Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 555/2010

privind aprobarea stemei comunei Vlădești, județul Vâlcea

prezumat în vigoare

Data actului
9 iunie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 460 din 6 iulie 2010
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 1.864 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Vlădești, județul Vâlcea, prevăzută în anexa nr. 1.

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3)

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
București, 9 iunie 2010.
Nr. 555.

Anexa 1

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Vlădești,

județul Vâlcea

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Vlădești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, cu câmpul albastru tăiat de un brâu format din 3 rânduri de cărămizi, de argint, rostuite negru.

În partea superioară se află 5 ghinde, de aur, dispuse 3 la 2.

În vârful scutului se află un urcior, de argint.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Ghindele semnifică pădurile de stejar din zonă, iar numărul lor reprezintă numărul satelor care alcătuiesc comuna.

Brâul evocă situl arheologic din localitate, unde au fost descoperite obiecte din epoca bronzului - cultura Verbicioara.

Urciorul simbolizează ocupația tradițională a locuitorilor, olăritul.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.