Convenție · Organizația Internatională a Muncii

Convenția nr. 144/1976

privitoare la consultarile tripartite destinate sa promoveze aplicarea normelor internaționale ale muncii

prezumat în vigoare

Data actului
2 iunie 1976
Emitent
Organizația Internatională a Muncii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 237 din 24 septembrie 1992
Structură
14 articole · 8.722 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

reamintind dispozițiile convențiilor și recomandărilor internaționale existente - în special Convenția asupra libertății sindicale și protecția dreptului sindical, 1948, Convenția asupra dreptului de organizare și de negociere colectivă, 1949, și recomandarea asupra consultării esaloanelor industrial și național, 1960 - care afirma dreptul celor ce angajează și al muncitorilor de a stabili organizații libere și independente și cer să fie luate măsuri de promovare a unor consultări eficiente la nivel național între autoritățile publice și organizațiile celor ce angajează și ale muncitorilor, precum și dispozițiile numeroaselor convenții și recomandări internaționale ale muncii, care prevăd consultarea organizațiilor celor ce angajează și ale muncitorilor asupra măsurilor ce trebuie luate pentru punerea lor în aplicare,

după examinarea celei de-a 4-a probleme pe ordinea de zi a sesiunii, intitulata "Crearea mecanismelor tripartite însărcinate sa promoveze punerea în practica a normelor internaționale ale muncii" și după luarea deciziei de a adopta anumite propuneri relative la consultarile tripartite destinate sa impulsioneze punerea în practica a normelor internaționale ale muncii,

după luarea deciziei ca aceste propuneri sa ia forma unei convenții internaționale,

adopta, la data de 21 iunie 1976, convenția următoare, care va fi denumita Convenția asupra consultărilor tripartite relative la normele internaționale ale muncii, 1976.

*) Data intrării în vigoare: 16 mai 1978; traducere.

Conferința generală a O.I.M., convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al O.I.M. și fiind reunita în a 61-a sesiune a sa, pe data de 2 iunie 1976,

Articolul 1

În prezenta convenție, termenul organizații reprezentative semnifica organizațiile cele mai reprezentative ale celor ce angajează și ale muncitorilor, bucurindu-se de dreptul la libertatea sindicala.

Articolul 2

1. Orice stat membru al O.I.M., care ratifica prezenta convenție, se angajează sa pună în practica procedurile care asigura consultări eficace între reprezentanții guvernului, al celor ce angajează și ai muncitorilor asupra problemelor privind activitățile O.I.M., enunțate la art. 5 paragraful 1, menționat mai jos.

2. Natura și forma procedurilor prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol vor fi determinate în fiecare țara, conform practicii naționale, după consultarea organizațiilor reprezentative, dacă acestea exista, și dacă astfel de proceduri nu au fost încă stabilite.

Articolul 3

1. În scopul procedurilor vizate prin prezenta convenție, reprezentanții celor ce angajează și ai muncitorilor vor fi aleși în mod liber de organizațiile lor reprezentative, dacă acestea exista.

2. Cei ce angajează și muncitorii vor fi reprezentați, în mod egal, în orice organism unde pot avea loc consultări.

Articolul 4

1. Autoritatea competența își va asuma responsabilitatea sprijinului administrativ al procedurilor vizate prin prezenta convenție.

2. Se vor pune de acord corespunzător autoritatea competentă și organizațiile reprezentative, dacă acestea exista, pentru finanțarea oricărei pregatiri necesare persoanelor participante la aceste proceduri.

Articolul 5

1. Procedurile vizate prin prezenta convenție vor avea ca obiect consultări asupra:

a) raspunsurilor guvernelor la chestionare referitoare la punctele înscrise pe ordinea de zi a Conferintei Internaționale a Muncii și comentariile guvernelor asupra proiectelor textelor care trebuie să fie discutate în conferința;

b) propunerilor ce urmează a fi prezentate autorității sau autorităților competente în legătură cu convențiile și recomandările care trebuie să le fie supuse, conform art. 19 al Constituției O.I.M.;

c) reexaminarii, la intervale rezonabile, a convențiilor neratificate și a recomandărilor care încă nu s-au pus în aplicare, pentru a infatisa măsurile care ar putea fi luate pentru a promova aplicarea și ratificarea lor, dacă este cazul;

d) problemelor pe care le pot pune rapoartele ce urmează a fi prezentate B.I.T. - ului, conform art. 22 al Constituției O.I.M.;

e) propunerilor referitoare la denunțarea convențiilor ratificate.

2. Pentru a asigura o examinare adecvată a problemelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol, consultarile vor avea loc la intervale rezonabile, fixate de comun acord, dar cel puțin o dată pe an.

Articolul 6

Dacă este necesar, după consultarea organizațiilor reprezentative, dacă acestea exista, autoritatea competentă va face un raport anual asupra funcționarii procedurilor vizate prin prezenta convenție.

Articolul 7

Ratificarile oficiale ale prezentei convenții vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii și înregistrate de către acesta.

Articolul 8

1. Prezenta convenție nu va obliga decît statele membre ale Organizației Internaționale a Muncii, a căror ratificare a fost înregistrată de către directorul general.

2. Ea va intra în vigoare la 12 luni după ce ratificarile a doua state membre au fost înregistrate de către directorul general.

3. În continuare, aceasta convenție va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, la 12 luni după data înregistrării ratificării sale.

Articolul 9

1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenție poate să o denunțe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării inițiale în vigoare a convenției, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii și înregistrat de către acesta. Denunțarea nu va avea efect decît la un an de la data înregistrării sale.

2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenție, care în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani, menționată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunțare prevăzută prin prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de 10 ani și, ca urmare, va putea denunta prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 10

1. Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor și denuntarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizației.

2. Notificînd statele membre ale organizației înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost adusă la cunoștința, directorul general va atrage atenția statelor membre ale organizației asupra datei la care prezenta convenție va intra în vigoare.

Articolul 11

Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va comunică secretarului general al Națiunilor Unite, în scopul înregistrării, în conformitate cu art. 102 al Cartei Națiunilor Unite, informații complete în legătură cu toate ratificarile și toate actele de denunțare pe care le-a înregistrat în conformitate cu articolele precedente.

Articolul 12

Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicării prezentei convenții și va examina dacă este cazul să se înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii sale totale sau parțiale.

Articolul 13

1. În cazul în care conferința ar adopta o noua convenție care revizuieste total sau parțial prezenta convenție și numai dacă noua convenție nu dispune altfel:

a) ratificarea de către un stat membru a noii convenții de revizuire va antrena, de plin drept, fără a se tine seama de art. 9 de mai sus, denunțarea imediata a prezentei convenții, sub rezerva ca noua convenție care revizuieste sa fi intrat în vigoare;

b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenții care revizuieste, prezenta convenție va inceta de a mai fi deschisă ratificării statelor membre.

2. Prezenta convenție va rămîne în orice caz în vigoare în forma și conținutul sau pentru statele membre care au ratificat-o și care nu vor ratifica convenția care revizuieste.

Articolul 14

Textele francez și englez ale prezentei convenții au aceeași valabilitate.
──────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.