Acord · Act Internațional

Acordul din 25 iunie 1993

între Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace privind schimburile de marfuri și plățile

prezumat în vigoare

Data actului
25 iunie 1993
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 252 din 22 octombrie 1993
Structură
13 articole · 4.673 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace, denumite în continuare părți contractante,

în scopul dezvoltării relatiilor comerciale dintre cele doua tari în conformitate cu practica internationala,

aliniindu-se la procesele economice mondiale,

fiind convinse ca prezentul acord privind schimbul de marfuri și plățile dintre părțile contractante creeaza condiții care să contribuie la dezvoltarea relatiilor comerciale dintre cele doua tari,

au convenit asupra urmatoarelor:

Articolul 1

Părțile contractante se vor conduce în relatiile comerciale reciproce după prevederile Acordului general pentru tarife și comert (GATT) și ale prezentului acord.

Articolul 2

Dezvoltarea colaborarii comerciale la care se referă prezentul acord se efectueaza și în conformitate cu acordurile internationale la care părțile contractante sunt părți.

Articolul 3

Livrarile reciproce de marfuri și prestarile de servicii se vor efectua pe baza contractelor ce se vor incheia între persoane juridice și fizice din Republica Slovaca, denumite în continuare subiecti, autorizate conform legislației Republicii Slovace în vigoare sa desfasoare activități de comert exterior, pe de o parte, și persoane juridice și fizice din România, denumite în continuare subiecti, autorizate conform legislației României în vigoare sa desfasoare activități de comert exterior, pe de altă parte.

Articolul 4

Marfurile importate de subiectul din tara uneia dintre părțile contractante nu vor putea fi reexportate în tari terte, fără acordul prealabil, scris, al exportatorului.

Articolul 5

Decontarile între subiecti se vor efectua în devize convertibile în conformitate cu prevederile legale din tarile părților contractante.

Condițiile de livrare a marfurilor și ale prestarilor de servicii, condițiile de plată, precum și prețul marfurilor și serviciilor vor fi convenite prin contracte între subiectii părților contractante.

Articolul 6

Subiectii pot realiza pe linga comertul în devize convertibile și alte forme de comert în conformitate cu legile și celelalte norme juridice în vigoare în tarile lor.

Articolul 7

Pentru asigurarea, din punct de vedere tehnic a plăților, potrivit prezentului acord, băncile imputernicite din tarile părților contractante vor incheia înțelegeri interbancare.

Articolul 8

Modul de decontare a plăților necomerciale și de decontare în alte domenii, care nu sunt specificate în prezentul acord, va fi reglementat prin acorduri separate, care vor fi incheiate de organele competente din tarile părților contractante.

Articolul 9

Părțile contractante își vor acorda reciproc sprijin în organizarea tirgurilor, expozițiilor specializate și pentru actiunile promotionale.

Articolul 10

Părțile contractante vor sprijini schimburile de informații în domeniul prevederilor legale, indeosebi în legătură cu activitatea comerciala, de investitii, impozitare, activitate bancara, asigurări, finante, transporturi și dreptul muncii.

Articolul 11

Pentru indeplinirea scopului prezentului acord, părțile contractante constituie o comisie mixta compusa din reprezentantii părților contractante.

Comisia se va intruni în functie de necesitate și în baza acordului comun.

Articolul 12

Prezentul acord poate fi modificat și completat prin acordul comun al părților contractante.

Modificările și completările trebuie să fie efectuate în forma scrisa.

Articolul 13

Prezentul acord se aplică, în mod preliminar, din ziua semnarii și intră în vigoare în ziua schimbului de notificari privind aprobarea acestuia în conformitate cu prevederile legale din tara fiecarei părți contractante.

Acordul se incheie pe o perioadă de 5 ani și va fi, în continuare, prelungit cu cite un an, dacă niciuna dintre părțile contractante nu îl denunta printr-o nota scrisa, în termen de cel puțin 6 luni inaintea datei expirarii valabilității acestuia.

Întocmit și semnat la București, la 25 iunie 1993, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și limba slovaca, ambele exemplare având aceeasi valabilitate.

Pentru Guvernul României,

Constantin Teculescu,

ministrul comerțului

Pentru Guvernul Republicii Slovace,

Iaroslav Kubeka,

ministrul economiei

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.