Hotărârea nr. 53/2014
privind cererea de anulare a alegerilor desfășurate în primul tur de scrutin la data de 2 noiembrie 2014 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Ștefan Stan
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
La data de 4 noiembrie 2014, Ștefan Stan, președinte al Partidului pentru Reconstrucția României, a transmis Curții Constituționale, în vederea soluționării, cererea de anulare a alegerilor desfășurate în primul tur de scrutin la data de 2 noiembrie 2014 pentru funcția de Președinte al României, cerere înregistrată sub nr. 4.988 din 4 noiembrie 2014 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.079F/2014.
Potrivit dispozițiilor
art. 52 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cererea se soluționează fără înștiințarea părților, numai cu participarea judecătorilor Curții, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.
În cererea sa, Ștefan Stan solicită declararea primului tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de Președinte al României ca fiind neconstituțional și anularea acestor alegeri, deoarece au fost încălcate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), (2) și (3) și art. 31 alin. (1), precum "și dreptul de vot a peste trei milioane de cetățeni români aflați în diaspora." În continuare, arată motivele neconstituționalității alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014, și anume numărul mic de secții de votare "în toate orașele cu comunitate mare de români" și lipsa formularelor pe care cetățenii români trebuie să le completeze pe propria răspundere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a alegerilor desfășurate în primul tur de scrutin la data de 2 noiembrie 2014 pentru funcția de Președinte al României, formulate de Ștefan Stan.
CURTEA,
analizând cererea în raport cu prevederile Constituției, ale
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale
pentru alegerea Președintelui României, cu modificările ulterioare, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și
art. 38 din Legea nr. 47/1992 , precum și ale
art. 52 din Legea nr. 370/2004 , Curtea Constituțională este competentă să soluționeze cererea de anulare a alegerilor desfășurate în primul tur de scrutin la data de 2 noiembrie 2014 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Ștefan Stan, președinte al Partidului pentru Reconstrucția României.
Examinând cererea formulată, Curtea reține că, potrivit
art. 52 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004
pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, "(1) Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază."
În cauza de față, Curtea constată că, deoarece cererea de anulare a primului tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României, formulată de Ștefan Stan, președinte al Partidului pentru Reconstrucția României, nu întrunește condițiile dispozițiilor
art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 , în sensul în care nu este formulată de un partid politic care a participat la alegeri, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. De altfel, autorul cererii de anulare a alegerilor nu dovedește calitatea de președinte al Partidului pentru Reconstrucția României, partid care participă la alegeri.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 37 și
art. 38 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și al
art. 52 din Legea nr. 370/2004 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor desfășurate în primul tur de scrutin la data de 2 noiembrie 2014 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Ștefan Stan.
Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.