Convenția din 3 martie 1980

Articolul 1

Pentru scopurile prezentei convenții:

a) prin materiale nucleare se înțelege: plutoniu, cu excepția plutoniului a cărui concentrație izotopica în plutoniu 238 depășește 80%; uraniu 233; uraniu îmbogățit în uraniu 235 sau 233; uraniu conținând amestecul de izotopi care se găsesc în natura altfel decît sub forma de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conținând unu sau mai multe din elementele menționate mai sus;

b) prin uraniu îmbogățit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înțelege uraniu conținând fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie acești doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi și izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 și izotopul 238 din uraniu natural;

c) prin transport nuclear internațional se înțelege transportul unei incarcaturi de materiale nucleare cu orice mijloc de transport care urmează sa treacă frontierele statului pe teritoriul căruia își are originea, începând cu plecarea sa dintr-o instalatie a expeditorului din acest stat și până la sosirea sa într-o instalatie a destinatarului pe teritoriul statului de destinație finala.

Articolul 2

1. Prezenta convenție se aplică materialelor nucleare folosite în scopuri pașnice în cursul transportului internațional.

2. Cu excepția art. 3, 4 și a paragrafului 3 al art. 5, prezenta convenție se aplică, de asemenea, materialelor nucleare folosite în scopuri pașnice în timpul utilizării, depozitarii și transportului pe teritoriul național.

3. Independent de angajamentele asumate în mod expres de statele părți în articolele menționate în paragraful 2 în ceea ce privește materialele nucleare folosite în scopuri pașnice în timpul utilizării, depozitarii și transportului pe teritoriul național, nici o prevedere din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca limitind drepturile suverane ale unui stat referitoare la utilizarea, depozitarea și transportul acestor materiale nucleare pe teritoriul național.

Articolul 3

Fiecare stat parte adopta dispozițiile necesare în conformitate cu legislația sa naționala și cu dreptul internațional pentru ca, în măsura posibilului, în timpul transportului nuclear internațional, materialele nucleare care se afla pe teritoriul sau sau la bordul unei nave ori al unei aeronave care tine de competența sa, în măsura în care aceasta nava sau aeronava participa la transport având ca destinație sau plecind din acest stat, să fie protejate potrivit nivelurilor enunțate în anexa nr. 1.

Articolul 4

1. Fiecare stat parte exporta materiale nucleare sau autorizeaza exportul acestora numai dacă a primit asigurarea ca aceste materiale vor fi protejate, în timpul transportului nuclear internațional, conform nivelurilor enunțate în anexa nr. 1.

2. Fiecare stat parte importa materiale nucleare sau autorizeaza importul acestora dintr-un stat care nu este parte la prezenta convenție numai dacă a primit asigurarea ca aceste materiale vor fi protejate în timpul transportului nuclear internațional, conform nivelurilor enunțate în anexa nr. 1.

3. Un stat parte autorizeaza tranzitul pe teritoriul sau al materialelor nucleare între state care nu sunt părți la prezenta convenție, pe cai terestre sau pe cai navigabile, ori în aeroporturile sau porturile maritime numai dacă, în măsura posibilului, a primit asigurarea ca aceste materiale vor fi protejate în timpul transportului internațional, conform nivelurilor enunțate în anexa nr. 1.

4. Fiecare stat parte aplica, potrivit legislației sale naționale, nivelurile de protecție fizica enunțate în anexa nr. 1 materialelor nucleare transportate dintr-o parte a acestui stat într-o altă parte a aceluiași stat, folosind apele internaționale sau spațiul aerian internațional.

5. Statul parte ținut să obțină asigurarea ca materialele nucleare vor fi protejate potrivit nivelurilor enunțate în anexa nr. 1, în conformitate cu paragrafele 1-3 de mai sus, va stabili și va informa, în prealabil, statele pe teritoriul cărora aceste materiale vor tranzita pe cai terestre sau navigabile și statele în ale căror aeroporturi sau porturi maritime sunt prevăzute escale.

6. Responsabilitatea obținerii asigurării menționate în paragraful 1 poate fi transferata, prin acord mutual, statului parte care participa la transport în calitate de stat importator.

7. Nici o prevedere din prezentul articol nu trebuie interpretată ca afectind în vreun fel oarecare suveranitatea și jurisdicția teritorială a unui stat, în special asupra spațiului aerian și a marii teritoriale a acestui stat.

Articolul 5

1. Statele părți desemnează și își indica reciproc, direct sau prin intermediul Agenției Internaționale pentru Energia Atomica, serviciile lor centrale și persoanele de legătură care sunt însărcinate să asigure protecția fizica a materialelor nucleare și sa coordoneze operațiunile de recuperare și intervenție în caz de însușire, de folosire sau de modificare ilicită a materialelor nucleare sau în caz de amenințare credibila cu unul dintre aceste acte.

2. În caz de furt, de furt calificat sau de orice alta dobândire ilicită de materiale nucleare, ori în caz de amenințare credibila cu un astfel de act, statele părți, în conformitate cu legislația lor naționala, vor coopera și vor acorda asistența, în măsura posibilului, pentru recuperarea și protecția acestor materiale, oricărui alt stat care ar solicita acest lucru. În particular:

a) un stat parte va lua măsurile necesare pentru a informa cît mai curînd posibil celelalte state care ar putea fi interesate de orice furt, furt calificat sau alta dobândire ilicită de materiale nucleare sau de amenințare credibila cu un astfel de act și pentru a informa, dacă este cazul, organizațiile internaționale;

b) în funcție de necesitați, statele părți interesate fac schimb de informații între ele sau cu organizațiile internaționale, în scopul protejării materialelor nucleare amenintate, verificării integrității conteinerelor de transport sau recuperării materialelor nucleare ilicit însușite; ele:

(i) își coordonează eforturile pe cale diplomatică și prin alte mijloace prevăzute de comun acord;

(îi) își acorda asistența la cerere;

(iii) asigura restituirea materialelor nucleare furate sau dispărute în urma evenimentelor mai sus menționate.

Modalitățile concrete ale acestei cooperări sunt stabilite de statele părți interesate.

3. Statele părți cooperează și se consulta, în măsura în care este necesar, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale, în vederea obținerii de îndrumări asupra conceptiei, întreținerii și îmbunătățirii sistemelor de protecție fizica a materialelor nucleare în cursul transportului internațional.

Articolul 6

1. Statele părți iau măsuri corespunzătoare, compatibile cu legislația lor naționala, pentru a proteja caracterul confidențial al oricărei informații pe care o primesc cu acest titlu, în virtutea prevederilor prezentei convenții, de la un alt stat parte sau cu ocazia participării lor la o activitate efectuată în aplicarea prezentei convenții. Atunci când statele părți comunică în mod confidențial informații organizațiilor internaționale, se vor lua măsuri pentru a asigura protecția caracterului confidențial al acestor informații.

2. În virtutea prezentei convenții, statele părți nu sunt ținute sa furnizeze informații pe care legislația lor naționala nu permite să fie comunicate sau care ar putea compromite securitatea lor naționala ori protecția fizica a materialelor nucleare.

Articolul 7

1. Faptul de a comite cu intenție unul dintre actele următoare:

a) primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea sau dispersarea materialelor nucleare, fără a fi abilitat, și care cauzează sau poate cauza moartea sau rani grave altei persoane sau daune considerabile bunurilor materiale;

b) furtul simplu sau furtul calificat de materiale nucleare;

c) deturnarea sau orice alta însușire fără just temei de materiale nucleare;

d) faptul de a pretinde materiale nucleare prin amenințare, recurgere la forta sau prin orice alta forma de intimidare;

e) amenințarea:

(i) de a folosi materialele nucleare pentru a omori sau a rani grav altă persoană sau de a cauza daune considerabile bunurilor;

(îi) de a comite una dintre infracțiunile descrise la alin. b) în scopul de a constringe o persoană fizica sau juridică, o organizație internationala sau un stat să facă sau să se abțină de la a face un act;

f) tentativa de a comite una dintre infracțiunile descrise la alin. a), b) sau c);

g) participarea la una dintre infracțiunile descrise la alin. a) - f); este considerat de orice stat parte ca o infracțiune pasibila de pedeapsa în virtutea dreptului sau intern.

2. Fiecare stat parte aplica infracțiunilor prevăzute în prezentul articol pedepse corespunzătoare, proporțional cu gravitatea acestor infracțiuni.

Articolul 8

1. Fiecare stat parte adopta măsurile eventual necesare pentru a stabili competența sa de a judeca infracțiunile menționate în art. 7, în cazurile de mai jos:

a) când infracțiunea este comisă pe teritoriul acestui stat sau la bordul unei nave ori aeronave înmatriculate în acest stat;

b) când autorul prezumat al infracțiunii este un cetățean al acestui stat.

2. Fiecare stat parte adopta, de asemenea, măsurile eventual necesare pentru a stabili competența sa de a judeca aceste infracțiuni când autorul prezumat al infracțiunii se găsește pe teritoriul sau și acest stat nu-l extrădează, în conformitate cu art. 11, într-unul dintre statele menționate în paragraful 1.

3. Prezenta convenție nu inlatura nici o competența penală exercitată în conformitate cu legislația naționala.

4. În afară statelor părți menționate în paragrafele 1 și 2, orice stat parte poate să-și stabilească competența, potrivit dreptului internațional, pentru a cunoaște infracțiunile menționate în art. 7, când ia parte la un transport nuclear internațional în calitate de stat exportator sau importator de materiale nucleare.

Articolul 9

Dacă apreciază ca împrejurările o justifica, statul parte pe teritoriul căruia se găsește autorul prezumat al infracțiunii recurge, în conformitate cu legislația sa naționala, la măsuri corespunzătoare, inclusiv detenția, pentru a asigura prezenta acestui autor prezumat în scopurile urmăririi judiciare sau extrădării. Măsurile luate în termenii prezentului articol sunt notificate fără întârziere statelor ținute să-și stabilească competența lor conform dispozițiilor art. 8 și, dacă este nevoie, tuturor celorlalte state implicate.

Articolul 10

Statul parte pe teritoriul căruia se găsește autorul prezumat al infracțiunii, dacă nu-l extrădează pe acesta din urma, supune cazul, fără nici o excepție și fără întârziere nejustificată, autorităților sale competente pentru exercitarea acțiunii penale potrivit unei proceduri, conform legislației acestui stat.

Articolul 11

1. Infracțiunile menționate în art. 7 sunt de drept considerate ca făcând parte din cazurile de extrădare prevăzute în orice tratat de extrădare în vigoare între statele părți. Statele părți se angajează sa includă aceste infracțiuni între cazurile de extrădare care s-ar încheia între ele.

2. Dacă un stat parte, care subordonează extrădarea existenței unui tratat, primește o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, el poate considera prezenta convenție ca fiind baza juridică a extrădării cu privire la infracțiunile menționate mai sus. Extrădarea este supusă celorlalte condiții prevăzute de legislația statului solicitat.

3. Statele părți, care nu subordonează extrădarea existenței unui tratat, recunosc aceste infracțiuni drept cazuri de extrădare între ele în condițiile prevăzute de legislația statului solicitat.

4. Între statele părți, fiecare dintre aceste infracțiuni este considerată, în scopurile extrădării, ca fiind comisă atât la locul săvârșirii ei, cît și pe teritoriul statelor părți ținute să-și stabilească competența în conformitate cu dispozițiile paragrafului 1 al art. 8.

Articolul 12

Oricare persoana împotriva căreia este angajata o procedură în temeiul uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 7 beneficiază de un tratament echitabil în toate fazele procedurii.

Articolul 13

1. Statele părți își acorda reciproc ajutorul judiciar cel mai larg posibil în orice procedura penală referitoare la infracțiunile prevăzute în art. 7, inclusiv în ceea ce privește comunicarea elementelor de proba de care ele dispun și care sunt necesare în scopul urmăririi. În toate cazurile, legea aplicabilă pentru îndeplinirea unei cereri de întrajutorare este cea a statului solicitat.

2. Dispozițiile paragrafului 1 nu afectează obligațiile ce decurg din orice alt tratat, bilateral sau multilateral, care reglementează sau va reglementa toată sau o parte din intrajutorarea judiciară în materie penală.

Articolul 14

1. Fiecare stat parte informează pe depozitar despre legile și reglementările care produc efecte asupra prezentei convenții. Depozitarul comunică periodic aceste informații tuturor statelor părți.

2. Statul parte pe teritoriul căruia autorul prezumat al unei infracțiuni este supus urmăririi comunică, în măsura posibilului, în primul rind, rezultatul procedurii statelor direct interesate. Statul parte comunică, de asemenea, rezultatul procedurii depozitarului, care informează despre aceasta celelalte state.

3. Când o infracțiune privește materialele nucleare utilizate în scopuri pașnice în timpul folosirii, depozitarii sau transportului lor pe teritoriul național și atât autorul prezumat al infracțiunii, cît și materialele nucleare rămân pe teritoriul statului parte unde s-a comis infracțiunea, nici o prevedere din prezenta convenție nu va fi interpretată ca implicind, pentru acest stat parte, obligația de a furniza informații asupra procedurilor penale referitoare la aceasta infracțiune.

Articolul 15

Anexele la prezenta convenție fac parte integrantă din aceasta.

Articolul 16

1. La 5 ani după intrarea în vigoare a prezentei convenții, depozitarul va convoca o conferința a statelor părți, în scopul de a examina aplicarea convenției și de a proceda la evaluarea sa în ceea ce privește preambulul, totalitatea părții dispozitive și anexele, ținând seama de situația ce va exista atunci.

2. După aceasta, la intervale de cel puțin 5 ani, majoritatea statelor părți poate obține convocarea unor conferințe ulterioare având același obiectiv, prezentind, în acest scop, o propunere depozitarului.

Articolul 17

1. În cazul unui diferend între doua sau mai multe state părți privind interpretarea sau aplicarea convenției, aceste state părți se consulta în vederea reglementării diferendului pe cale de negociere sau prin orice alt mijloc pașnic de reglementare a diferendelor, acceptabil tuturor părților la diferend.

2. Orice diferend de aceasta natura care nu poate fi reglementat în modul prescris în paragraful 1 este, la cererea oricărei părți la acest diferend, supus arbitrajului sau trimis spre decizie Curții Internaționale de Justiție. Dacă, în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj, părțile la diferend nu reușesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, o parte poate cere președintelui Curții Internaționale de Justiție sau secretarului general al Organizației Națiunilor Unite sa desemneze unu sau mai mulți arbitri. În caz de conflict între cererile părților la diferend, primeaza cererea adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

3. Orice stat parte, în momentul în care semnează prezenta convenție, o ratifica, o accepta, o aproba sau adera la aceasta, poate să declare că nu se considera legat de una ori de alta sau de ambele proceduri de reglementare a diferendelor enunțate în paragraful 2 al prezentului articol. Celelalte state părți nu sunt legate de o procedură de reglementare a diferendelor prevăzută în paragraful 2 față de un stat parte care a formulat o rezervă cu privire la aceasta procedura.

4. Orice stat parte care a formulat o rezervă, potrivit dispozițiilor paragrafului 3 al prezentului articol, poate, în orice moment, sa retragă aceasta rezerva printr-o notificare adresată depozitarului.

Articolul 18

1. Prezenta convenție este deschisă spre semnare tuturor statelor la sediul Agenției Internaționale pentru Energia Atomica, la Viena, și la sediul Organizației Națiunilor Unite, la New York, cu începere de la 3 martie 1980 până la intrarea sa în vigoare.

2. Prezenta convenție este supusă ratificării, acceptării sau aprobării statelor semnatare.

3. După intrarea ei în vigoare, prezenta convenție va fi deschisă spre aderare tuturor statelor.

4. a) Prezenta convenție este deschisă spre semnare sau aderare organizațiilor internaționale și organizațiilor regionale având un caracter de integrare sau un alt caracter, cu condiția ca fiecare dintre aceste organizații să fie constituită din state suverane și să aibă competente de a negocia, încheia și aplica acorduri internaționale în domeniile reglementate de prezenta convenție.

b) În domeniile de competența lor, aceste organizații în numele lor propriu, exercita drepturile și își asuma responsabilitatea pe care prezenta convenție le atribuie statelor părți.

c) Devenind parte la prezenta convenție, o astfel de organizație comunică depozitarului o declarație în care arata care sunt statele membre și care articole ale prezentei convenții nu-i sunt aplicabile.

d) O astfel de organizație nu dispune de vot propriu în plus față de cele ale statelor sale membre.

5. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare sunt depuse pe lângă depozitar.

Articolul 19

1. Prezenta convenție intră în vigoare în cea de-a treizecea zi care urmează datei de depunere, pe lângă depozitar, a celui de-al douăzeci și unulea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

2. Pentru fiecare dintre statele care ratifica convenția, o accepta, o aproba sau adera la aceasta, după depunerea celui de-al douăzeci și unulea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, convenția intră în vigoare în a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

Articolul 20

1. Fără a aduce prejudicii prevederilor art. 16, un stat parte poate propune amendamente la prezenta convenție. Amendamentul propus este supus depozitarului, care-l comunică imediat tuturor statelor părți. Dacă majoritatea statelor părți cere depozitarului sa convoace o conferința pentru a studia amendamentele propuse, depozitarul invita toate statele părți sa asiste la o astfel de conferința, care se va deschide la cel puțin 30 de zile după expedierea invitațiilor. Orice amendament adoptat la conferința cu o majoritate de două treimi a statelor părți este comunicat imediat de către depozitar tuturor statelor părți.

2. Amendamentul intră în vigoare, pentru fiecare stat parte care depune instrumentul sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare a amendamentului, în a treizecea zi după data la care două treimi din statele părți au depus instrumentele lor de ratificare, de acceptare sau de aprobare pe lângă depozitar. Amendamentul intra atunci în vigoare, pentru orice alt stat parte, în ziua în care acest stat parte depune instrumentul sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare a amendamentului.

Articolul 21

1. Orice stat parte poate denunta prezenta convenție printr-o notificare scrisă facuta depozitarului.

2. Denunțarea produce efecte în a o suta optzecea zi de la data la care depozitarul a primit notificarea.

Articolul 22

Depozitarul notifica fără întârziere tuturor statelor:

a) fiecare semnare a prezentei convenții;

b) fiecare depunere a unui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c) orice formulare sau retragere a unei rezerve făcute în conformitate cu art. 17;

d) orice comunicare facuta de o organizație potrivit paragrafului 4 c) al art. 18;

e) intrarea în vigoare a prezentei convenții;

f) intrarea în vigoare a oricărui amendament la prezenta convenție;

g) orice denunțare facuta în virtutea art. 21.

Articolul 23

Originalul prezentei convenții, ale carei versiuni în limbile arabă, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola sunt deopotrivă autentice, va fi depus pe lângă directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomica, care va face sa parvina copii certificate după aceasta tuturor statelor.

Drept pentru care subsemnații, autorizați în buna și cuvenită forma, au semnat prezenta convenție, deschisă spre semnare la Viena și la New York la 3 martie 1980.