Decizia nr. 211/2000

În temeiul art. 144 lit. a) din Constituție și al

art. 17 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Guvernul, prin Adresa nr. 5/8.253/M.I. din 13 octombrie 2000, a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, lege adoptată de Senat la 25 septembrie 2000, iar de Camera Deputaților la 3 octombrie 2000 și trimisa Guvernului la 10 octombrie 2000, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale.

Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 311A/2000.

În sesizare se arata ca dispozițiile art. 197 alin. 1 și cele ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, astfel cum acestea au fost modificate prin legea criticata, în condițiile în care dispozițiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relațiile sexuale între persoane de același sex, au rămas nemodificate, sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) și celor ale art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Constituție.

Pe baza interpretării acestor dispoziții se considera ca în viitor nu se va mai face o diferentiere, sub aspectul tratamentului penal, între actele sexuale săvârșite între persoane de sex diferit și cele săvârșite între persoane de același sex. Dispozițiile legale criticate absorb în conținutul lor unele dispoziții ale art. 200 din Codul penal, și anume: în art. 197 alin. 1 au fost preluate dispozițiile din art. 200 alin. 3, care se referă la acte sexuale săvârșite cu o persoană aflată în imposibilitatea de a se apara ori de a-și exprima voința sau prin constrângere, iar în art. 198 alin. 1 au fost preluate, în parte, dispozițiile art. 200 alin. 2, referitoare la fapta majorului de a avea relații sexuale cu un minor.

Se mai subliniaza, în sesizarea de neconstituționalitate, ca noua reglementare, deși a extins sfera actelor sexuale incriminate prin art. 197 și 198, nu a adus nici o modificare dispozițiilor art. 200 din Codul penal privind relațiile sexuale între persoane de același sex, creandu-se astfel discriminări pe criterii de sex, pe de o parte, sub aspectul sferei persoanelor care au săvârșit astfel de infracțiuni, iar pe de altă parte, sub aspectul tratamentului sanctionator, incalcandu-se dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Astfel, cu privire la discriminarea pe criteriu de sex, sub aspectul sferei persoanelor care au săvârșit infracțiuni privitoare la viața sexuală, în sesizare se arata ca, potrivit art. 198 alin. 2 din Codul penal, modificat prin legea criticata, actul sexual cu o persoană de același sex ori cu o persoană de sex diferit, care are vârsta între 15 și 18 ani, se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani, dar numai dacă fapta este săvârșită de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. În schimb, potrivit art. 200 alin. 2 din Codul penal, se pedepsesc relațiile sexuale între persoane de același sex, dacă fapta este săvârșită asupra unui minor care are vârsta între 15 și 18 ani, indiferent de calitatea făptuitorului, iar pedeapsa este de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Rezultă de aici ca actele sexuale între persoane de sex diferit, cu un minor între 15 și 18 ani, nu se pedepsesc decât dacă sunt săvârșite de persoanele arătate la art. 198 alin. 2, pe când actele între persoane de același sex, cu un minor între 15 și 18 ani, se pedepsesc indiferent de calitatea subiectului activ. În felul acesta s-a creat, în opinia autorului obiectiei de neconstituționalitate, o discriminare pe criteriu de sex, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi, raportat la art. 4, în care sunt stabilite criteriile egalității în drepturi.

Cu privire la discriminarea sub aspectul tratamentului sanctionator pentru unele infracțiuni privitoare la viața sexuală, în sesizarea formulată de Guvern se arata ca, potrivit art. 198 modificat, actul sexual de orice natura, fie cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, fie cu un minor între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de persoane având o calitate specială ce le conferă un ascendent asupra minorului, se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani. Pe de altă parte, potrivit art. 200, căruia nu i s-a adus nici o modificare, relațiile sexuale cu un minor de același sex, indiferent de calitatea făptuitorului, se sancționează mai grav, și anume cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. În felul acesta s-a creat o diferența nejustificată de tratament sanctionator, pedepsindu-se mai aspru relațiile sexuale între persoane de același sex în raport cu cele între persoane de sex diferit. De asemenea, se susține ca prin folosirea în art. 198 a sintagmei "act sexual de orice natura", care incorporeaza și relațiile sexuale între persoane de același sex, în absenta oricărei modificări a art. 200, se ajunge la situații paradoxale. Astfel, actul sexual între persoane de același sex, săvârșit asupra minorului cu vârsta între 15 și 18 ani, este sancționat cu o pedeapsă mai grea atunci când făptuitorul nu are o calitate specială decât în situația în care autorul este tutore sau curator, ori supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator. Mai mult, actul sexual între persoane de același sex, săvârșit asupra minorului cu vârsta între 15 și 18 ani, este sancționat cu o pedeapsă mai grea decât atunci când este săvârșit asupra minorului care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Se mai susține ca diferența de tratament stabilită de dispozițiile legale criticate este de natura sa ridice probleme și în legătură cu prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la art. 8 din aceeași convenție. Se evoca în acest sens jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat ca art. 8 din menționată convenție garantează dreptul la respectarea vieții private, care include și aspectele privind viața sexuală (cazul Dudgeon contra Regatului Unit, 1981, și cazul Salgueiro Da Silva Mouto contra Portugaliei, 1999).

În finalul sesizării se arata ca, datorită inadvertentelor, reglementărilor paralele și necorelarilor create, Legea pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal este de natura sa determine situații confuze în practica judiciară, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. 1, ale art. 198 alin. 1 și 2 și ale art. 200 din Codul penal. Prin adoptarea acestei legi s-a creat, în materia infracțiunilor privitoare la viața sexuală, o reglementare contradictorie, lipsită de claritate și coerenta, care aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constituție, conform căruia România este stat de drept.

În conformitate cu dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Președintele Senatului, în punctul sau de vedere, arata, în esenta, ca Legea pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal are ca obiect de reglementare, în special, răspunderea penală pentru faptele de violenta contra persoanei, săvârșite în cadrul familiei. Scopul reglementărilor îl constituie apărarea mai eficienta, prin mijloace de drept penal, a persoanelor care devin victime ale violenței în familie, printre acestea numarandu-se nu numai persoanele de sex feminin, ci și persoanele de sex masculin, o pondere importanța având copiii și batranii, precum și persoanele cu handicap. În consecința, modificarea și completarea prin noua lege a unor dispoziții din Codul penal vizează în principal infracțiunile de violenta în general, indiferent de calitatea victimei, prevăzând o sancționare mai severă a faptelor de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, acele tratamente aplicate minorului sau punere în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji, și numai tangential vizează modificarea dispozițiilor art. 197 și ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, la care se referă sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvern. Aceste modificări nu au vizat în nici un fel dispozițiile art. 200 din Codul penal, care se referă la relațiile sexuale între persoane de același sex. Introducerea expresiei "act sexual de orice natura" în locul termenului de "raport sexual" are ca efect lărgirea sferei persoanelor care pot fi subiecti activi ai infracțiunilor de viol și de act sexual cu un minor, în sensul că aceștia pot fi persoane de orice sex. De aceea, critica privind discriminarea pe criterii de sex nu poate fi primită. Cu privire la modificările aduse art. 197 din Codul penal, în punctul de vedere al președintelui Senatului se arata ca se folosește noțiunea de "act sexual" în locul celei de "raport sexual" pentru a incrimina perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele și care se petrec până la săvârșirea actului sexual propriu-zis și totodată se are în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracțiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci și bărbatul.

Președintele Camerei Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României, punctul de vedere al președintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența să se pronunțe asupra obiectiei de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională exercita controlul de constituționalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres și limitativ determinate, printre care figurează și Guvernul.

În sesizarea trimisa Curții Constituționale Guvernul se referă la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, însă criticile de neconstituționalitate vizează exclusiv modificarea dispozițiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal, referitoare la infracțiunea de viol, precum și a celor ale art. 198 alin. 1 și 2 din același cod, referitoare la infracțiunea de act sexual cu un minor.

În aceste condiții Curtea retine ca dispozițiile legale care constituie obiectul sesizării de neconstituționalitate au următorul cuprins: <<Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, se modifica și se completează după cum urmează: [...]

10. La articolul 197, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Actul sexual, de orice natura, cu o altă persoană, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani." [...]

14. La articolul 198, alineatele 1 și 2 vor avea următorul cuprins:

"Actul sexual, de orice natura, cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani.

Cu aceeași pedeapsa se sancționează actul sexual, de orice natura, cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau de curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.">>

Autorul sesizării de neconstituționalitate considera ca aceste prevederi legale încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), raportate la dispozițiile cuprinse în art. 4, texte care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.

(2) România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială."

Totodată, se considera ca sunt incalcate și acele prevederi ale art. 1 alin. (3) potrivit cărora "România este stat de drept [...]".

În sfârșit, se mai arata ca prevederile legale menționate aduc atingere și dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportate la dispozițiile art. 8 din aceeași convenție, texte care prevăd:

- Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.";

- Art. 14: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație."

Guvernul considera ca prin modificarea dispozițiilor art. 197 alin. 1 și a celor ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, constând în înlocuirea termenului de "raport sexual" cu acela de "act sexual de orice natura", termen care, în interpretarea sa, îl include și pe acela de "relații sexuale între persoane de același sex", s-a extins sfera actelor sexuale incriminate prin aceste dispoziții, pastrandu-se totodată, fără nici o modificare, dispozițiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza relațiile sexuale între persoane de același sex. Astfel, prin noua reglementare sunt incriminate în condiții diferite relațiile sexuale între persoane de același sex. Din aceasta incriminare, paralela cu aceea din art. 200 din Codul penal, decurg, în opinia Guvernului, diferențe sub aspectul sferei subiectilor activi, ca și diferențe sub aspectul regimului sanctionator al unor infracțiuni privitoare la viața sexuală, ceea ce reprezintă, în aceeași opinie, o discriminare pe criteriu de sex și deci o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, raportate la prevederile art. 4 din Constituție, privitoare la criteriile egalității în drepturi. Asadar, în esenta, critica de neconstituționalitate facuta prin sesizare se întemeiază pe interpretarea data expresiei "act sexual de orice natura", din care se deduce ca prin legea de modificare și completare a Codului penal se da o noua reglementare relațiilor sexuale între persoane de același sex.

Critica facuta prin sesizarea de neconstituționalitate nu este intemeiata. Din examinarea dispozițiilor art. 197 alin. 1 și a celor ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin legea criticata și care fac obiectul sesizării formulate de Guvernul României, nu rezultă voința legiuitorului de a modifica, direct sau indirect, dispozițiile art. 200 din Codul penal, privitoare la relațiile sexuale între persoane de același sex. Înlocuirea în textele legale modificate a termenului "raport sexual" cu acela de "act sexual", chiar cu caracterizarea "de orice natura", nu justifica interpretarea în sensul că noul termen ar include și pe acela de relații între persoane de același sex, cu atât mai mult cu cat dispozițiile art. 200 din Codul penal, care incrimineaza și sancționează aceste relații, au rămas nemodificate. Noțiunea de "act sexual de orice natura" o include însă pe aceea de "raport sexual", pe care a înlocuit-o, deoarece are o sfera mai mare decât a acesteia. Prin noua reglementare legiuitorul a urmărit să asigure o apărare mai eficienta și mai completa a persoanei sub aspectul libertății și al integrității fizice și psihice, în legătură cu viața ei sexuală. Astfel, prin dispozițiile art. 197 alin. 1 din Codul penal au fost incriminate și sancționate ca infracțiune de viol nu numai raportul sexual, dar și orice act sexual săvârșit prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-și exprima voința, chiar dacă nu a avut loc un raport sexual, în accepțiunea anterioară a termenului. Deși legea nu explica înțelesul termenului "act sexual", nu se poate considera ca acesta ar avea înțelesul de relație sexuală între persoane de același sex, asa cum se susține în sesizare, înțeles avut în vedere în art. 200 din Codul penal. De asemenea, nici faptul ca în noua reglementare nu se mai face referire la "raportul sexual cu o persoană de sex feminin", ci la "actul sexual, de orice natura, cu o altă persoană" nu poate fi interpretat în sensul că legea se referă la relații sexuale între persoane de același sex, ci în sensul că autor al actului sexual poate fi nu numai o persoană de sex masculin, ca în redactarea anterioară a textului, dar și o persoană de sex feminin. Modificările aduse dispozițiilor art. 197 alin. 1 din Codul penal vizează noua conceptie despre viol, în caracterizarea căruia se folosește noțiunea de act sexual, în locul celei de raport sexual, pentru a se incrimina și perversiunile sexuale la care sunt supuse persoanele și care au loc "până la săvârșirea actului sexual propriu-zis". Totodată s-a avut în vedere faptul ca subiectul pasiv al infracțiunii de viol poate fi nu numai femeia, ci și bărbatul.

În același sens urmează să fie interpretat și textul art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, în noua sa redactare. Faptul ca denumirea marginala "Raportul sexual cu o minora" a fost înlocuită cu denumirea "Actul sexual cu un minor" nu poate avea decât semnificatia ca făptuitorul poate fi o persoană de orice sex, iar nu pe aceea ca s-ar referi la relații sexuale între persoane de același sex. În ceea ce privește ridicarea vârstei minorului, subiect pasiv al infracțiunii de raport sexual cu un minor, de la 14 la 15 ani, precum și a limitei maxime a pedepsei de la 5 la 7 ani, acestea reprezintă optiuni ale legiuitorului în cadrul prerogativelor sale constituționale.

Asadar, prin modificarea dispozițiilor art. 197 alin. 1 și ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal nu au fost incriminate sub nici o formă relațiile sexuale între persoane de același sex și nici nu s-au creat incriminari paralele cu cele din art. 200 din Codul penal, astfel încât nu se creează inadvertente, reglementări paralele sau necorelari.

Oricum ar fi, potrivit

art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, "[...] Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".

Astfel, în ceea ce privește afirmatia potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 4 din Constituție privitoare la egalitatea în drepturi și la nediscriminarea pe criteriu de sex, se constată că aceasta nu are suport în realitate. Într-adevăr Curtea observa ca prin noile reglementări nu se creează discriminări pe criterii de sex, deoarece atât în cazul infracțiunii de viol, cat și în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor, atât subiectii activi, cat și subiectii pasivi pot fi persoane de orice sex, iar pedepsele prevăzute sunt identice.

Nu poate fi primită nici afirmatia privind încălcarea prevederilor art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, text raportat la prevederile art. 8, referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta deoarece prin dispozițiile art. 197 alin. 1 și ale art. 198 alin. 1 și 2 din Codul penal, astfel cum au fost modificate, nu se aduce atingere vieții personale și de familie a persoanei, ci sunt incriminate și sancționate faptele care aduc atingere libertății sexuale a persoanei, integrității fizice și psihice a persoanei în legătură cu viața ei sexuală, mai precis: faptele care sunt săvârșite prin constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-și exprima voința sau sunt săvârșite asupra minorilor aflați sub o anumită vârsta, indiferent de calitatea făptuitorului, ori, în sfârșit, sunt săvârșite asupra minorilor de către tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de aceasta calitate.

De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin nici dispozițiilor privitoare la statul de drept cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituție, întrucât astfel de norme juridice stau în puterea legii, care se adoptă de Parlament, conform art. 58 alin. (1) din Constituție.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 1 alin. (3), ale art. 4, ale art. 16 alin. (1) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale

art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispozițiile art. I pct. 10 și pct. 14 din Legea pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă.

Dezbaterea a avut loc la data de 1 noiembrie 2000 și la ea au participat: Lucian Mihai, președinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.