Decizie · 2011 2.041 acte

Ordonare: după dată · după număr

  • Decizia nr. 2/2011 privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c^1) din Codul de procedură penală, asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acțiunea civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată
    Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - · 17 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 372 din 27 mai 2011
  • Decizia nr. 1/2011 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, respectiv la posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei stabilite pentru o infracțiune intenționată (săvârșită în cursul termenului de încercare al unei suspendări condiționate a executării pedepsei dispuse anterior), pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal cu privire la infracțiunea săvârșită ulterior
    Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite · 17 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 495 din 12 iulie 2011
  • Decizia nr. 24/2011 privind retragerea autorizației de funcționare și declanșarea procedurii falimentului Societății Comerciale "Delta Addendum Asigurări Generale" - S.A.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 14 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 81 din 31 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 21/2011 privind retragerea autorizației de funcționare și declanșarea procedurii falimentului Societății Comerciale "Delta Asigurări" - S.A.
    Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · 14 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 67 din 26 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 4/2011 privind aprobarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al domnului Mihai Prisăcariu, consilier de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
    Decizie · Guvernul · 13 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 33 din 13 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 3/2011 privind numirea domnului Sorin Popa în funcția de consilier de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
    Decizie · Guvernul · 12 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 29 din 12 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 136/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (3) și (8) și art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate
    Decizie · Curtea Constituțională · 11 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 203 din 24 martie 2011
  • Decizia nr. 2/2011 pentru modificarea anexei la Decizia primului-ministru nr. 24/2010 privind stabilirea componenței Comisiei interministeriale pentru repartizarea bunurilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
    Decizie · Guvernul · 6 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 1/2011 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, a funcției de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor de către domnul Mironescu Laurențiu
    Decizie · Guvernul · 6 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 14 din 6 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 7/2011 privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor electronice
    Decizie · Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații · 4 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 39 din 17 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 6/2011 privind identificarea piețelor relevante din sectorul comunicațiilor electronice corespunzătoare serviciilor de linii închiriate - segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la și inclusiv 2 Mbps
    Decizie · Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații · 4 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 16 din 7 ianuarie 2011
  • Decizia nr. 2/2011 referitoare la obiecția de neconstituționalitate privind Legea educației naționale, în ansamblul său, precum și, în special, art. 45 alin. (5), (6), (7) și (9), art. 46 alin. (2), art. 121, art. 125 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 125 alin. (2), art. 128 alin. (5), art. 132 alin. (5), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (1), (3) și (4), precum și art. 361 alin. (2) din lege
    Decizie · Curtea Constituțională · 4 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 136 din 23 februarie 2011
  • Decizia nr. 1/2011 asupra sesizării de neconstituționalitate a Legii educației naționale
    Decizie · Curtea Constituțională · 4 ianuarie 2011 · Monitorul Oficial nr. 135 din 23 februarie 2011
  • Decizia nr. 3/2011 privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale pct. 23 alin. (5) din titlul VII al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004
    Decizie · Comisia Centrală Fiscală · Monitorul Oficial nr. 278 din 20 aprilie 2011
  • Decizia nr. 2/2011 privind interpretarea și aplicarea unitară a art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și a pct. 23 alin. (1) și (2) din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004
    Decizie · Comisia Centrală Fiscală · Monitorul Oficial nr. 278 din 20 aprilie 2011
  • Decizia nr. 1/2011 privind interpretarea și aplicarea unitară a art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și a pct. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI "Taxa pe valoarea adăugată", aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004
    Decizie · Comisia Centrală Fiscală · Monitorul Oficial nr. 278 din 20 aprilie 2011