- Decizia nr. 17/2015 referitoare la recursul în interesul legii privind modul de soluționare a laturii civile în cazul condamnării inculpaților pentru infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent Să Judece Recursul în Interesul Legii · 5 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 875 din 23 noiembrie 2015
- Metodologia din 5 octombrie 2015 pentru desfășurarea concursului de rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 15 noiembrie 2015
Metodologie · Ministerul Sănătății Ministerul Educației și Cercetării Științifice · 5 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 751 din 8 octombrie 2015
- Regulamentul din 5 octombrie 2015 de organizare și funcționare a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza"
Regulament · Ministerul Afacerilor Interne · 5 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 753 din 8 octombrie 2015
- Procedura din 5 octombrie 2015 de înscriere, scoatere și rectificare a informațiilor în/din cazierul fiscal, solicitare și eliberare a certificatului de cazier fiscal
Procedură · Agenția Națională de Administrare Fiscală · 5 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 759 din 12 octombrie 2015
- Acordul din 5 octombrie 2015 între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite Ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave
Acord · Act Internațional · 5 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 612 din 28 iulie 2017
- Memorandumul din 3 octombrie 2015 de înțelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și Ministerul Agriculturii din Regatul Hașemit al Iordaniei
Memorandum · Act Internațional · 3 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 142 din 24 februarie 2016
- Ordinul nr. 1208/2015 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Societății Tipografice Filaret - S.A., filiala Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Ordin · Ministerul Transporturilor Nr. 956 din 26 August 2015 Ministerul Finanțelor Publice Nr. 1.208 din 2 Octombrie 2015 Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Nr. 1.839 din 10 Septembrie 2015 · 2 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 777 din 19 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1207/2015 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Societății Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filială a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.
Ordin · Ministerul pentru Societatea Informațională / Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice / Ministerul Finanțelor Publice · 2 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 777 din 19 octombrie 2015
- Ordinul nr. 127/2015 privind criteriile pentru stabilirea majorării contribuției financiare nerambursabile la proiectele de grant atribuite în cadrul Programului național al României de sprijin din Fondul pentru azil, migrație și integrare pentru perioada 2014-2020
Ordin · Ministerul Afacerilor Interne · 2 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 750 din 7 octombrie 2015
- Hotărârea nr. 23/2015 privind modificarea și completarea Metodologiei de reatestare a competenței profesionale a asistenților medicali generaliști, moașelor și a asistenților medicali, aprobată prin Hotărârea Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 32/2009
Hotărâre · Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România · 2 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 807 din 29 octombrie 2015
- Decizia nr. 14/2015 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului și pietrișului din perimetrul Băsceni, județul Buzău
Decizie · Agenția Națională pentru Resurse Minerale · 2 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 754 din 9 octombrie 2015
- Ordinul nr. 2751/2015 pentru aprobarea Ghidului solicitantului - Condiții generale aferent cererilor de propuneri de proiecte lansate în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020 în anul 2015
Ordin · Ministerul Fondurilor Europene · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 745 din 6 octombrie 2015
- Ordinul nr. 2112/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat pentru stimularea investițiilor asociate conservării patrimoniului și pentru menținerea tradițiilor și moștenirii spirituale"
Ordin · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 817 din 3 noiembrie 2015
- Ordinul nr. 2111/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin pentru investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică în domeniul educațional și social"
Ordin · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 812 din 2 noiembrie 2015
- Ordinul nr. 1526/2015 privind aprobarea însemnului heraldic și a drapelului distinctiv ale Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul"
Ordin · Serviciul Român de Informații · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 796 din 27 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1204/2015 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont și a obligațiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii octombrie 2015
Ordin · Ministerul Finanțelor Publice · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 740 din 2 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1084/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la Protocolul din 1988 privind Convenția internațională din 1966 asupra liniilor de încărcare, așa cum a fost amendat, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.375(93) a Comitetului de siguranță maritimă din 22 mai 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 770 din 15 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1083/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.374(93) a Comitetului de siguranță maritimă din 22 mai 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 775 din 16 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1082/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), așa cum a fost amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.373(93) a Comitetului de siguranță maritimă din 22 mai 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 775 din 16 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1081/2015 privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.366(93) a Comitetului de siguranță maritimă din 22 mai 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 775 din 16 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1080/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (pentru a face obligatorie utilizarea Codului III), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.247(66) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 4 aprilie 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 775 din 16 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1079/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Protocolul din 1978 privind Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (amendamente la anexele I, II, III, IV și V la MARPOL pentru a face obligatorie utilizarea Codului III), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.246(66) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 4 aprilie 2014
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 775 din 16 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1078/2015 privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenția referitoare la Regulamentul internațional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare, adoptate de Adunarea Organizației Maritime Internaționale prin Rezoluția A.1085(28) din 4 decembrie 2013
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 770 din 15 octombrie 2015
- Ordinul nr. 1077/2015 privind publicarea acceptării Codului de aplicare a instrumentelor OMI (Codul III), adoptat de Adunarea Organizației Maritime Internaționale prin Rezoluția A.1070(28) din 4 decembrie 2013
Ordin · Ministerul Transporturilor · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 766 din 14 octombrie 2015
- Ordinul nr. 963/2015 privind modificarea și completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2015 și 2016, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015
Ordin · Casa Națională de Asigurări de Sănătate · 1 octombrie 2015 · Monitorul Oficial nr. 772 din 16 octombrie 2015