Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 122/2001

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe

prezumat în vigoare

Data actului
24 aprilie 2001
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 307 din 11 iunie 2001
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 11.036 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 40/1999 8 aprilie 1999 (prevederi anume) privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locui…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Alexandru Cristian Mafteiu și Mihaela Mafteiu în Dosarul nr. 3.656/2000 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, având ca părți pe autorii excepției, pe Ion Constantinescu și pe Magdalena Lazarescu.

La apelul nominal a răspuns Magdalena Lazarescu, prin reprezentant, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent invedereaza completului de judecată ca autorii excepției au depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a judecații. Partea prezenta se opune admiterii cererii, arătând ca a fost formulată în scopul tergiversarii cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii autorilor excepției de a-și angaja un apărător. Curtea, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, Magdalena Lazarescu solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ridicate, arătând ca prevederile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Accesul liber la justiție nu presupune folosirea tuturor căilor legale de atac. Competența și căile de atac sunt reglementate de legiuitor în conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.656/2000, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , excepție ridicată de Natalia Alexandra Ioana Ionescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , care instituie o singura cale de atac, recursul, împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie, încalcă principiul neretroactivitatii legii și drepturile părților, asa cum sunt reglementate la art. 16 din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Legiuitorul poate stabili prin derogare de la dreptul comun ca anumite cauze ce trebuie soluționate cu celeritate sunt supuse numai caii de atac a recursului, nu și apelului.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Dispozițiile legale care stabilesc o singura cale de atac au la baza motivatia legiuitorului de a simplifica unele proceduri care ar supune părțile la cheltuieli prea mari și de a soluționa cat mai repede procesul. Opțiunea legiuitorului în reglementarea căilor de atac nu creează nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetățeni, întrucât stabilirea lor se întemeiază pe natura litigiilor care constituie obiectul procesului, iar drepturile procesuale ale părților sunt respectate în mod egal. Or, atâta timp cat o soluție legală este corespunzătoare unor situații diferite, însuși principiul legalității în fața legii și al accesului la justiție impune ca reglementarea să fie diferita, nu uniforma. Potrivit dispozițiilor art. 128 din Constituție părțile interesate pot exercita căile de atac prevăzute de lege, nici o dispoziție legală neputând îngrădi dreptul subiectiv al unei persoane de a se adresa justiției, însă, în egala măsura, prin dispozițiile art. 125 alin. (3) competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, astfel încât nu rezultă ca în mod obligatoriu fiecare proces trebuie să parcurga toate structurile judecătorești. Prin urmare legiuitorul a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, ca anumite cauze care trebuie soluționate cu celeritate sunt supuse numai caii de atac a recursului, nu și apelului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât din textele art. 128 și ale art. 125 alin. (3) din Constituție nu rezultă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiției trebuie să prevadă în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac și angajarea competentei tuturor instanțelor judecătorești. În consecința, limitarea doar la recurs a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta nu contravine Constituției, ratiunea excluderii apelului în aceasta materie fiind determinata de necesitatea soluționării urgente a cauzelor privind dreptul de folosință a imobilelor cu destinația de locuințe, fără a fi afectate nici un drept fundamental al părților implicate în proces și nici calitatea actului de justiție.

De altfel, Curtea Constituțională, prin mai multe decizii, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 .

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate îl constituie dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, potrivit cărora "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă".

Autorul excepției de neconstituționalitate considera ca prevederile acestui text de lege care instituie o singura cale de atac - recursul - împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în aceasta materie contravin principiului neretroactivitatii și dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

Examinând aceste critici, Curtea Constituțională constata ca prevederile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile", deoarece prevederile legale criticate dispun numai pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile constituționale, nu și pentru trecut, cum susține autorul excepției. Dispozițiile art. 25 din ordonanța stabilesc o singura cale de atac în litigiile dintre proprietari și chiriași legate de schimbul obligatoriu de locuinta. În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituție "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Aceste texte constituționale se referă, evident, la legea în vigoare la data soluționării caii de atac, iar nu la cea existenta în momentul introducerii acțiunii, deoarece legea de procedura este de imediata aplicare.

În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, în jurisprudenta Curții Constituționale s-a statuat în mod constant că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea procesuala a celor interesați în folosirea lor. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens sunt Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, și Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.

Considerentele pe care s-au bazat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, pronunțate în cauze similare, își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neexistand motive pentru modificarea jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Alexandru Cristian Mafteiu și Mihaela Mafteiu în Dosarul nr. 3.656/2000 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.