Decizia nr. 582/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Galați - Secția civilă în Dosarul nr. 11.817/233/2008 al acestei instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unui termen înlăuntrul căruia să se poată introduce acțiunea în tăgada paternității constituie opțiunea legiuitorului, pentru a limita la o perioadă cât mai scurtă de timp incertitudinea cu privire la stabilirea filiației față de tată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 11.817/233/2008, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată, din oficiu, de către instanța de judecată, într-o cauză civilă având ca obiect "tăgadă paternitate".

În motivarea excepției de neconstituționalitate Tribunalul Galați - Secția civilă susține că textul de lege criticat este neconstituțional în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de prescripție pentru soțul mamei. Astfel, arată că, deși principiul enunțat în literatura juridică este acela conform căruia acțiunile având ca obiect drepturi personale nepatrimoniale sunt, de regulă, imprescriptibile, legea a prevăzut, în cazul acțiunii în tăgada paternității, un termen de prescripție scurt, datorită necesității sociale de a clarifica statutul civil al persoanelor, statut care trebuie să reflecte realitatea. Instanța reține că momentul de la care curge termenul de 3 ani este de natură să atragă încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru că aduce atingere respectului față de viața de familie, realitatea socială și biologică fiind înlăturată de o prezumție legală. În speță, suspiciunile reclamantului că nu este tatăl copilului au apărut după soluționarea divorțului și, respectiv, după expirarea termenului de prescripție. În concluzie, instanța apreciază că existența unui termen înlăuntrul căruia să se poată introduce acțiunea în tăgada paternității este necesară, dar momentul de la care curge termenul este greșit. Astfel, pentru a avea minime garanții procesuale și a beneficia de acces la justiție, termenul de 3 ani ar trebui calculat nu de la momentul când soțul mamei ia cunoștință de nașterea minorului, ci de la data când acesta cunoaște împrejurările ce îl îndreptățesc pe reclamant să creadă că nu este tatăl copilului.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei sunt constituționale. În acest sens, arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, potrivit cărora: "Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 20 raportate la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia,

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că reglementarea criticată este considerată neconstituțională în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de prescripție pentru soțul mamei.

Față de critica de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

În ceea ce privește obstrucționarea accesului liber la justiție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. De altfel, acest termen a fost, în reglementarea inițială, de 6 luni, iar prin modificarea legii termenul special de prescripție a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea ca soțul mamei copilului să ia la cunoștință de nașterea acestuia într-un termen

relativ acceptabil.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepție ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Galați - Secția civilă în Dosarul nr. 11.817/233/2008 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2010.