Tratat · Marea Adunare Națională

Tratatul din 3 aprilie 1958

între Republica Populara Română și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenței juridice în cauzele civile, familiale și penale

prezumat în vigoare

Data actului
3 aprilie 1958
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 30 din 4 august 1958
Structură
75 de articole · 46.285 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române și Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,

conduse de dorința reciprocă de a întări și dezvolta și în viitor legăturile fratesti dintre popoarele Republicii Populare Române și Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste,

și acordind o mare importanța colaborării în domeniul relațiilor juridice,

au hotărît sa încheie un Tratat privind acordarea asistenței juridice în cauzele civile, familiale și penale și au numit în acest scop plenipotențiarii lor:

Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române pe: Malnasan Aurel, Adjunct al Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Populare Române;

Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pe: Patolicev Nicolai Semionovici, Prim Loctiitor al Ministrului Afacerilor Externe al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care după schimbul deplinelor lor puteri, găsite în buna și cuvenită forma,

au convenit asupra celor ce urmează:

Secțiunea I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Ocrotirea juridică

1. Cetățenii și persoanele juridice (denumite în cele ce urmează "cetățeni") ai unei Părți Contractante se bucura pe teritoriul celeilalte Părți Contractante în ce privește drepturile lor personale și patrimoniale, de aceeași ocrotire juridică ca și cetățenii și persoanele juridice proprii.

2. Cetățenii unei Părți Contractante au dreptul să se adreseze liber și nestînjenit instanțelor judecătorești, Procuraturii, notariatelor de stat (denumite în cele ce urmează "instituții juridice") precum și altor instituții ale celeilalte Părți Contractante, în competența cărora intra rezolvarea cauzelor civile, familiale și penale, pot să-și susțină interesele în fața acestora, să facă reclamații și sa introducă acțiuni în aceleași condiții ca și cetățenii acesteia.

Articolul 2

Acordarea asistenței juridice

1. Instituțiile juridice ale ambelor Părți Contractante își acorda reciproc asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale.

2. Instituțiile juridice acorda asistența juridică și altor instituții în competența cărora intra cauzele arătate la punctul 1 al prezentului articol.

Articolul 3

Modul de legătură

În desfășurarea asistenței juridice, instituțiile juridice ale Părților Contractante comunică între ele prin intermediul organelor lor centrale, în măsura în care în prezentul Tratat nu s-a stabilit în alt fel.

Articolul 4

Volumul asistenței juridice

Părțile Contractante își acorda reciproc asistența juridică prin îndeplinirea unor activități procesuale cum ar fi: întocmirea și expedierea actelor, efectuarea perchezitiilor și confiscarilor, expedierea și predarea probelor materiale, efectuarea expertizelor, interogarea invinuitilor, ascultarea martorilor, experților, părților și a altor persoane, efectuarea de cercetări locale, precum și prin inminarea actelor.

Articolul 5

Întocmirea actelor

1. Actele trimise de către instituțiile juridice și de către alte instituții (denumite în cele ce urmează "instituții") în vederea acordării asistenței juridice trebuie să poarte sigiliul oficial.

2. Părțile Contractante folosesc, pentru cererile de acordare a asistenței juridice, formulare scrise în cele doua limbi, ale căror modele și le vor comunică reciproc.

Articolul 6

Cuprinsul cererii de acordare a asistenței juridice

1. Cererea de acordare a asistenței juridice trebuie să conțină următoarele date:

a) denumirea instituției de la care emana cererea;

b) denumirea instituției juridice căreia i se adresează cererea;

c) denumirea cauzei pentru care se solicita asistența juridică;

d) numele părților, invinuitilor, inculpaților sau condamnaților, cetățenia lor, ocupația și domiciliul sau reședința;

e) numele și adresa reprezentanților lor;

f) obiectul cererii precum și datele necesare privind temeiul acesteia iar în cauzele penale și descrierea conținutului infracțiunii.

2. În cererea de inminare a actului se va indica în afară datelor de mai sus, adresa exactă a destinatarului și denumirea actului care urmează să fie inminat.

Articolul 7

Reguli privind acordarea asistenței juridice

1. În îndeplinirea cererii de acordare a asistenței juridice, instituția juridică solicitată aplica normele procesuale ale statului sau. La cererea instituției solicitante, ea poate aplica totuși normele procesuale ale Părții Contractante solicitante în măsura în care ele nu contravin legislației statului sau.

2. Dacă instituția juridică solicitată nu este competența sa îndeplinească cererea, ea transmite cererea instituției juridice competente, incunostintind despre aceasta instituția solicitanta.

3. La cererea instituției solicitante instituția juridică solicitată va comunică acesteia timpul și locul îndeplinirii cererii de acordare a asistenței juridice.

4. După îndeplinirea cererii instituția juridică solicitată restituie actele instituției solicitante; în cazul cînd asistența juridică nu a putut fi acordată ea comunică totodată împrejurările care au împiedicat-o sa îndeplinească cererea.

Articolul 8

Inviolabilitatea martorilor și experților

1. Martorul sau expertul care fiind citat de către instituția juridică a Părții Contractante solicitate se prezintă în fața instituției Părții Contractante solicitante, nu poate, oricare ar fi cetățenia sa, să fie tras la răspundere penală, arestat sau supus executării unei Pedepse penale pe teritoriul acesteia pentru o infracțiune săvîrșită înainte de trecerea frontierei de stat.

2. Martorul sau expertul pierde aceasta garanție dacă el nu părăsește teritoriul Părții Contractante solicitante, deși are o astfel de posibilitate, în termen de 15 zile din ziua cînd instituția juridică care l-a ascultat îi comunică ca prezenta sa, în continuare, nu mai este necesară. în acest termen nu se include timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul Părții Contractante solicitante din motive independente de voința sa.

Articolul 9

Reguli privind inminarea actelor

1. Instituția juridică solicitată inmineaza actele în conformitate cu dispozițiile legale privind inminarea actelor în vigoare în statul ei, cu condiția ca aceste acte să fie scrise în limba sa, ori să fie însoțite de o traducere certificată. În caz contrar ea inmineaza actele destinatarului, dacă acesta este de acord să le primească.

2. Certificarea traducerii se face de către un traducător oficial, de instituția de la care emana cererea sau de către reprezentantul diplomatic sau consular al uneia din Părțile Contractante.

3. Dacă actele nu pot fi inminate la adresa indicată în cerere, instituția juridică solicitată va lua din proprie inițiativă măsurile necesare pentru stabilirea adresei. Dacă stabilirea adresei de către instituția juridică solicitată nu este posibila, se va comunică despre aceasta instituției solicitante restituindu-i-se actele care trebuiau inminate.

Articolul 10

Confirmarea inminarii actelor

Confirmarea inminarii actelor se face în conformitate cu regulile de inminare a actelor în vigoare în statul căruia îi aparține instituția solicitată.

Articolul 11

Inminarea de acte propriilor cetățeni

Ambele Părți Contractante au dreptul sa inmineze acte propriilor lor cetățeni prin oficiile lor diplomatice sau consulare.

Articolul 12

Valabilitatea actelor

1. Actele care au fost întocmite sau certificate de instituțiile juridice sau de către o persoană oficială (traducător oficial, expert etc.) pe teritoriul uneia din Părțile Contractante, în limitele competentei lor, în forma stabilită de legile în vigoare și prevăzute cu sigiliul oficial, sînt valabile pe teritoriul celeilalte Părți Contractante fără vreo alta certificare.

2. Actele care pe teritoriul unei Părți Contractante se considera ca fiind acte oficiale, sînt socotite și pe teritoriul celeilalte Părți Contractante ca avînd forta probatorie a actelor oficiale.

Articolul 13

Cheltuielile legate de acordarea asistenței juridice

1. Partea Contractantă solicitată nu va pretinde restituirea cheltuielilor ocazionate de acordarea asistenței juridice. Părțile Contractante suporta singure toate cheltuielile ocazionate de acordarea asistenței juridice pe teritoriul lor.

2. Instituția juridică solicitată comunică instituției solicitante cuantumul acestor cheltuieli. Dacă instituția solicitanta percepe aceste cheltuieli de la persoana obligată să le restituie, sumele încasate se cuvin Părții Contractante care le-a perceput.

Articolul 14

Informații privind legislația

Ministerul Justiției sau Procuratura Republicii Populare Române și Comisia Juridică de pe lîngă Consiliul de Miniștri al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, la cerere, își pun la dispoziție reciproc informații privind legislația în vigoare sau aprobată din statul lor.

Articolul 15

Limba

Instituțiile celor două Părți Contractante vor folosi în relațiile dintre ele privitoare la acordarea asistenței juridice, limba oficială proprie.

Secțiunea II

Partea SPECIALĂ

Capitolul 1 Asistența juridică în cauzele civile și familiale

A. Cheltuieli de judecată

Articolul 16

Cetățenii unei Părți Contractante care se afla pe teritoriul celeilalte Părți Contractante și se adresează instanțelor judecătorești ale acesteia, nu pot fi obligați să depună cauțiuni pentru motivul ca sînt străini sau că nu au domiciliul, reședința sau sediul în aceasta țara.

Articolul 17

1. Dacă cetățenii prevăzuți la articolul 16 al prezentului Tratat au fost obligați sa plătească cheltuieli de judecată pe teritoriul unei Părți Contractante instanța judecătorească competența de pe teritoriul celeilalte Părți încuviințează, la cerere și gratuit, executarea silită a acestor cheltuieli.

2. Cheltuielile de judecată cuprind de asemenea cheltuielile pentru eliberarea adeverintelor, pentru traducerea și certificarea actelor prevăzute la articolul 18 al prezentului Tratat.

Articolul 18

1. Instanța care încuviințează executarea silită a hotărîrii privind plata cheltuielilor de judecată, se limitează numai la verificarea faptului dacă hotărîrea este definitivă și executorie.

2. La cererea de încuviințare a a executării silite se anexează copia hotărîrii privitoare la cheltuieli, certificată de către instanța de fond precum și adeverinta eliberata de aceeași instanța din care să rezulte ca hotărîrea este definitivă și executorie.

3. Hotărîrea instanței privind încuviințarea executării silite este supusă căilor de atac prevăzute de legislația în vigoare pe teritoriul statului căruia îi aparține instanța care a dat aceasta hotărîre.

4. Actele prevăzute la punctul 2 al prezentului articol vor fi însoțite de o traducere a lor în limba Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să se facă executarea silită, întocmită potrivit punctului 2 din articolul 9 al prezentului Tratat.

Articolul 19

Cererea de încuviințare a executării silite ce urmează să fie adusă la îndeplinire pe teritoriul celeilalte Părți Contractante se depune la instanța care a dat hotărîrea privitoare la cheltuieli sau la instanța de fond. Aceasta instanța trimite cererea instanței competente ale celeilalte Părți Contractante, potrivit regulilor prevăzute în articolul 3 al prezentului Tratat.

Articolul 20

Cheltuielile ocazionate de întocmirea adeverintei, traducerii și certificării actelor prevăzute de articolul 18 din prezentul Tratat, se stabilesc de către instanța care a judecat cauza în fond sau de instanța competența sa încuviințeze executarea silită. Instanța competența sa încuviințeze executarea silită stabilește și cheltuielile legate de executarea silită.

Scutirea de taxe și alte cheltuieli de judecată

Articolul 21

1. Cetățenii uneia din Părțile Contractante beneficiază pe teritoriul celeilalte Părți Contractante de scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată precum și de asistența judiciară gratuita, în aceeași măsura și în aceleași condiții ca și cetățenii proprii.

2. Scutirea de taxe și alte cheltuieli de judecată acordată de instituția competența a uneia din Părțile Contractante este valabilă în aceeași cauza și în fața instanțelor judecătorești ale celeilalte Părți.

Articolul 22

1. Actele cu privire la starea unei persoane precum și cele privind situația familială, salariul și bunurile sale, necesare pentru obținerea scutirii de taxe și alte cheltuieli de judecată se eliberează de instituția competența a Părții Contractante pe teritoriul căreia domiciliază sau are reședința persoana care a făcut cererea. Dacă persoana care a făcut cererea de scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată poseda bunuri și pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, instituția care urmează a se pronunța asupra acestei cereri va putea sa ceara, în caz de nevoie, relații cu privire la situația acestor bunuri de la instituția competența de pe teritoriul celeilalte Părți.

2. Dacă persoana care a făcut cererea nu are domiciliul sau reședința pe teritoriul Părții Contractante căreia îi aparține instituția ce urmează a se pronunța asupra acestei cereri, este suficient actul eliberat de oficiul diplomatic sau consular al statului sau.

3. Instituția care urmează a se pronunța, asupra cererii de scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată poate cere date suplimentare.

Articolul 23

Cetățeanul unei Părți Contractante care dorește să solicite scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată celeilalte Părți Contractante, poate face total aceasta cerere la instituția juridică competența de la domiciliul sau reședința sa care va consemna declarația într-un proces-verbal. Aceasta transmite procesul-verbal împreună cu actele prevăzute la punctul 1 al articolului 22 din prezentul Tratat precum și cu alte acte prezentate de persoana solicitanta, instituției juridice a celorlalte Părți Contractante.

B. Dispoziții privitoare la statutul personal și dreptul familiei

Articolul 24

Capacitatea persoanei

Capacitatea persoanei se stabilește potrivit legislației Părții Contractante al carei cetățean este persoana.

Articolul 25

Recunoașterea hotărîrilor judecătorești în cauzele de divorț și constatarea nulității sau anularea căsătoriei

Hotărîrile definitive ale instanțelor unei Părți Contractante pronunțate în cauzele de divorț, de constatarea nulității ori anularea căsătoriei cetățenilor Părților Contractante, vor fi recunoscute pe teritoriul celeilalte Părți fără vreo alta examinare, dacă nici o instanța a celeilalte Părți Contractante nu a pronunțat în prealabil în aceeași cauza o hotărîre care să fi rămas definitivă.

Dispozițiile de mai sus se extind și asupra hotărîrilor judecătorești pronunțate pînă la intrarea în vigoare a prezentului Tratat.

Raporturile juridice dintre părinți și copii

Articolul 26

1. Raporturile juridice dintre părinți și copii se stabilesc potrivit legislației acelei Părți Contractante pe teritoriul căreia își au domiciliul comun.

2. Dacă domiciliul oricăruia dintre părinți se găsește pe teritoriul uneia din Părțile Contractante iar domiciliul copilului pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, raporturile juridice dintre ei se stabilesc potrivit legislației Părții Contractante al carei cetățean este copilul.

Articolul 27

Cauzele privind contestarea și stabilirea paternității și maternitatii, precum și stabilirea nașterii copilului dintr-o anumită căsătorie, se rezolva potrivit legislației Părții contractante al carei cetățean este copilul.

Articolul 28

Raporturile juridice dintre copilul care s-a născut din persoane care nu au fost căsătorite legitim și mama acestuia - pe de o parte și tatăl - pe de altă parte - se stabilesc potrivit legislației Părții Contractante al carei cetățean este copilul.

Articolul 29

Pentru rezolvarea cauzelor privind raporturile juridice prevăzute la articolul 26 punctul 2, 27 și 28 sînt competente instanțele acelei Părți Contractante al carei cetățean este copilul.

Dacă reclamantul și pîrîtul domiciliază pe teritoriul uneia din Părțile Contractante sînt competente de asemenea și instanțele acestei Părți Contractante cu respectarea dispozițiilor articolului 27 și 28 din prezentul Tratat.

În cazul prevăzut la punctul 1 din articolul 26 sînt competente instanțele statului pe teritoriul căruia domiciliază părinții și copiii.

Articolul 30

Declararea dispariției sau morții unei persoane și stabilirea faptului morții

1. Pentru declararea dispariției sau morții unei persoane este competența instituția juridică a Părții Contractante pe al carei teritoriu persoana disparuta și-a avut ultimul ei domiciliu.

2. Instituția juridică a fiecărei Părți Contractante este competența sa declare dispariția sau moartea propriilor ei cetățeni, care și-au avut ultimul domiciliu pe teritoriul celeilalte Părți, în următoarele cazuri:

a) dacă declararea dispariției sau a morții este cerută de o persoană care dorește sa valorifice un drept succesoral sau un drept izvorind din raporturile patrimoniale dintre soți avînd ca obiect un imobil al dispărutului situat pe teritoriul Părții Contractante al carei cetățean a fost disparutul;

b) dacă declararea dispariției sau a morții este cerută de soț sau, după caz, sotie, care la plata introducerii cererii domiciliază pe teritoriul Părții al carei cetățean a fost disparutul.

3. La examinarea cauzelor de declarare a dispariției, a morții precum și de stabilire a faptului morții, instituțiile juridice ale Părților Contractante aplica legislația statului lor.

Tutela și curatela

Articolul 31

1. În cauzele de tutela și curatela privind cetățenii celor două Părți Contractante sînt competente, în măsura în care prezentul Tratat nu prevede altfel, instituțiile Părții Contractante al carei cetățean este persoana aflată sub tutela sau curatela.

2. Raporturile juridice dintre tutor sau curator și persoana care se afla sub tutela sau curatela se stabilesc potrivit legislației Părții Contractante căreia îi aparține instituția care a numit pe tutor sau curator.

3. În ceea ce privește obligația de acceptare a tutelei sau curatelei, se aplică legislația Părții Contractante al carei cetățean este tutorul sau curatorul.

Articolul 32

1. În cazul cînd urmează să se ia măsuri privind tutela sau curatela pentru proteguirea intereselor cetățeanului unei Părți Contractante al cărui domiciliu, reședința sau bunuri se afla pe teritoriul celorlalte Părți Contractante, instituția acestei Părți Contractante comunică de îndată instituției competente conform punctului 1 al articolului 31 din prezentul Tratat.

2. În cazurile care nu comporta amînare instituția celeilalte Părți Contractante poate lua singura, în conformitate cu legislația sa, măsuri însă este obligată sa informeze de îndată instituția competența conform punctului 1 al articolului 31 din prezentul Tratat. Aceste măsuri își păstrează valabilitatea pînă la o alta hotărîre a instituției indicate la punctul 1 al articolului 31 din prezentul Tratat.

Articolul 33

1. Instituția competența conform punctului 1 al articolului 31 din prezentul Tratat poate transmite tutela sau curatela instituției celeilalte Părți Contractante atunci cînd persoana care se afla sub tutela sau curatela are domiciliul, reședința sau bunurile pe teritoriul acestei Părți Contractante. Tutela sau curatela se considera transmisă celeilalte Părți Contractante atunci cînd instituția căreia îi este adresată cererea accepta preluarea tutelei sau Curatelei și informează despre aceasta instituția de la care provine cererea.

2. Instituția care, conform punctului 1 al prezentului articol, a acceptat preluarea tutelei sau curatelei, îndeplinește aceste măsuri în conformitate cu legislația statului sau. Totuși în problema capacității de folosință sau a capacității de exercițiu ea va aplica legislația Părții Contractante al carei cetățean este persoana care se afla sub tutela sau curatela. Ea nu are dreptul sa adopte hotărîri în problemele privitoare la statutul personal al acesteia.

Articolul 34

Înfierea

1. Încuviințarea înfierii precum și desfacerea, constatarea nulității sau anularea înfierii se face potrivit legislației Părții Contractante al carei cetățean este infietorul în momentul înfierii, desfacerii, constatării nulității sau anulării înfierii.

2. Dacă copilul este cetățean al celeilalte Părți Contractante, pentru înfiere precum și pentru desfacerea, constatarea nulității sau anularea înfierii este necesară autorizația acestei Părți Contractante.

Dacă potrivit legislației Părții Contractante al carei cetățean este infiatul este necesar consimțămîntul acestuia, al reprezentantului sau legal, sau al organelor tutelare, dispozițiile corespunzătoare din aceasta legislație vor fi respectate.

3. În cazul cînd copilul se infiaza de către soți, dintre care unul este cetățean al unei Părți Contractante iar altul al celeilalte Părți Contractante, înfierea, desfacerea, constatarea nulității sau anularea înfierii se face în conformitate cu legislația ambelor Părți Contractante.

4. În cauzele de înfiere precum și de desfacere, constatarea nulității sau anularea înfierii, este competența instituția Părții Contractante al carei cetățean este persoana care infiaza în momentul înfierii desfacerii, constatării nulității sau anulării ei. În cazul prevăzut la punctul 3 al prezentului articol, este competența instituția acelei Părți Contractante pe teritoriul căreia sotii au sau au avut domiciliul comun sau reședința.

Articolul 35

Transmiterea actelor de stare civilă și a altor acte

1. Fiecare Parte Contractantă transmite celeilalte Părți Contractante, la cererea primită pe cale diplomatică, certificatele de stare civilă, actele de studii de stagiu în munca și alte acte privind drepturile și interesele personale ale cetățenilor celeilalte Părți Contractante.

2. Actele indicate se trimit celeilalte Părți Contractante pe cale diplomatică, fără traducere și fără plata.

C. Succesiuni

Articolul 36

Principiul egalității

Cetățenii unei Părți Contractante sînt egali cu cetățenii celeilalte Părți Contractante care domiciliază pe teritoriul acesteia, în ce privește aptitudinea de a întocmi sau revoca un testament privitor la bunurile care se găsesc și drepturile ce urmează a fi realizate pe teritoriul acestei Părți Contractante, precum și la aptitudinea de a moșteni aceste bunuri și drepturi. Bunurile și drepturile se transmit acestora în condițiile stabilite pentru proprii cetățeni care domiciliază pe teritoriul acestei Părți Contractante.

Articolul 37

Dreptul de moștenire

1. Dreptul de moștenire a bunurilor mobile se reglementează de legislația acelei Părți Contractante al carei cetățean a fost defunctul în momentul decesului.

2. Dreptul de moștenire a bunurilor imobile se reglementează de legislația acelei Părți pe teritoriul căreia se afla bunurile.

Articolul 38

Bunuri succesorale vacante

Bunurile mobile succesorale vacante revin statului al cărui cetățean a fost defunctul în momentul morții; imobilele succesorale vacante revin statului pe teritoriul căruia se afla.

Articolul 39

Testamentul

1. În privinta capacității de a testa ori de a revoca testamentul precum și în privinta consecințelor juridice ale viciilor de voința se va aplica legislația Părții Contractante al carei cetățean a fost defunctul la data întocmirii sau revocării testamentului.

2. Testamentul și revocarea testamentului se considera valabile în ce privește condițiile de ordin formal dacă ele corespund legislației naționale a defunctului sau legislației Părții Contractante pe teritoriul căreia s-a făcut.

Articolul 40

Competența

1. Procesele în cauzele de succesiuni de bunuri mobile, cu excepția prevăzută la punctul 4 al prezentului articol, sînt de competența instituțiilor juridice ale Părții Contractante al carei cetățean a fost defunctul în momentul morții.

2. Procesele în cauzele de succesiuni de bunuri imobile sînt de competența instituțiilor juridice ale Părții Contractante pe teritoriul căreia se afla aceste bunuri.

3. Prevederile punctelor 1 și 2 ale prezentului articol se aplică în mod corespunzător și proceselor care se ivesc în legătură cu deschiderea succesiunii.

4. Dacă toate bunurile mobile succesorale rămase de la cetățeanul uneia din Părțile Contractante sînt situate pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, la cererea succesorului sau a altei persoane care are un drept la succesiune, deschiderea succesiunii și litigiile care se ivesc în legătură cu succesiunea sînt de competența, instituțiilor juridice ale acestei Părți Contractante, dacă toți succesorii sînt de acord.

Articolul 41

Notificarea morții

1. În cazul cînd cetățeanul unei Părți Contractante moare pe teritoriul celeilalte Părți, instituția competența va notifica de îndată oficiului diplomatic sau consular al celeilalte Părți Contractante despre deces, comunicînd totodată tot ceea ce cunoaște despre succesori, despre domiciliul sau reședința lor, despre masa succesorală și valoarea succesiunii, precum și despre testament în cazul cînd acesta exista. Aceasta regula se aplică și în cazul cînd instituția competența a unei Părți Contractante este informată ca cetățeanul celeilalte Părți, decedat pe teritoriul unui al treilea stat, a lăsat bunuri pe teritoriul sau.

2. Dacă oficiul diplomatic sau consular deține date cu privire la decesul unui cetățean al statului sau, înaintea instituției competente din statul de reședința, le va notifica acesteia pentru a lua măsurile necesare de conservarea succesiunii.

Articolul 42

Competența oficiului diplomatic sau consular în procesele de succesiune

1. În toate cauzele de succesiune care iau naștere pe teritoriul unei Părți Contractante, colaboratorii oficiului diplomatic sau consular al celeilalte Părți Contractante au dreptul sa reprezinte în fața instituțiilor juridice sau în fața altor instituții pe cetățenii proprii, fără să fie necesar un mandat special dacă aceștia lipsesc și nu și-au desemnat alt mandatar.

2. Dacă cetățeanul unei Părți Contractante moare în timpul călătoriei pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, unde nu a avut domiciliul sau reședința, obiectele pe care le-a avut asupra să se transmit fără vreo alta procedura oficiului diplomatic sau consular al Părții Contractante al cărui cetățean era.

Articolul 43

Deschiderea și citirea testamentului

Deschiderea și citirea testamentului sînt de competența instituției juridice a Părții Contractante pe teritoriul căreia se afla testamentul. Copia certificată a testamentului și procesul-verbal de citire a testamentului precum și originalul testamentului, dacă se cere, se trimit instituției juridice a statului al cărui cetățean a fost defunctul sau instituției juridice a celeilalte Părți Contractante care efectuează procedura succesorală.

Articolul 44

Măsuri de conservare a succesiunii

1. Instituțiile fiecărei Părți Contractante vor lua potrivit legislației lor, măsurile necesare pentru conservarea sau administrarea bunurilor succesorale rămase pe teritoriul lor în urma decesului unui cetățean al celeilalte Părți Contractante.

2. Ele informează fără întîrziere oficiul diplomatic sau consular al celeilalte Părți Contractante despre măsurile luate conform punctului unu al prezentului articol; oficiul diplomatic sau consular poate participa la realizarea acestor măsuri. La propunerea oficiul diplomatic sau consular măsurile luate conform punctului 1 al prezentului articol vor trebui schimbate, anulate sau aminate.

Bunurile mobile succesorale precum și actele decedatului vor fi predate, la cerere, oficiului diplomatic sau consular.

Articolul 45

Transmiterea succesiunii

Dacă după terminarea procedurii succesorale pe teritoriul unei Părți Contractante, bunurile succesorale mobile sau sumele realizate din vînzarea bunurilor succesorale mobile sau imobile, vor trebui să fie predate succesorilor al căror domiciliu sau reședința se afla pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, atunci bunurile sau sumele realizate din vînzarea lor se transmit oficiului diplomatic sau consular al acestei Părți Contractante cu condiția ca:

a) notariatul de stat sa fi chemat, dacă acesta se prevede în legislația Părții unde se găsesc bunurile succesorale, pe creditorii defunctului pentru ca aceștia să-și formuleze pretențiile lor în termen de șase luni;

b) toate taxele succesorale și toate pretențiile formulate să fie plătite sau asigurate;

c) instituțiile corespunzătoare să se fi declarat de acord cu exportul obiectelor care intră în masa succesorală sau cu transmiterea sumelor rezultate în urma vinzarii lor.

D. Recunoașterea și executarea hotărîrilor în materie civilă și familială

Articolul 46

Ambele Părți Contractante recunosc și executa reciproc pe teritoriul lor:

a) hotărîrile instituțiilor juridice rămase definitive în cauzele civile și familiale precum și hotărîrile organelor de tutela și curatela în cauzele care sînt de competența lor, date pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, pentru raporturile juridice care au luat naștere după intrarea în vigoare a prezentului tratat;

b) sentințele judecătorești definitive în cauzele penale privind obligația de despăgubire a victimei pentru daunele cauzate.

Reguli privind executarea hotărîrilor judecătorești în materie civilă și familială

Articolul 47

1. Examinarea cererilor de încuviințare a executării silite este de competența instanțelor Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie îndeplinită executarea silită.

2. Cererea de încuviințare a executării silite se înaintează instanței care în cauza respectiva a dat hotărîrea de fond. Aceasta cerere va fi transmisă instanței competente sa pronunțe hotărîrea de încuviințare a executării silite.

3. Cererea va cuprinde datele prevăzute de legislația Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie îndeplinită executarea silită.

4. Cererea va fi însoțită de o traducere a sa în limba Părții Contractante solicitate, certificată potrivit punctului 2 din articolul 9 al prezentului Tratat.

Articolul 48

La cererea de încuviințare a executării silite se va anexa:

a) textul complet al hotărîrii precum și adeverinta ca hotărîrea a rămas definitivă, dacă aceasta nu rezultă din însuși textul hotărîrii;

b) adeverinta din care să rezulte ca pîrîtului care nu a participat la proces, i s-a inminat la timp, cel puțin odată și în forma cuvenită, înștiințarea de chemare la instanța;

c) traducerile certificate ale actelor indicate la punctele "a" și "b" din prezentul articol, întocmite potrivit punctului 2 al articolului 9 al prezentului Tratat.

Articolul 49

Dacă la acordarea încuviințării de executare silită instanța are îndoieli, ea poate chema persoana care a înaintat cererea pentru a-i cere explicații sau chiar sa o oblige sa înlăture lipsurile cererii. Ea poate de asemenea asculta debitorul asupra conținutului cererii și sa ceara lămuriri instanței care a pronunțat hotărîrea.

Articolul 50

1. Procedura executării silite se efectuează potrivit legislației Părții Contractante pe teritoriul căreia trebuie să fie îndeplinită executarea silită.

2. Debitorul poate face obiecțiuni în fața instanței care a pronunțat hotărîrea de încuviințare a executării silite, atît împotriva admisibilității ei cît și în legătură cu satisfacerea pretenției cuprinsă în hotărîrea judecătorească, numai în cazul cînd aceasta este admisibil potrivit legislației Părții Contractante pe teritoriul căreia s-a dat hotărîrea.

Articolul 51

În ceea ce privește cheltuielile de judecată legate de executarea silită, se aplică legislația Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie adusă la îndeplinire hotărîrea.

Articolul 52

Refuzul de a recunoaște și executa hotărîrile judecătorești în cauzele civile și familiale

Recunoașterea hotărîrii judecătorești sau încuviințarea executării silite se poate refuza:

a) dacă persoana care a înaintat cererea sau dacă pîrîtul în cauza nu a participat la proces ca urmare a faptului ca lui sau mandatarului sau nu le-a fost inminata legal și la timp citația;

b) dacă hotărîrea judecătorească este în contradictie cu o hotărîre definitivă, data în prealabil între aceleași părți avînd același obiect și pentru același temei de către instanța Părții Contractante pe teritoriul căreia urmează să fie recunoscută hotărîrea sau efectuată executarea silită. Aceasta prevedere nu se aplică în cazul cînd s-au schimbat în mod substanțial împrejurările pe baza cărora hotărîrea judecătorească precedenta a determinat conținutul și timpul executării.

Articolul 53

Tranzacții judiciare

Prevederile articolelor 46-52 ale prezentului Tratat privind hotărîrile judecătorești se aplică și tranzacțiilor încheiate în fața instanțelor judecătorești.

Capitolul 2 Asistența judiciară în cauzele penale

Articolul 54

Obligația extrădării

1. Părțile Contractante se obliga să-și extrădeze reciproc, la cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală sau pentru executarea sentinței.

2. Extrădarea se admite numai pentru infracțiunile a căror savirsire atrage, potrivit legislației ambelor Părți Contractante, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau o pedeapsă mai grea (denumite mai departe "infracțiuni care atrag extrădarea") și pentru executarea sentințelor definitive prin care s-a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.

Articolul 55

Refuzarea extrădării

Extrădarea nu are loc dacă:

a) persoana a carei extrădare se cere este cetățean al Părții Contractante solicitate;

b) infracțiunea a fost săvîrșită pe teritoriul Părții Contractante solicitate;

c) potrivit legislației Părții Contractante solicitate urmărirea penală nu poate fi începută sau sentinta nu poate fi executată ca urmare a implinirii termenului de prescripție sau pentru un alt temei legal;

d) persoana a carei extrădare se cere, a fost judecat definitiv pentru aceeași infracțiune sau dacă în cauza s-a dat o ordonanța de încetarea procesului penal pe teritoriul Părții Contractante solicitate.

Articolul 56

Obligația de începere a urmăririi penale

1. Fiecare Parte Contractantă se obliga ca la cererea celeilalte Părți Contractante sa înceapă, în conformitate cu propria sa legislație, urmărirea penală împotriva cetățenilor săi atunci cînd exista date suficiente ca au savirsit pe teritoriul celeilalte Părți Contractante o infracțiune care atrage extrădarea.

2. La cerere se anexează o informare cuprinzînd date despre infracțiune împreună cu toate probele existente cu privire la săvîrșirea infracțiunii.

3. Partea Contractantă solicitată informează Partea Contractantă Solicitanta despre sfîrșitul procesului penal iar în cazul cînd a fost pronunțată o sentinta definitivă va trimite și copia acesteia.

Articolul 57

Modul de legătură

În problemele extrădării și începerii urmăririi penale comunică între ele Ministerul Justiției sau Procuratura Republicii Populare Române și Procuratura Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

Articolul 58

Actele care se anexează la cererea de extrădare

La cererea de extrădare se anexează:

a) copia certificată a mandatului de arestare iar la cererea de extrădare pentru executarea sentinței - copia certificată a sentinței rămase definitive; aceste acte vor trebui sa cuprindă date asupra conținutului infracțiunii, asupra locului și timpului săvîrșirii infracțiunii precum și calificarea ei juridică; dacă prin infracțiune s-au produs pagube materiale este necesar să se indice mărimea lor;

b) textul de lege al Părții Contractante solicitante după care se califica infracțiunea;

c) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat deja o parte din pedeapsa;

d) datele existente privind cetățenia persoanei a carei extrădare se cere, acte și informații despre domiciliul sau reședința sa, date cu privire la persoana precum și descrierea fizionomiei, fotografii și amprente digitale.

Articolul 59

Date suplimentare

1. În cazul cînd se nasc îndoieli cu privire la săvîrșirea infracțiunii care atrage extrădarea sau dacă cererea de extrădare nu conține toate datele necesare, Partea Contractantă solicitată poate să ceara date suplimentare stabilind în acest scop un termen de o luna pînă la doua luni. Acest termen poate fi prelungit în cazul unor motive serioase, la cererea Părții Contractante solicitante.

2. Dacă Partea Contractantă solicitanta nu prezintă în termenul stabilit datele suplimentare, Partea Contractantă solicitată poate elibera persoana arestata.

Articolul 60

Arestare în vederea extrădării

După primirea cererii, Partea Contractantă solicitată va lua neîntîrziat măsuri pentru arestarea persoanei a carei extrădare se cere, cu excepția acelor cazuri cînd extrădarea nu poate avea loc.

Articolul 61

Arestarea înainte de primirea cererii de extrădare

1. Arestarea unei persoane poate avea loc și înainte de primirea cererii de extrădare dacă se face intervenție în acest sens. Intervenția va face referire la mandatul de arestare sau la sentinta definitivă emisă împotriva acelei persoane indicindu-se ca cererea de extrădare va fi trimisa ulterior. Intervenția de arestare înainte de primirea cererii de extrădare poate fi trimisa prin posta, telegraf, telefon sau radio.

2. Fără intervenția prevăzută la punctul 1 al prezentului articol, persoana poate fi arestata dacă exista date suficiente că nu a savirsit pe teritoriul celeilalte Părți Contractante o infracțiune care atrage extrădarea.

Despre arestarea înaintea primirii cererii de extrădare, se va comunică neîntîrziat celeilalte Părți Contractante.

Articolul 62

Punerea în libertate a arestatului în cazul neprimirii cererii de extrădare

Persoana deținută conform punctului 1 și 2 al articolului 61 din prezentul Tratat poate fi eliberata dacă în termen de o luna din ziua cînd s-a expediat comunicarea despre arestare nu se primește cererea de extrădare.

Articolul 63

Amînarea extrădării

Dacă persoana a carei extrădare se cere este implicata într-un proces penal în curs de desfășurare sau dacă a fost condamnata pentru o alta infracțiune pe teritoriul Părții Contractante solicitate, extrădarea poate fi amînată pînă la sfîrșitul procesului penal, pînă la executarea pedepsei prevăzută în sentinta sau pînă la stingerea executării pedepsei.

Articolul 64

Extrădarea temporară

1. Dacă amînarea extrădării prevăzută în articolul 63 din prezentul Tratat ar putea atrage după sine împlinirea termenului de prescripție a urmăririi penale sau ar putea aduce prejudicii serioase anchetarii infracțiunii, persoana a carei extrădare s-a cerut poate, pe baza unei cereri temeinic motivate, să fie extrădată temporar.

2. Persoana extrădată temporar va fi înapoiată după efectuarea actelor de urmărire pentru care a fost extrădată.

Articolul 65

Cereri de extrădare primite din partea mai multor state

Dacă cererile de extrădare se primesc din partea mai multor state, Partea Contractantă solicitată hotărăște căreia din aceste cereri îi va da satisfactie.

Articolul 66

Limitele urmăririi persoanei extrădate

1. Fără acordul Părții Contractante solicitate, persoana extrădată nu poate fi trasa la răspundere penală, supusă executării pedepsei sau extrădată unui al treilea stat pentru o infracțiune săvîrșită înaintea extrădării și pentru care nu s-a făcut extrădarea.

2. Acordul nu este necesar dacă în termen de o luna de la sfîrșitul procesului penal iar în cazul condamnării, în termen de o luna de la executarea pedepsei sau stingerea executării ei, persoana extrădată nu părăsește teritoriul Părții Contractante solicitante sau dacă ea se reintoarce pe teritoriul acesteia. În acest termen nu se socotește timpul în cursul căruia persoana extrădată nu a putut părăsi teritoriul Părții Contractante solicitante din motive independente de voința sa.

Articolul 67

Predarea

Partea Contractantă solicitată comunică Părții Contractante solicitante locul și data predării. Dacă Partea Contractantă solicitanta nu ia în primire persoana ce urmează a fi extrădată în curs de 15 zile de la data stabilită pentru predare, aceasta persoana poate fi pusă în libertate.

Articolul 68

Repetarea extrădării

Dacă persoana extrădată se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecata și se întoarce pe teritoriul Părții Contractante solicitate, în cazul unei noi cereri de extrădare ea va fi extrădată fără a mai fi necesară prezentarea actelor prevăzute în articolul 58 și 59 din prezentul Tratat.

Articolul 69

Informații cu privire la rezultatul procesului penal

Părțile Contractante își comunică reciproc informații cu privire la sfîrșitul procesului penal pornit împotriva persoanei extrădate. Dacă împotriva acestei persoane a fost pronunțate o sentinta definitivă, se va transmite și copia sentinței.

Articolul 70

Tranzitarea persoanelor extrădate de către un al treilea stat

1. Fiecare Parte Contractantă autoriza, la cerere, transportul pe teritoriul sau a persoanelor extrădate de către un al treilea stat, celeilalte Părți Contractante.

2. Cererea pentru autorizarea unei astfel de transport se înaintează și se rezolva după aceleași reguli ca și cererea de extrădare.

3. Părțile Contractante nu sînt obligate sa autorize transportul persoanelor a căror extrădare nu poate avea loc potrivit prezentului Tratat.

Articolul 71

Transportul persoanelor arestate

1. În cazul cînd este necesară audierea ca martori a unor persoane care se găsesc arestate pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, organele prevăzute în articolul 57 din prezentul Tratat pot dispune transportarea lor pe teritoriul Părții Contractante solicitante, cu condiția ca aceste persoane să fie menținute în stare de arest și să fie înapoiate în cel mai scurt timp după audiere.

2. În cazul cînd este necesară audierea ca martori a unor persoane care se găsesc arestate într-un al treilea stat, atunci organele Părții Contractante solicitate, prevăzute în articolul 57 din prezentul Tratat, autoriza transportul acestor persoane pe teritoriul statului lor cu respectarea prevederilor articolului 8 din prezentul Tratat.

Articolul 72

Transmiterea obiectelor

1. Părțile Contractante se oblica să-și trimită reciproc:

a) obiectele care au fost procurate prin infracțiunea care a atras extrădarea;

b) obiectele care pot avea importanța ca probe în cauza penală; aceste obiecte se transmit și în cazul cînd extrădarea infractorului nu poate fi facuta din cauza morții lui, sustragerii sau din alte împrejurări.

2. Dacă obiectele cerute sînt necesare Părții Contractante solicitate ca probe într-o cauza penală, transmiterea lor poate fi amînată pînă la terminarea procesului în cauza.

3. Obiectele prevăzute la punctul 1 litera "a" din prezentul articol, după terminarea procesului vor fi predate Părții Contractante pe teritoriul căreia domiciliază persoana pagubita prin săvîrșirea infracțiunii.

Obiectele prevăzute la punctul 1 litera "b" se restituie Părții Contractante care le-a transmis.

Articolul 73

Comunicarea sentințelor de condamnare

Fiecare Parte Contractantă va comunică, la cerere, celeilalte Părți Contractante date privind sentințele definitive pronunțate de instanțele unei Părți Contractante împotriva cetățenilor celeilalte Părți Contractante, luînd în același timp măsuri pentru transmiterea amprentelor digitale existente ale comandantilor.

Secțiunea III A

DISPOZIȚIUNI FINALE

Articolul 74

Ratificarea

Prezentul Tratat este supus ratificării. Schimbul instrumentelor de ratificare se va efectua la București în timpul cel mai apropiat.

Articolul 75

Intrarea în vigoare

1. Prezentul Tratat intră în vigoare după 30 zile de la schimbul instrumentelor de ratificare. Durata Tratatului este de 5 ani din ziua intrării lui în vigoare.

2. Dacă nici una din Părțile Contractante nu denunta prezentul Tratat cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea termenului de 5 ani, valabilitatea lui se prelungește pe timp nelimitat și Tratatul rămîne în vigoare pînă cînd una din Părțile Contractante îl va denunta cu preaviz de un an.

Prezentul Tratat s-a întocmit în doua exemplare, fiecare în limbile română și rusa, ambele texte avînd aceeași valabilitate.

Drept care împuterniciții ambelor Părți Contractante au semnat prezentul Tratat și au aplicat sigiliile lor.

Încheiat la Moscova, la 3 aprilie 1958.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.