HG nr. 967/1990
privind asigurarea realizării revistei "Academica" a Academiei Române
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
*) Hotărîre adoptată anterior intrării în vigoare a Constituției, care, pentru punerea în aplicare, a fost transmisă, la data aprobării, organelor interesate.
Textul acestei hotărîri va fi coroborat cu prevederile actelor normative adoptate ulterior.
Articolul 1
Se aprobă finanțarea de la buget a revistei "Academica" a Academiei Române, cu recuperarea la bugetul statului a veniturilor ce se vor realiza.
Articolul 2
Combinatul poligrafic "Presa Libera" va asigura cu prioritate apariția bilunara a revistei "Academica".
Articolul 3
Tirajul revistei se stabilește de Academia Română.
Articolul 4
Se autoriza funcționarea redactiei revistei "Academica" unitate bugetară, cu personalitate juridică în subordinea Academiei Române, cu un număr de 21 de posturi, la nivelul de salarizare A, conform anexei nr. V
cap. IV lit. a din Legea nr. 57/1974 .
Structura organizatorică și statul de funcții al redactiei revistei se aproba de Academia Română.
Articolul 5
Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor vor introduce în planul și bugetul Academiei Române pe anul 1990 modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărîri.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.