Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 448/1993

privind aprobarea realizării obiectivului de investiții "Acumularea Ogrezeni", județul Giurgiu

prezumat în vigoare

Data actului
8 septembrie 1993
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 228 din 21 septembrie 1993
Citat de
2 acte
Citează
1 act
Structură
4 articole · 2.798 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Acumularea Ogrezeni", județul Giurgiu, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici din anexa*) la prezenta hotărâre.

Articolul 2

În scopul începerii obiectivului de investiții "Acumularea Ogrezeni" se aproba:

a) ocuparea și scoaterea definitivă din circuitul silvic a terenurilor forestiere în suprafața de 1.206.000 mp de către Regia Autonomă a Apelor "Apele Române" - Filiala Pitesti, cu plata contravalorii acestora și a despăgubirilor reprezentind pierderile prin exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilitatii, potrivit calculelor întocmite de Regia Autonomă a Pădurilor "Romsilva", conform prevederilor legale;

b) începerea execuției lucrărilor pe terenurile silvice și neproductive din administrarea Regiei Autonome a Apelor "Apele Române".

Articolul 3

Perioada de timp necesară elaborării ofertelor pentru executarea lucrărilor din obiectivul prevăzut la art. 1 se stabilește la 10 zile, prin derogare de la prevederile art. 8.12 din Regulamentul privind organizarea licitațiilor, prezentarea ofertelor și adjudecarea lucrărilor publice, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 291/1991 , republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 30 decembrie 1992.

Articolul 4

Finanțarea obiectivului de investiții se va face din surse proprii, din credite bancare, alte fonduri legal constituite cu aceasta destinație și, în completare, de la bugetul de stat, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.

În termen de 90 de zile, titularul investiției - Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului - va supune spre aprobare Guvernului reglementarea juridică a ocupării și scoaterii definitive din producția agricolă a terenurilor amplasate în cuveta lacului de acumulare în suprafața totală de 2.040.344 mp, necesare realizării investiției.

----------------

* Anexa se difuzează numai beneficiarului de investiție.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministrul apelor,
pădurilor și protecției mediului,
Aurel Constantin Ilie
Ministrul agriculturii
și alimentației,
Ioan Oancea
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul lucrărilor publice
și amenajării teritoriului,
Marin Cristea
Secretar de stat,
șeful Departamentului pentru
Administrație Publică Locală,
Octav Cozmanca

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.