Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 86/2012

pentru aprobarea Acordului de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporție de 100% a obligațiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro

prezumat în vigoare

Data actului
12 decembrie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 844 din 13 decembrie 2012
Aprobat
prin Legea nr. 93/2013
Citat de
11 acte
Citează
5 acte
Structură
5 articole · 6.105 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 93/2013 12 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2012 pentru aprobarea Acordulu…

Stă la baza 3

  • OUG nr. 99/2013 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013
  • Anexa din 18 decembrie 2013 18 decembrie 2013 la Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013 (Anexele 1,2 și 4-10)
  • OUG nr. 63/2017 13 septembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 Având în vedere: - analiza execu…

Ce face acest act

Are ca temei 1

Având în vedere:

- angajamentele cu privire la reforma sectorului transporturi, asumate prin intermediul scrisorilor de intenție transmise Fondului Monetar Internațional;

- necesitatea finalizării până la următoarea misiune a Fondului Monetar Internațional a procesului de contractare a creditului garantat de stat de către Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.;

- destinația împrumutului, respectiv rambursarea creditului acordat în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2012

privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în scopul achitării obligațiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică, aprobată prin

Legea nr. 194/2012 , cu modificările ulterioare, scadent la data de 20 decembrie 2012;

- condiționarea accesării împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare de aprobarea prezentului acord de garanție

și luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Se aprobă Acordul de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 28 noiembrie 2012, denumit în continuare Acord de garanție, aferent Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., denumită în continuare Împrumutat, și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro, denumit în continuare Acord de împrumut.

Articolul 2

(1)

Aplicarea prevederilor Acordului de împrumut și alocarea sumelor împrumutului prevăzut la art. 1 se realizează de către Împrumutat.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice încheie cu Împrumutatul și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de minister de resort sub a cărui autoritate se află acesta, precum și în aceea de reprezentant al Guvernului cu obligații distincte în cadrul Acordului de garanție, o convenție de garantare prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului de garanție, inclusiv cele referitoare la plata comisionului pentru alimentarea fondului de risc, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Articolul 3

Obligația de garantare în proporție de 100% a obligațiilor ce revin Împrumutatului, asumată prin intermediul Acordului de garanție, revine după cum urmează:

a) Ministerului Finanțelor Publice, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată asumate de Împrumutat față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a serviciului datoriei, respectiv: rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor și a oricăror alte costuri asociate împrumutului, cu excepția comisionului inițial, care se achită din împrumut; și

b) Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Finanțelor Publice, pentru îndeplinirea tuturor celorlalte obligații, cu excepția celor evidențiate la lit. a), conform atribuțiilor specifice în calitate de ministere de resort și în limita fondurilor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

Articolul 4

(1)

Sumele necesare acoperirii contribuției Împrumutatului la finanțarea proiectului, taxele și impozitele aferente proiectului, datorate și plătibile pe teritoriul României, precum și sumele necesare rambursării împrumutului, achitării dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului, cu excepția comisionului inițial, care se achită din împrumut, vor fi asigurate din resursele financiare proprii ale Împrumutatului.

(2)

Recuperarea tuturor sumelor plătite la scadențe de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, în contul Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., a comisioanelor datorate și neachitate la fondul de risc de către aceasta, a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestor categorii de debite se efectuează potrivit prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare.

Articolul 5

(1)

Se autorizează Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, să introducă, de comun acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, amendamente la conținutul Acordului de garanție, în raport cu condițiile concrete de derulare a acestuia și, respectiv, a Acordului de împrumut, care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)

Amendamentele la Acordul de garanție convenite cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ovidiu Ioan Silaghi
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlățean
București, 12 decembrie 2012.
Nr. 86.
ACORD 28/11/2012

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.