Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 667/2021

privind aprobarea modelului steagului comunei Hopârta, județul Alba

prezumat în vigoare

Data actului
16 iunie 2021
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 668 din 7 iulie 2021
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 3.201 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată ,

art. 2 alin. (2)

și al

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015

privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă modelul steagului comunei Hopârta, județul Alba, prevăzut în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Hopârta, județul Alba, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice
și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 16 iunie 2021.
Nr. 667.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

MODELUL STEAGULUI

comunei Hopârta, județul Alb

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Hopârta, județul Alba

Descrierea steagului

Modelul steagului comunei Hopârta este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, format cu câmp despicat, având partea dreaptă de culoare albastră, iar cea stângă roșie, cu stema localității în centru trecând peste despicare.

În partea de sus, deasupra stemei este inscripționat statutul localității, „COMUNA“, iar în partea de jos, sub stemă denumirea localității, „HOPÂRTA“. Cele două sintagme sunt inscripționate în partea dreaptă cu culoare roșie și în partea stângă cu culoare albastră.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Hopârta se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat.

În dreapta, în câmp roșu, se află un ciocan negru de argint și o nicovală de argint, armate cu negru.

În stânga, în câmp albastru, se află o creangă cu două frunze și două ghinde de stejar armate cu negru, totul de aur.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Ciocanul cu nicovală reprezintă una dintre ocupațiile locuitorilor, aceea de fierar, care a fost practicată din cele mai vechi timpuri, aducându-le faima de buni meseriași.

Ramura cu frunze și ghinde reprezintă bogăția silvică a zonei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albastră reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință.

Culoarea roșie înseamnă putere, acțiune, îndrăzneală, generozitate, dragoste, voință, agresivitate și dorința de a servi patria.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.