Raportul nr. 3652/2011
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Caraș-Severin
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 30 mai-9 iunie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Caraș-Severin pentru anul 2010.
I. Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control, s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat -Organizația Județeană Caraș-Severin au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 15.460,00 lei, alte venituri în sumă de 2.200,00 lei și dobânzi bancare în sumă de 11,46 lei.
În urma verificării modului de respectare a prevederilor
Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007
privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, s-au constatat următoarele:
- contabilitatea patrimoniului a fost organizată și condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial;
- contabilitatea este ținută în partidă dublă și se utilizează registrele contabile prevăzute de lege;
- balanța de verificare a fost întocmită conform prevederilor
art. 22 din Legea nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
II. Recomandări:
Echipa de control a făcut următoarele recomandări:
- actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile și întocmirea registrelor contabile obligatorii în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Nu au fost constatate deficiențe care puteau fi sancționate contravențional.
București, 30 iunie 2011.
Nr. 3.652.
________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.