Precizări din 30 septembrie 1999
la Instrucțiunile privind evidenta, calculul, plata și raportarea taxelor anuale aferente activității de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale și a redevențelor miniere
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Având în vedere neînțelegerile privind modul de calcul și de plată a redevențelor miniere în diverse situații concrete, semnalate de unele instituții publice, companii naționale și societăți comerciale care desfășoară lucrări autorizate de exploatare în condițiile art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, se fac următoarele precizări:
- Redeventa miniera - ca obligație de plată către stat reprezentând compensarea consumului rezervelor de resurse minerale - este raportată, ca procent fix (2%), la valoarea producției miniere obținute în perioada de raportare, indiferent dacă aceasta a fost livrata la terți, dacă este prelucrata în cadrul unității sau se afla în stoc.
- La stabilirea valorii producției miniere se au în vedere cantitățile de produse miniere comercializabile care urmează să fie nominalizate în licentele/permisele de exploatare și în prețurile de livrare practicate în perioada de raportare. În cazul practicării mai multor prețuri (beneficiari diferiți sau perioade diferite) pentru același produs minier, acestea vor fi evidentiate separat, raportate la cantitățile la care se referă.
- Pentru cantitățile de produse miniere obținute în perioada de raportare, dar rămase în stoc, se va lua în considerare prețul de livrare practicat pentru cantitățile comercializate din produsul respectiv sau, în cazul practicării mai multor prețuri, media ponderată a acestora.
- Pentru produsele miniere, stabilite conform nomenclatoarelor existente, care se prelucreaza în cadrul aceleiași unități și, ca urmare, nu au preț de livrare practicat, acesta se va stabili, pe propria răspundere și sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, prin luarea în considerare a prețului de cost al produselor respective, amendat cu un factor de creștere de 7% reprezentând o rentabilitate medie acceptată ca normală.
- În cazul resurselor de ape minerale și de ape termominerale, valoarea producției miniere se va stabili prin luarea în considerare a cantităților consumate efectiv în perioada de raportare care însă, pentru apele minerale exploatate de Societatea Naționala a Apelor Minerale - S.A., nu pot fi mai mici decât cantitățile facturate societăților comerciale de imbuteliere în baza contractelor existente.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.