Decret · Marea Adunare Națională

Decretul nr. 212/1953

privind reglementarea profesiunii de medic

prezumat în vigoare

Data actului
13 mai 1953
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953
Citat de
1 act
Structură
19 articole · 8.834 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Dreptul de a practica profesiunea de medic îl au în Republica Populara Română, persoanele care au obținut titlul de medic, după distincțiunile de la art. 2.

Articolul 2

Au dreptul la practica profesiunii de medic:

a) medicii care au absolvit o școala superioară de medicina și au obținut diploma pentru titlul de medic în țara;

b) medicii cărora li s-a echivalat în țara diploma pentru titlul de doctor în medicina sau medic obținută în alte state.

Actele care stabilesc dreptul la titlul de medic sînt: diploma instituției medicale de învățămînt superior sau copia legalizată a acesteia.

Articolul 3

La intrarea lor în serviciu, medicii sînt obligați să prezinte administrației actele care stabilesc dreptul la titlul de medic.

Cei care angajează medici, fără ca aceștia să prezinte actele prevăzute în alineatul precedent, sînt răspunzători potrivit legilor penale.

Medicii care vor practica în particular, sînt obligați să se înregistreze la secțiunea sanitară a raionului sau orașului de subordonare regionala în raza căruia practica medicina în particular, în care scop au obligația să prezinte actele prevăzute în art.2.

Cadrele care practica în prezent profesiunea de medic se vor inregistra la secțiunea sanitară respectiva în termen de 3 luni de la apariția prezentului decret, potrivit alineatului precedent.

Articolul 4

În cazul cînd medicul nu prezintă nici unul din actele prevăzute la art. 2 sau în cazul cînd din cele prezentate nu rezultă în mod neîndoielnic dreptul la titlul de medic, secțiunea sanitară poate acorda celui în cauza un termen pentru aducerea actelor ce sînt necesare.

Dacă acestea nu sînt prezentate în termenul acordat, stabilirea dreptului persoanei la titlul de medic este de competența Ministrului Sănătății.

Cînd cei interesați nu pot face dovada dreptului la titlul de medic, vor fi supuși unui stagiu de practica și unui examen de control, dacă fac dovada ca au îndeplinit funcția de medic într-o unitate medicală de stat, în ultimii 10 ani.

Articolul 5

Pot fi supuși executării unui stagiu de practica și unui examen de control, medicii care nu au lucrat în profesiunea respectiva timp de 5 ani, dacă doresc a exercita din nou profesiunea de medic.

De asemenea, pot fi supuși unui stagiu de practica sau unui examen de control, medicii care au arătat prin rezultatele practicii în timpul activității lor cunoștințe cu totul neîndestulătoare. Secțiunile sanitare regionale vor semnala aceste cazuri, ce vor fi anchetate de o comisie desemnată de Ministrul Sănătății.

Condițiile examenului de control și durata stagiului de practica se stabilesc prin instrucțiuni, ce către Ministerul Învățămîntului Superior.

Medicului supus la una din probele de mai sus și care da dovada manifesta a lipsei de cunoștințe și de capacitate, i se poate retrage dreptul de practica a profesiunii de medic, conform instrucțiunilor ce se vor elabora de către Ministerul Sănătății.

Articolul 6

Pentru ca medicii să poată practica profesiunea în cabinetele particulare, trebuie să aibă o autorizație eliberata de secțiunea sanitară, din care să rezulte ca, cabinetul respectiv îndeplinește condițiile igienico-sanitare corespunzătoare.

Articolul 7

Medicii care practica în particular trebuie să țină evidenta bolnavilor consultați și tratați, în registre speciale, șnuruite și sigilate de către secțiunea sanitară respectiva, indicând numele și adresa bolnavului, diagnosticul bolii, precum și tratamentul prescris.

Medicii sînt obligați să prezinte aceste registre, la cerere, secțiunii sanitare și organelor judiciare.

Articolul 8

Orice medic este obligat, în cazul cînd este nevoie de asistența medicală urgenta, sa acorde primul ajutor medical, în conformitate cu instrucțiunile Ministerului Sănătății.

Articolul 9

Medicul este obligat sa anunțe la secțiunea sanitară, în cel mult 24 de ore, fiecare caz ivit în practica sa, de:

a) boala contagioasa;

b) otravire;

c) crima;

d) leziuni corporale grave;

e) sinucidere;

Cazurile enumerate la punctele b, c, d și e, vor fi anunțate de asemenea, în cel mult 24 de ore, Procuraturii și Militiei.

Toate cazurile de leziuni corporale trebuiesc înregistrate de către medici și cu toată amănuntele posibile.

Articolul 10

Medicii au dreptul sa elibereze certificate medicale despre starea sănătății bolnavilor consultați sau tratați, precum și despre nașteri și decese. În certificatele eliberate medicii trebuie să indice în mod precis data, locul eliberării și scopul pentru care a fost eliberat certificatul respectiv. Certificatele se semnează de către cei ce le eliberează, cu indicarea titlului lor complet și cu aplicarea unei parafe nominale. În cazul cînd acesta lipsește, semnatura trebuie să fie certificată de unitatea în care medicul este angajat.

Aceste certificate sînt supuse taxei de timbru prevăzută de legile financiare.

Articolul 11

Retetele prescrise de medici trebuie să fie semante, cu aplicarea unei parafe nominale.

Articolul 12

Pe firme, precum și în anunțuri și în publicațiuni, medicii pot indica numai titlul lor, numele și prenumele, specialitatea, precum și orele de primire.

Articolul 13

Medicii care sînt în serviciul statului și care lucrează în condițiuni deosebit de grele în combaterea de epidemii, precum și familiile lor, au dreptul în cazul imbolnavirii, pierderii capacității de muncă sau în cazul morții, în urma infectiei provocată de aceasta munca, la un ajutor de stat, acordat pe baza unor instrucțiuni speciale ce vor fi întocmite de Ministerul Sănătății, de comun acord cu Ministerul Prevederilor Sociale, Ministerul Finanțelor și Consiliul Central al Sindicatelor din Republica Populara Română, care se va plati din bugetul Asigurărilor Sociale de Stat.

Articolul 14

Medicii au dreptul a ocupa funcții de organizatori de sănătate publică, funcții sanitaro-antiepidemice, cat și orice fuctie de specialitate în rețeaua medico-sanitară, putând efectua toate intervențiile chirurgicale și să aplice hipnoza, narcoza, anesteziile, vaccinariile, seruriile și terapeutică medicamentoasa, admise pentru folosirea (aplicarea) lor în practica medicală în cazurile indicate.

Aplicarea hipnozei este permisă medicilor, numai în instituțiile de stat curative sau științifice și în cazuri excepționale la domiciliul bolnavului, în baza unui autorizații speciale scrise, data de Ministerul Sănătății, de comun acord cu Ministerul Justiției, autorizație ce se va elibera pe baza unor instrucțiuni speciale.

Articolul 15

Operațiile chirurgicale, inclusiv avorturile, pot fi efectuate de medici numai în instituțiile curative de stat.

Intervențiile de prim ajutor urgentj, precum și operațiile simple, conform listei ce va fi întocmită și publicată de Ministerul Sănătății, vor putea fi efectuate și în cabinetele particulare.

Articolul 16

Operațiile chirurgicale se fac cu consimțămîntul bolnavilor, iar în ceea ce privește persoanele sub 18 ani sau alienate, cu consimțămîntul părinților sau persoanei în grija căreia se afla.

Operatia necesară și urgenta pentru salvarea unei vieți sau a unei organ important, poate fi efectuată de un medic, după un consult cu cel puțin un alt medic, fără consintamantul persoanei în grija căreia se afla minorul sau alienatul, dacă aceștia nu pot fi întrebați fără riscuri unei întârzieri, - și fără consintamantul bolnavului, dacă acesta se găsește în stare în inconstienta. Dacă consultul este legat de riscul întârzierii medicul poate hotara efectuarea operației și singur. Orice caz de acest fel trebuie să fie adus la constiinta secțiunii sanitare, în maxim 24 ore.

Articolul 17

Nerespectarea dispozițiunilor prevăzute în decretul de fața, atunci cînd constituie infracțiuni, se pedepsește conform legilor penale.

Articolul 18

Ministerul Sănătății va întocmi instrucțiuni de aplicare a dispozițiunilor prezentului decret, cuprinzînd și reglementarea problemelor enumerate la art. 5, 8, 13, 14 și 15.

Articolul 19

Dispozițiunile

Decretului Nr. 219 din 26 mai 1949 , în ceea ce privesc reglementarea practicei profesiunii de medic, se abroga.

Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale,
PETRU GROZA
Secretarul Prezidiului Marii Adunări Naționale,
GH. MARUSSI

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.