HG nr. 558/1992
privind suplimentarea numărului de posturi de specialitate din unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor și dotarea unor unități fiscale cu autoturisme
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
În vederea asigurării introducerii în bune condiții a taxei pe valoarea adăugată, numărul maxim de posturi aprobat prin anexa nr. 2 la
Hotărîrea Guvernului nr. 365/1992
pentru direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat și unitățile subordonate acestora se suplimenteaza cu 5.000 posturi.
Articolul 2
Ministerul Economiei și Finanțelor va repartiza posturile suplimentare pe unități teritoriale, în funcție de necesitățile rezultate din amplificarea sarcinilor personalului fiscal.
Articolul 3
Unitățile fiscale din municipii, orașe și sectoarele municipiului București, cu peste 200.000 de locuitori, se doteaza cu cîte un autoturism pentru transport de persoane.
Articolul 4
Ministerul Economiei și Finanțelor va asigura punerea în aplicare a prezentei hotărîri.
PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: Ministrul economiei și finanțelor, George Danielescu Ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, Florian Bercea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.