Decizia nr. 92/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Said Solyman El Arwaky în Dosarul nr. 2.230/1999 al Judecătoriei Constanta.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca textul de lege criticat este, în realitate, numai alin. 1 al art. 160^2 din Codul de procedură penală, iar nu întregul art. 160^2 din același cod. Considera ca dispozițiile menționate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituție, deoarece inculpatul arestat preventiv are dreptul, potrivit art. 160^1 din Codul de procedură penală, sa ceara în tot cursul procesului punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, asa cum prevede textul constituțional invocat, dar competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, conform art. 125 alin. (3) din Constituție, legea fiind, în speta, Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.230/1999, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 din Codul de procedură penală, ridicată de Said Solyman El Arwaky, prin apărător.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 160^2 din Codul de procedură penală, care prevăd condițiile în care poate fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar, sunt contrare art. 23 alin. (7) din Constituție, în conformitate cu care "Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune", fără să se impună condiția ca, în cazul infracțiunilor intenționate, legea sa prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește 7 ani. Se mai arata ca dispozițiile criticate au fost introduse în Codul de procedură penală anterior Constituției, astfel încât, potrivit art. 51 și 150 din Constituție, trebuie considerate ca nemaifiind în vigoare. Restrangerea dreptului la liberare provizorie nu este justificată nici pe temeiul art. 49 din Legea fundamentală, deoarece procesul penal a depășit faza instrucției, la care se referă textul constituțional. Se invoca totodată și prezumția de nevinovatie, înscrisă în art. 23 alin. (8) din Constituție. În final autorul excepției susține ca organele judiciare au dat o gresita încadrare juridică faptei sale.

Judecătoria Constanta, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât liberarea provizorie sub control judiciar se realizează potrivit unor reguli detaliate prevăzute de Codul de procedură penală, fiind dreptul legiuitorului de a stabili condițiile de acordare a liberării, inclusiv pe cele privitoare la gravitatea infracțiunii săvârșite.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, care impun condiția ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită sa nu depășească 7 ani, nu încalcă prevederile art. 23 alin. (7) din Constituție. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, procedura de judecată este stabilită de lege, în speta de Codul de procedură penală, care detaliază principiul constituțional enuntat în art. 23. Guvernul considera, de asemenea, că nu este încălcat nici art. 51 din Constituție întrucât textul de lege criticat este redactat cu respectarea Constituției. Se invoca în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 708 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 25 martie 1998, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate având ca obiect aceleași dispoziții legale, Curtea stabilind conformitatea acestora cu prevederile constituționale cuprinse în art. 23 alin. (7).

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea din 18 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.230/1999, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor întregului art. 160^2 din Codul de procedură penală, însă din examinarea cererii scrise, prin care autorul acesteia, Said Solyman El Arwaky, a ridicat excepția, Curtea constata ca obiectul excepției îl constituie, în realitate, numai dispozițiile alin. 1 al art. 160^2 din Codul de procedură penală, iar nu și cele ale alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, cum, din eroare, se menționează în încheierea de sesizare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, precum și al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 7 ani." Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare prevederilor constituționale cuprinse la art. 23 alin. (7) și la art. 51, iar, întrucât sunt anterioare Constituției, nu mai pot fi în vigoare, în temeiul art. 150 alin. (1) din Legea fundamentală.

Textele constituționale invocate au următoarea redactare:

- art. 23 alin. (7): "Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune."

- art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Examinând excepția de neconstituționalitate în raport cu prevederile constituționale enunțate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Textul de lege criticat (art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală) nu contravine art. 23 alin. (7) din Constituție, deoarece nu împiedica persoana arestata preventiv sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Acest drept îi este, de altfel, recunoscut inculpatului arestat preventiv, prin art. 160^1 din același cod, care prevede că "În tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune". Condițiile de acordare a acestei liberari provizorii sub control judiciar sunt stabilite însă la art. 160^2 din Codul de procedură penală, în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", și, prin urmare, sunt conforme Constituției. Dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condițiile prevăzute de lege, în speta Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească.

În același sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de altfel, și prin Decizia nr. 708 din 19 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 25 martie 1998, respingând excepția de neconstituționalitate având ca obiect aceleași dispoziții legale (art. 160^2 din Codul de procedură penală).

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Said Solyman El Arwaky în Dosarul nr. 2.230/1999 al Judecătoriei Constanta.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 2000.