Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 87/1998

referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
19 mai 1998
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 256 din 8 iulie 1998
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 6.996 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Decizia nr. 73/1996 4 iunie 1996 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, …

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.639/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 25 februarie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă contravin art. 128 și 130 din Constituție.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata. Codul de procedură civilă nu interzice părților să-și manifeste dreptul de dispoziție chiar și în căile de atac exercitate de procuror. Părțile de proces pot renunța, în condițiile legii, la dreptul subiectiv, pot fi de acord cu pretențiile părții adverse sau pot tranzacționa. În temeiul acestui principiu, în cazul recursului în anulare, părțile pot solicita continuarea judecații. Negarea acestui drept al părților, în cazul unei cai de atac exercitate de procuror, echivaleaza cu încălcarea principiului liberului acces la justiție. A admis ca procurorul general are dreptul discretionar de a retrage în masa recursurile în anulare, pe care le-a declarat anterior, în condițiile în care instanța sesizată cu soluționarea acestora le-a admis în cele mai multe dintre cauzele judecate constituie o împiedicare a restabilirii legalității, prin desființarea hotărârilor prin care au fost incalcate principiile esențiale ale statului de drept.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă apare ca neîntemeiată, având în vedere practica constanta a Curții Constituționale, prin care s-a statuat ca acest text este constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, "Până la închiderea dezbaterilor, procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile din proces pot cere continuarea judecații".

Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. În considerentele acestei decizii s-a reținut ca "Art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce privește dispozițiile art. 330^4, astfel ca ea a rămas definitivă.

Faptul ca întregul text a fost declarat constituțional nu a împiedicat părțile, în alte cauze, sa invoce excepția de neconstituționalitate a aceluiași text, Curtea mentinand prin deciziile pronunțate aceeași soluție de constituționalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea practicii sale.

Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat și prin deciziile nr. 67 și nr. 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând aceasta excepție. Pentru a se pronunța aceasta soluție s-a reținut, în esenta, ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu contravin prevederilor art. 125 și 128 din Constituție, deoarece faptul ca o cale de atac, care se poate exercita numai de către procurorul general, este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, nu este o problemă de constituționalitate, ci de opțiune legislativă care nu poate fi cenzurata de justiția constituțională. S-a reținut, de asemenea, ca posibilitatea părții interesate de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituționale, deoarece art. 128 și 130 din Constituție nu sunt afectate, iar exercitarea recursului în anulare s-a făcut în condițiile legii și partea nu va putea susține un alt motiv decât cel invocat de procurorul general, dar, desigur, în lumina intereselor sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.639/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 1998.

PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.