Procedură · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Procedura din 6 septembrie 2016

de autorizare a importurilor de bunuri în regim de scutire de taxe vamale de către organizații sau instituții în aplicarea dispozițiilor art. 43-53, art. 57-59, art. 61-80 și ale art. 82 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale

prezumat în vigoare

Data actului
6 septembrie 2016
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 712 din 14 septembrie 2016
Citează
2 acte
Structură
17 articole, 2 anexe · 18.729 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

ORDINUL nr. 2.554 din 6 septembrie 2016

publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 14 septembrie 2016.

Aprobată prin

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

În vederea autorizării organizațiilor și instituțiilor pentru a importa bunuri în regim de scutire de taxe vamale, în aplicarea dispozițiilor art. 43-53, art. 57-59, art. 61-80 și ale art. 82 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice se constituie câte o comisie formată din:

–

președinte - director general al direcției generale regionale a finanțelor publice;

–

membru - director executiv al direcției regionale vamale;

–

membru - șef serviciu/birou juridic.

(2)

Secretariatul comisiei este asigurat de direcția regională vamală.

Capitolul II

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru materiale educaționale, științifice și culturale; instrumente și aparate științifice - art. 43-50 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului și art. 2-12 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei

Articolul 2

(1)

Organizațiile sau instituțiile interesate depun cererile de autorizare prevăzute la art. 4, 6 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au sediul, conform modelului prevăzut în

anexa nr. 1 , semnate de reprezentantul legal, în care se vor menționa: denumirea, sediul social, codul de identificare fiscală, scopul concret pentru care se solicită autorizația, precum și alte informații necesare identificării mărfurilor.

(2)

Cererile menționate la

alin. (1)

conțin informațiile prevăzute la art. 6 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei.

(3)

Cererile menționate la

alin. (1)

sunt însoțite de următoarele documente:

a)

actul de înființare (copie);

b)

statutul, după caz (copie);

c)

declarația prevăzută la art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei;

d)

dacă este cazul, documentația prevăzută la art. 6 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei.

Articolul 3

(1)

În urma analizării cererii și a documentelor însoțitoare, în situația în care condițiile legale sunt îndeplinite și solicitantul nu înregistrează obligații fiscale și vamale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, comisia emite decizia de autorizare. În cazul ministerelor și al altor instituții ale administrației publice centrale și locale, condițiile privitoare la neînregistrarea unor astfel de obligații nu se aplică.

(2)

Decizia de autorizare de import cu scutire de taxe vamale, conform modelului prevăzut în

anexa nr. 2 , va conține următoarele elemente:

a)

unitatea emitentă, număr de înregistrare, data emiterii, numele și funcția persoanei care o semnează;

b)

temeiul legal avut în vedere;

c)

numărul și data de înregistrare a cererii soluționate;

d)

date referitoare la solicitant, respectiv instituția sau organismul destinatar (denumire, sediu social, adresă, cod de identificare fiscală, numele și prenumele reprezentantului legal);

e)

informațiile prevăzute la art. 6 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei;

f)

termenul de valabilitate, stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei;

g)

alte informații necesare identificării mărfurilor.

(3)

Autorizația de import cu scutire de taxe vamale produce efecte începând cu data comunicării.

(4)

În cazul respingerii cererii, decizia de respingere va fi motivată în fapt și în drept.

(5)

Decizia de aprobare/respingere este comunicată solicitantului în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării documentației complete.

(6)

Decizia de aprobare/respingere poate fi atacată în condițiile și termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(7)

Comisia de autorizare poate îndrepta erorile materiale din decizie din oficiu sau la cererea solicitantului. Decizia corectată se comunică solicitantului, potrivit legii.

Articolul 4

(1)

În situația prevăzută la art. 48 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului, prevederile

art. 2

și

3

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător pentru instituția sau organismul primitor.

(2)

Atunci când se menține scutirea de taxe acordată, autorizația inițială se anulează, fiind emisă o nouă autorizație pentru instituția sau organismul primitor.

Articolul 5

În situațiile menționate la art. 49 alin. (1) și art. 50 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului, autorizația de import cu scutire de taxe vamale se anulează.

Capitolul III

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale echipamentelor importate în scopuri necomerciale de către sau pentru o unitate sau organism de cercetare științifică care își are sediul în afara Uniunii Europene - art. 51-52 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului și art. 19-21 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei

Articolul 6

(1)

În cazul cererii prevăzute la art. 19 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei, prevederile

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

(2)

În situațiile menționate la art. 52 alin. (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului,

art. 4

și

5

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Capitolul IV

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru animale de laborator și substanțe biologice sau chimice utilizate în cercetare - art. 53 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului

Articolul 7

Scutirea de taxe vamale prevăzută la art. 53 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului se acordă cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

literei d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură.

Capitolul V

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru instrumente și aparate destinate cercetării medicale, stabilirii de diagnostice sau realizării de tratamente medicale - art. 57-58 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului și art. 13-16 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei

Articolul 8

(1)

În cazul cererii prevăzute la art. 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei,

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

(2)

În cazul donației, cererea trebuie să includă suplimentar informațiile prevăzute la art. 13 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.225/2011 al Comisiei.

(3)

În situațiile menționate la art. 58 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului,

art. 4

și

5

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Capitolul VI

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru substanțe de referință pentru controlul calității medicamentelor - art. 59 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului

Articolul 9

Acordarea scutirii de taxe vamale prevăzută la art. 59 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului se face cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu

excepția lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e)

din prezenta procedură.

Capitolul VII

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru mărfurile de uz general importate de organizații de stat sau de alte organizații de binefacere sau filantropice - art. 61-65 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului

Articolul 10

(1)

Acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile prevăzute la art. 61 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului se face cu aplicare, în mod corespunzător a prevederilor

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură.

(2)

În situațiile menționate la art. 64 și 65 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului,

art. 4

și

5

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Capitolul VIII

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru mărfurile destinate persoanelor cu handicap - art. 66-73 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.224/2011 al Comisiei

Articolul 11

(1)

În cazul cererii prevăzute la art. 4, 5 și 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.224/2011 al Comisiei, prevederile

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

(2)

Declarația prevăzută la

art. 2 alin. (3) lit. c)

din prezenta procedură este cea menționată la art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.224/2011 al Comisiei.

(3)

În situațiile menționate la art. 71-73 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului,

art. 4

și

5

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Capitolul IX

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru mărfurile importate de organizații de stat sau de alte organizații de binefacere sau filantropice în folosul victimelor catastrofelor - art. 74-80 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului

Articolul 12

(1)

Acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile prevăzute la art. 74 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului se face cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură.

(2)

Declarația prevăzută la

art. 2 alin. (3) lit. c)

din prezenta procedură se înlocuiește cu o declarație-angajament potrivit art. 76 paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului.

(3)

În situațiile menționate la art. 78-80 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului,

art. 4

și

5

din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

Capitolul X

Acordarea autorizației de import cu scutire de taxe vamale pentru cadourile primite în contextul relațiilor internaționale - art. 82 lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului

Articolul 13

Acordarea scutirii de taxe vamale pentru bunurile prevăzute la art. 82 lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului se face cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor

art. 2 alin. (1)

și

alin. (3) , cu excepția

lit. d) , și

art. 3 , cu excepția

alin. (2) lit. e) , din prezenta procedură.

Capitolul XI Dispoziții finale

Articolul 14

(1)

Autorizațiile de import cu scutire de taxe vamale emise conform prezentei proceduri se prezintă biroului vamal de către titular la declararea mărfurilor respective pentru regimul vamal de punere în liberă circulație.

(2)

Scutirea de taxe vamale se aplică numai după verificarea îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de legislația în vigoare la importul mărfurilor.

(3)

Biroul vamal menționează pe versoul autorizației numărul și data declarației vamale de punere în liberă circulație și reține o copie a acesteia, pe care o înregistrează în evidențe.

Articolul 15

(1)

În situația constatării de către organele cu atribuții de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a nerespectării prevederilor prezentei proceduri și a regulamentelor unionale corespunzătoare, acestea solicită comisiei de autorizare anularea autorizației. Decizia de anulare va fi comunicată atât instituției sau organismului titular, reprezentantului său împuternicit, după caz, cât și birourilor vamale care au în evidență operațiunile efectuate de acestea, în vederea regularizării situației operațiunilor care au fost efectuate cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare.

(2)

Decizia de anulare poate fi atacată în condițiile și termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 16

Organele cu atribuții de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor efectua, cel puțin o dată pe an, verificări la instituțiile sau organismele care au obținut autorizații de admitere cu scutire de taxe vamale, asupra modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare.

Articolul 17

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta procedură.

Anexa 1 la procedură

Denumirea organizației ....................

Codul de identificare fiscală .............

Adresa ....................................

Telefon ...................................

Nr. de înregistrare .......................

CERERE

În conformitate cu prevederile*) ........................................., în baza documentației anexate, solicităm autorizație pentru desfășurarea activităților de import pentru mărfurile având următoarele caracteristici:

–

descriere comercială precisă a mărfurilor ..............................................................;

–

clasificarea în Nomenclatura combinată .................................................................;

–

caracteristici tehnice .................................................................................;

–

numele sau denumirea și adresa producătorului și, după caz, ale furnizorului ...........................;

–

țara de origine ........................................................................................;

–

locul unde se utilizează mărfurile .....................................................................;

–

scopul pentru care sunt destinate mărfurile ............................................................;

–

prețul mărfurilor sau valoarea în vamă .................................................................;

–

numărul de exemplare din același tip de marfă ..........................................................;

–

alte informații necesare identificării mărfurilor, cu respectarea condițiilor prevăzute prin aceste regulamente ................................. .

*) Se vor menționa numai articolele corespunzătoare în temeiul cărora se solicită scutirea de taxe vamale pentru activitățile de import autorizate prin decizie.

Reprezentantul legal al organizației,

.....................................

(numele și prenumele)

......................................

(semnătura)

Data ................................

Anexa 2 la procedură

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

Agenția Națională de Administrare Fiscală

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ...........

DECIZIA

nr. ..... din data........, valabilă până la ...........

În conformitate cu prevederile*) ..................................., pe baza documentației depuse și înregistrate cu nr. .............. din data ............., se autorizează desfășurarea activității de import al mărfurilor având următoarele caracteristici:

–

descriere comercială precisă a mărfurilor ..................................................;

–

clasificarea în Nomenclatura combinată .....................................................;

–

caracteristici tehnice .....................................................................;

–

numele sau denumirea și adresa producătorului și, după caz, ale furnizorului ...............;

–

țara de origine ............................................................................;

–

locul unde se utilizează mărfurile .........................................................;

–

scopul pentru care sunt destinate mărfurile ................................................;

–

prețul mărfurilor sau valoarea în vamă .....................................................;

–

numărul de exemplare din același tip de marfă ..............................................;

–

alte mențiuni necesare la identificarea mărfurilor, cu respectarea condițiilor prevăzute prin aceste regulamente ....................................... de către organizația......................., cu sediul social în localitatea ...................., str. ............................. nr. ........, codul de identificare fiscală ..............., telefon .................., reprezentată legal de către ....................................................................... .

*) Se vor menționa numai articolele corespunzătoare în temeiul cărora se acordă scutirea de taxe vamale pentru activitățile de import autorizate prin decizie.

Director general,

.................

(numele și prenumele)

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.