfundabila la viața societății românești și constituie astfel o punte fireasca de legătură între cele doua popoare,

în dorința de a păstra viabila aceasta contribuție istorica, spre binele comun,

ferm convinse ca tinerei generații îi revine un rol deosebit în organizarea de perspectiva a dialogului și a cooperării dintre cele doua tari,

au convenit următoarele:

Articolul 1

(1)

Părțile contractante vor organiza și dezvolta relațiile dintre ele în spiritul cooperării prietenești și de parteneriat în Europa. Ele vor acționa pentru realizarea unei strinse colaborări în toate domeniile; dacă va fi necesar, vor încheia noi înțelegeri.

(2)

Ele tind spre crearea unei Europe în care, pe baza democrației și a statului de drept, vor fi respectate drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv cele ale persoanelor aparținînd minorităților naționale.

Articolul 2

Părțile contractante, în organizarea relațiilor dintre ele, precum și în problemele păcii, securității și colaborării în Europa și în lume, vor acționa în conformitate cu dreptul internațional, în special cu Carta Natiunile Unite, precum și cu Actul final de la Helsinki din 1 august 1975, cu Carta de la Paris pentru o noua Europa din 21 noiembrie 1990, precum și cu celelalte documente ale Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa. Ele se vor calauzi îndeosebi după următoarele principii:

Obiectivul suprem al politicii lor este menținerea și consolidarea păcii și prevenirea sigura a oricăror razboaie și a altor conflicte armate.

Ele se pronunța pentru valabilitatea de durata a principiilor confirmate în Carta de la Paris, referitoare la respectarea drepturilor omului, edificarea statului de drept și a democrației și, în mod deosebit, sînt de acord ca orice formă de dominatie totalitara trebuie respinsă.

Ele respecta egalitatea suverana, integritatea teritorială, inviolabilitatea frontierelor, independenta politica a tuturor statelor, precum și principiul interzicerii amenințării cu forta și a folosirii forței.

Ele vor soluționa diferendele dintre ele exclusiv prin mijloace pașnice.

Ele reafirma dreptul tuturor popoarelor de a-și hotărî soarta în mod liber și fără amestec din afară și de a-și infaptui dezvoltarea politica, economică, socială și culturală asa cum o doresc.

Ele vor aseza în centrul politicii lor fiinta umană, cu demnitatea și cu drepturile sale, preocuparea pentru supravietuirea omenirii și păstrarea mediului natural.

Articolul 3

Părțile contractante vor sprijini procesul securității și cooperării în Europa, pe baza Actului final de la Helsinki și a celorlalte documente C.S.C.E., în special Carta de la Paris pentru o noua Europa; ele vor contribui, împreună cu toate statele participante, la consolidarea și dezvoltarea în continuare a acestui proces, în special prin folosirea și dezvoltarea adecvată a structurilor și instituțiilor nou create. Garantarea drepturilor omului, precum și a democrației și a statului de drept reprezintă pentru ele o problemă de interes comun.

Articolul 4

(1)

Părțile contractante au obiectivul comun de a acționa, în contextul politic și militar aflat în plină schimbare în Europa, pentru consolidarea stabilitatii și pentru sporirea securității prin dezvoltarea unor structuri cooperative de securitate. Ele vor colabora, în mod deosebit, pentru a folosi posibilitățile noi în vederea eforturilor comune în domeniul securității.

(2)

Ele se pronunța pentru realizarea unor înțelegeri obligatorii și eficient verificabile, pentru reducerea forțelor armate și armamentelor la un nivel cît mai scăzut, care să fie suficient pentru apărare, dar sa nu permită comiterea unei agresiuni.

(3)

Ele se angajează sa acționeze, atît fiecare cît și împreună, pentru deplina aplicare a convențiilor existente în domeniul dezarmarii și al controlului inarmarilor, pentru lărgirea, în continuare, a măsurilor de control al inarmarilor, de natura sa întărească stabilitatea în încrederea în Europa, inclusiv în diferite regiuni ale acesteia, și sa ducă la o mai mare transparenta.

Articolul 5

(1)

Părțile contractante subliniaza rolul important al consultărilor, la toate nivelurile, cu privire la probleme importante internaționale, ale securității și cooperării în Europa, precum și cu privire la dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale.

(2)

Miniștrii afacerilor externe se vor îngriji de aplicarea prezentului tratat, în ansamblu. Părțile contractante se pronunța pentru organizarea de consultări între miniștri de resort, precum și între înalți funcționari.

(3)

Potrivit necesităților, comisiile mixte își vor desfășura activitatea pe bază de înțelegeri.

Articolul 6

În cazul apariției unei situații care, după părerea uneia dintre părțile contractante, reprezintă o amenințare la adresa păcii sau o încălcare a păcii, sau poate genera o situație internationala periculoasa, cele doua părți contractante vor coopera în cadrul procedurilor Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa și ale Organizației Națiunilor Unite. Ele vor intra imediat în contact și se vor strădui să-și armonizeze pozițiile și să se pună de acord asupra unor măsuri de natura sa ducă la ameliorarea acestei situații sau la soluționarea ei.

Articolul 7

(1)

Părțile contractante vor sprijini contactele și schimbul de experienta între parlamente, în vederea consolidării procesului de democratizare și pentru promovarea relațiilor bilaterale și a cooperării în Europa.

(2)

Ele vor incuraja dezvoltarea cooperării de parteneriat și a contactelor directe dintre orașe, comune și alte unități administrativ-teritoriale.

Articolul 8

(1)

Părțile contractante subliniaza rolul important al cooperării regionale, inclusiv dintre statele riverane la Dunăre, în vederea dezvoltării împreună a Europei.

(2)

Ele vor extinde cooperarea lor reciprocă, precum și cu alte state riverane la Dunăre, în vederea dezvoltării în continuare a navigației pe Dunăre. Ele vor acorda o atenție deosebită cooperării în domeniul prevenirii, constatării și eliminării poluarii apelor Dunării și a zonelor adiacente.

Articolul 9

(1)

Părțile contractante acorda cea mai mare însemnătate obiectivului Unității Europene pe baza drepturilor omului, democrației și statului de drept și vor acționa pentru realizarea acestei unități.

(2)

Ele acorda o mare însemnătate participării României ca membru la Consiliul Europei, în vederea integrării ei în comunitatea statelor, bazată pe aceste valori. Ele vor intensifica cooperarea lor în cadrul instituțiilor și convențiilor Consiliului Europei, în vederea realizării acestor obiective și a unei implicari mai accentuate a acestei organizații a statelor europene în construcția Europei viitorului.

(3)

Prin încheierea acordului comercial și de cooperare dintre Comunitatile Europene și România s-au creat premisele pentru a putea contribui - pe lîngă ajutorul pe termen scurt - și prin măsuri pe termen mediu, la sprijinirea procesului de reforme politice și economice.

(4)

Republica Federala Germania sprijină eforturile în vederea creării condițiilor pentru o continua apropiere economică și politica a României de Comunitatea Europeană, în special prin încheierea unui acord de asociere.

Articolul 10

(1)

Părțile contractante vor promova extinderea și diversificarea relațiilor lor economice în toate domeniile. În cadrul legislației lor naționale și al obligațiilor lor decurgind din tratate internaționale, inclusiv al obligațiilor Republicii Federale Germania decurgind din participarea sa ca membru la Comunitatea Europeană, ele vor acorda persoanelor fizice sau juridice cele mai avantajoase condiții-cadru, îndeosebi în domeniile economic, juridic și organizatoric, pentru activități cu caracter economic și lucrativ.

(2)

Ele sînt de acord ca înfăptuirea reformei economice care a început în România trebuie să fie sprijinita prin cooperare internationala. Republica Federala Germania este dispusă sa acționeze, atît bilateral cît și multilateral, pentru sprijinirea dezvoltării economice a României în direcția unei economii sociale de piața pe deplin dezvoltate, ca o contribuție la diminuarea diferențelor în nivelul de dezvoltare economică în Europa.

(2) Părțile contractante își exprima disponibilitatea lor de a coopera în cadrul instituțiilor financiare multilaterale, în special cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ținînd cont de interesele lor reciproce și de cooperarea cu alte tari.

(4) Ele vor acționa, îndeosebi, pentru dezvoltarea în continuare a cooperării cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor de capital, pe baza acordului încheiat la 12 octombrie 1979, folosind instrumentele disponibile. O atenție deosebită se va acorda cooperării dintre întreprinderile mici și mijlocii.

(5) Ele vor sprijini și extinde colaborarea în domeniul pregătirii și perfecționării de specialiști și factori de conducere din economie.

Articolul 11

Părțile contractante sînt de acord în ceea ce privește insemnatatea deosebită a cooperării lor în domeniul producției, transportului, depozitarii și prelucrării produselor agricole, precum și pentru crearea și dezvoltarea unor exploatări agricole moderne și eficiente, care să întrețină relații de cooperare cu industria alimentara și prelucratoare, precum și cu rețelele de comercializare.

Articolul 12

(1)

Părțile contractante acorda o mare importanța identificarii și combaterii pericolelor care ameninta mediul înconjurător și conservării bazelor naturale de viața, ținînd seama și de interesele generațiilor viitoare. Ele reafirma hotărîrea lor de a extinde colaborarea în domeniul protecției mediului, pe bază de acorduri, precum și de a o intensifica în continuare în cadrul multilateral.

(2)

Ele se pronunța pentru o politica europeană a mediului înconjurător, în scopul unei dezvoltări de durata, compatibila din punct de vedere ecologic, în întreaga Europa.

Articolul 13

(1)

Părțile contractante vor promova intensificarea transporturilor aeriene, pe căile ferate și rutiere, precum și a navigației maritime și pe căile navigabile interioare, folosind cele mai moderne tehnologii.

(2)

Ele vor depune eforturi pentru a crea condiții-cadru favorabile pentru folosirea legăturilor și a mijloacelor lor de transport în transportul direct între teritoriile lor, precum și în transportul de tranzit.

(3)

Ele vor promova, de asemenea, extinderea, îmbunătățirea și armonizarea legăturilor de comunicație dintre cele doua tari, ținînd seama de dezvoltarea internationala și, îndeosebi, europeană în domeniul standardizarii și tehnologiei. Aceasta se referă, în mod special, la legăturile de telefon și telex, precum și la cele pentru transmiterea electronică a datelor.

Articolul 14

Părțile contractante vor extinde, în continuare, colaborarea tehnico-științifică, spre binele oamenilor și în scopuri pașnice, pe baza convențiilor încheiate. În acest sens, ele vor realiza proiecte comune și vor sprijini initiativele corespunzătoare ale oamenilor de știința și ale instituțiilor de cercetare. Ele vor înlesni schimbul de oameni de știința și specialiști, de documentații și informații tehnico-științifice, precum și accesul la arhive, biblioteci, instituții de cercetare și alte asemenea instituții.

Articolul 15

(1)

Părțile contractante convin sa pună în aplicare, ca norme juridice, standardele privind protecția minorităților cuprinse în documentul Reuniunii de la Copenhaga asupra dimensiunii umane a Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa, din 29 iunie 1990, precum și în alte documente ale Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa.

(2)

Drept urmare, persoanele aparținînd minorităților germane din România, și anume cetățenii români de origine germană, au, îndeosebi, dreptul, individual sau împreună cu alți membri ai grupului lor, la libera exprimare, la menținerea și dezvoltarea în continuare a identității etnice, culturale, de limba și religioase, la adapost de orice încercare de asimilare împotriva voinței lor. Ei au dreptul să-și exercite pe deplin și efectiv drepturile omului și libertățile fundamentale, fără nici o discriminare și în deplina egalitate în fața legii.

Persoanele aparținînd minorității germane au dreptul sa participe, în mod efectiv, la treburile publice, îndeosebi la activitățile privind protecția și promovarea identității lor.

(3)

Apartenența la minoritatea germană din România depinde de decizia proprie a fiecărei persoane, iar dintr-o asemenea opțiune nu poate rezultă nici un dezavantaj.

(4)

În caz de divergențe de opinie privind interpretarea și aplicarea prezentului articol, părțile contractante, fără a aduce atingere prevederilor art. 5, vor aplica procedurile în vigoare în cadrul Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa privind reglementarea diferendelor. Ele sînt de acord, de asemenea, ca, în interesul grupului de persoane la care se referă prezentul articol și al incurajarii înțelegerii, încrederii și respectului reciproc, nici una sa nu declare unilateral drept inaplicabila o asemenea procedura de reglementare a diferendelor.

Articolul 16

(1)

România va proteja identitatea persoanelor aparținînd minorității germane din România și va sprijini promovarea ei prin măsuri concrete, în special prin crearea condițiilor favorabile pentru funcționarea școlilor și instituțiilor culturale de limba germană din zone în care trăiesc membri ai acestui grup. România va permite și va facilita măsurile de promovare din Republica Federala Germania în favoarea minorității germane din România.

(2)

Părțile contractante vor conveni programe de măsuri concrete pentru a asigura menținerea minorității germane și pentru a o sprijini în reorganizarea vieții ei sociale, culturale și economice, în noile condiții din România. Aceste măsuri vor fi astfel concepute și infaptuite încît sa nu lezeze drepturile altor cetățeni români.

Articolul 17

Nici unul din angajamentele din art. 15 și 16 nu poate fi interpretat ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate sau de a comite vreo acțiune contrară scopurilor și principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite, altor obligații decurgind din dreptul internațional sau prevederilor Actului final de la Helsinki și ale Cartei de la Paris, inclusiv principiul integrității teritoriale a statelor.

Articolul 18

(1)

Părțile contractante se vor strădui sa intensifice și sa extindă schimburile culturale în toate domeniile și la toate nivelurile, pe baza acordurilor și înțelegerilor existente între ele, contribuind astfel la cunoașterea reciprocă a valorilor culturale naționale, precum și la imbogatirea patrimoniului comun al culturii europene.

(2)

Reprezentanții părților contractante se vor intilni periodic pentru a evalua schimburile culturale în toate domeniile și pentru a formula recomandări.

(3)

Părțile contractante vor incuraja colaborarea culturală directa, în special între organizații și instituții culturale, uniuni de creație, precum și între oameni de cultura și arta din cele doua tari.

Articolul 19

(1)

Părțile contractante vor colabora în vederea păstrării și valorificării moștenirii culturale europene, inclusiv în domeniul conservării monumentelor.

(2)

Ele se vor îngriji, în mod deosebit, de siturile și bunurile culturale de pe teritoriul lor, care sînt mărturia unor evenimente istorice, precum și a unor realizari și traditii culturale și științifice ale celeilalte culturi. Ele vor permite accesul liber și nestingherit la ele și, în măsura în care acesta nu poate fi reglementat pe baza competentelor statului, vor interveni în favoarea unui asemenea acces. Siturile și bunurile culturale menționate se vor afla sub protecția legilor. Părțile contractante, inspirate de dorința celor două popoare pentru o mai buna cunoaștere și înțelegere reciprocă, vor transpune în viața inițiative comune în acest domeniu.

Articolul 20

Părțile contractante vor transpune în viața acordul dintre ele privind înființarea de centre de cultura și informații, pe bază de reciprocitate, și activitatea acestora, folosind toate posibilitățile oferite de acesta.

Articolul 21

(1)

Părțile contractante reafirma dorința lor de a extinde cooperarea în toate domeniile învățămîntului și științei. În mod deosebit, ele vor promova cooperarea directa între instituții de învățămînt mediu și universitar și între instituții științifice, prin schimburi de elevi, studenți și cadre didactice. Ele se vor strădui sa înființeze în România școli cu predarea în ambele limbi.

(2)

Ele se vor strădui sa lărgească posibilitățile de recunoaștere reciprocă a diplomelor de studii universitare.

Articolul 22

Părțile contractante acorda o deosebită însemnătate cooperării în domeniul învățămîntului tehnic și profesional și vor extinde și adinci aceasta cooperare.

Articolul 23

(1)

Părțile contractante vor promova contacte largi, în special vizite și intilniri între cetățenii lor, pe care ele le considera drept premisa esențială pentru cunoașterea reciprocă și o mai buna înțelegere între popoarele lor.

(2)

Ele vor sprijini cooperarea strinsa între partide politice, sindicate, biserici și comunități religioase, fundații, organizații de sport, instituții sociale, organizații și asociații ale femeilor, în domeniul protecției mediului și alte organizații și asociații obștești.

Articolul 24

(1)

Părțile contractante confirma disponibilitatea lor de a înlesni tuturor persoanelor interesate accesul larg la limba și cultura celeilalte tari. Ele vor sprijini inițiative în acest sens ale organizațiilor publice și particulare.

(2)

Ele vor coopera în ceea ce privește trimiterea de profesori, calificarea și perfecționarea de cadre didactice, precum și la producerea și punerea la dispoziție a materialului didactic, inclusiv folosirea materialelor audiovizuale.

(3)

Ele vor acționa pentru extinderea învățării limbii celeilalte tari, în școli și în alte instituții de învățămînt. Ele se vor strădui sa lărgească posibilitățile de studiere, în universitățile lor, a culturii, literaturii și limbii celeilalte tari.

Articolul 25

Părțile contractante vor acorda, în cadrul dezvoltării viitoare a relațiilor lor, o importanța deosebită participării active a tinerei generații la promovarea înțelegerii reciproce. De aceea, ele se pronunța pentru contacte intense și cuprinzatoare între tineretul român și german. În consecința, ele vor promova și sprijini întîlnirile, schimburile și cooperarea dintre tineri.

Articolul 26

(1)

Părțile contractante sprijină cooperarea în domeniul mijloacelor de comunicare, îndeosebi televiziunea, radioul și presa scrisă. Ele vor acționa pentru receptionarea nestingherita a programelor radio și de televiziune din cealaltă țara.

(2)

Ele au convenit ca publicațiile și suplimentele la ziare și reviste în limba celeilalte tari să poată fi, în mod liber, editate și difuzate. În conformitate cu art. 19 și 20 ale Pactului internațional asupra drepturilor civile și politice, publicațiile editate în cealaltă țara pot fi introduse și difuzate în mod nestingherit.

Articolul 27

Părțile contractante vor lua, în concordanta cu stadiul relațiilor lor juridice, toate măsurile menite sa promoveze și sa înlesnească călătoriile și turismul.

Articolul 28

(1)

Cooperarea dintre părțile contractante se referă și la domeniul sanitar, inclusiv prin consultări privind reorganizarea și modernizarea sistemului sanitar din România.

(2)

Părțile contractante vor dezvolta și adinci relațiile lor în domeniul protecției sociale și al cooperării în problemele de muncă și politica socială.

Articolul 29

(1)

Părțile contractante vor coopera în vederea îmbunătățirii asistenței juridice în materie civilă și penală, precum și în probleme administrative și consulare, ținînd seama de ordinea lor juridică și de convențiile multilaterale. În acest sens, ele vor acorda o atenție deosebită posibilităților de simplificare a procedurilor, în interesul cetățenilor lor.

(2)

În cadrul legislației lor, ele vor coopera în vederea combaterii criminalitatii, în special a crimei organizate, inclusiv a traficului ilegal cu stupefiante, terorismului internațional, a traficului ilegal de persoane, a infracțiunilor privind traficul cu arme, precum și a contrabandei cu opere de arta.

Articolul 30

Părțile contractante vor conlucra pentru a-și acorda ajutor reciproc în cazul unor catastrofe și accidente grave.

Articolul 31

Prezentul tratat nu este îndreptat împotriva nimănui. El nu aduce în nici un fel atingere drepturilor și obligațiilor decurgind din convențiile bilaterale și multilaterale în vigoare, încheiate de părțile contractante cu alte state.

Articolul 32

(1)

Prezentul tratat va fi supus ratificării; schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc, cît mai curînd posibil, la Bonn.

(2)

Prezentul tratat va intra în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare.

(3)

Prezentul tratat va avea o valabilitate de 10 ani. După aceea, valabilitatea lui se va prelungi, automat, pe noi perioade de 5 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu va denunta tratatul, în scris, cu cel puțin un an înaintea expirării termenului respectiv de valabilitate.

Drept pentru care, reprezentanții celor două părți contractante au semnat și sigilat prezentul tratat.

Încheiat la București la 21 aprilie 1992, în doua exemplare, fiecare în limbile română și germană, ambele texte avînd valabilitate.

Pentru România,

Adrian Nastase

Pentru Republica Federala Germania,

Hans Dietrich Genscher

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.