Decizia nr. 1156/2013
privind aprobarea cererii de încetare a activității și de retragere a autorizației Societății "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L.
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Decizia nr. 325/2009 30 aprilie 2009 privind aprobarea suspendării activității Societății Comerciale "Marins Internațional Insu…
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin președinte, în temeiul
art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și
art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,
în baza hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, consemnată în extrasul Procesului-verbal al ședinței din data de 31 octombrie 2013, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L., cu sediul social în șos. București-Ploiești km 16.5, et. 3, cam. CA38, Otopeni, județul Ilfov, J23/1586/21.05.2008, CIF 23916660/21.05.2008, RBK-501/15.08.2008,
a constatat următoarele:
1. De la data autorizării prin
Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 737/2008
și până la data efectuării controlului în perioada 14-16 octombrie 2013, Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L. nu a desfășurat activitate și nu a obținut venituri din activitatea de intermediere sau din alte activități în legătură cu obiectul de activitate.
2. Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L. a avut activitatea suspendată pentru o perioadă de 3 ani, la cerere, conform Deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 325/2009.
Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L. și-a reluat activitatea în baza
Deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 201/2012 .*)
3. De la data reluării activității ca broker de asigurare și până la data controlului, societatea nu a avut și nu are încheiate contracte de intermediere cu societățile de asigurări și/sau reasigurări, și nu a avut personal propriu angajat cu atribuții în intermedierea de asigurări și nici colaboratori (asistenți în brokeraj persoane fizice sau juridice).
4. La data controlului, Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L. nu figura în evidența Autorității de Supraveghere Financiară cu sold creditor din taxa de funcționare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
-----
nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
*)
Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 201/2012
Articolul 1
În conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) și
art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă cererea de încetare a activității și de retragere a autorizației Societății "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L., cu sediul social în șos. București-Ploiești km 16.5, et. 3, cam. CA38, Otopeni, județul Ilfov, J23/1586/21.05.2008, CIF 23916660/21.05.2008, RBK-501/15.08.2008.
Articolul 2
După data încetării activității, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activităților de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Împotriva prezentei decizii, Societatea "Marins International Insurance and Reinsurance Broker" - S.R.L. poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu București, 3 decembrie 2013. Nr. 1.156.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.